miercuri, 14 aprilie 2010

QUIS CUSTODIET CUSTODES? (CINE-I VA PĂZI PE PAZNICII NOŞTRI?)

Omisiunea şi simplificarea ne ajută să înţelegem, dar în multe cazuri ne ajută să percepem greşit lucrurile, deoarece înţelegerea noastră poate cuprinde noţiunile frumos formulate, dar acestea nu surprind întotdeauna Realitatea obiectivă, Adevărul.
Tehnologia modernă a condus la concentrarea puterii politice şi economice şi la naşterea unei societăţi controlate (în statele democratice, în mod politicos şi aparent neostentativ) de către Marea Finanţă şi Marele Guvern.
Dar societăţile sunt alcătuite din indivizi, din fiinţe umane, şi sunt, cu adevărat benefice, numai în măsura în care ele ajută fiinţa umană să-şi valorizeze aptitudinile şi potenţialităţile şi să ducă o viaţă fericită şi creatoare.
Am putea să ne întrebăm, cum am mai făcut-o de multe ori până acum, cum a fost afectat omul de progresele tehnicii şi ştiinţei în societatea contemporană?
Iată părerea doctorului Erich Fromm:„Societatea occidentală contemporană, în pofida progreselor sale materiale, intelectuale şi politice, duce tot mai puţin la îmbunătăţirea stării de sănătate mintală a fiinţei umane şi tinde să submineze în individ securitatea personală, fericirea, raţiunea şi capacitatea de a iubi; ea tinde să transforme individualitatea umană într-un automat care plăteşte pentru eşecul său uman cu o creştere a bolilor mintale şi cu o disperare ascunsă sub un imbold frenetic de a munci şi de a obţine aşa-zisa plăcere.“
Victimele bolilor mintale se găsesc, de fapt, printre fiinţele care par a fi normale:„Multe fiinţe sunt normale pentru că s-au adaptat atât de bine la modul de existenţă al societăţii contemporane, deoarece glasul lor omenesc a fost redus la tăcere atât de devreme în cursul vieţii lor încât ei nici nu mai luptă să nu mai sufere şi nici nu mai manifestă simptomele unei revolte, aşa cum se manifestă în cazul nevrozatului.“ (Erich Fromm)
Se poate afirma cu uşurinţă că aceste fiinţe nu sunt normale în sensul absolut al cuvântului Om, al accepţiunii sale cele mai obişnuite, dar ele sunt normale doar în raport cu o societate care din multe puncte de vere prezintă anormalităţi flagrante. Adaptarea perfectă a fiinţelor umane la această societate anormală reflectă, în fapt, măsura alienării mintale a fiinţelor umane. Aceste milioane de oameni Anormali de Normali ducând o viaţă cuminte într-o societate la care, dacă ar fi Oameni, în adevărata accepţiune a acestui cuvânt, nu ar trebui să se adapteze, mai au „iluzia individualităţii“; dar, de fapt ei au fost în mare măsură dezindividualizaţi. Conformismul marii majorităţi a fiinţelor umane contemporane devine sinonim cu Uniformitatea. Dar Uniformitatea şi Libertatea sunt incompatibile. Fiinţa umană, prin natura sa cea mai profundă nu a fost făcută ca să devină un automat, iar dacă ajunge în această fază atunci înseamnă că sănătatea mentală, sistemul de valori morale i-au fost grav perturbate.
Pe parcursul evoluţiei sale, natura s-a străduit să facă astfel încât fiecare individualitate materială să fie diferită de celelalte, să prezinte o stare de unicitate din punct de vedere fizic şi mental. Orice societate care, în interesul eficienţei sau în numele unei dogme politice sau religioase, încearcă să standardizeze fiinţele umane, individualităţile umane, comite o crimă împotriva naturii biologice a Omului, împotriva naturii umane.
Se poate aduce ca un contraargument la cele menţionate anterior organizarea universală. Organizarea este un aspect indispensabil universului. Dar libertatea se naşte şi dobândeşte o semnificaţie doar în cadrul unei comunităţi de fiinţe care cooperează libere. Această societate se autoreglează în mod automat prin acea stare de bun simţ elementar care există în întregul univers. Aşa cum universul funcţionează şi se autoreglează în mod armonios, în acelaşi fel şi comunităţile umane, în care există starea de armonie şi bun simţ elementar, s-au dovedit că se pot regla. Ajunge doar să privim puţin în urmă, să aruncăm o privire scurtă asupra antropologiei şi să mergem în societăţile tradiţionale. Acolo în acea lume în care individualitatea umană era sacralizată, libertatea şi bunul simţ elementar se dovedeau a fi trăsăturile primordiale specifice. Fiecare fiinţă era liberă să-şi manifeste creativitatea, toate ocupaţiile fiind privite ca modalităţi distincte de expresie creatoare a individualităţii.
Prin studiu antropologic se poate dovedi existenţa reală a acestor societăţi şi faptul că libertatea nu este doar o noţiune utopică. O organizare exagerată transformă bărbaţii şi femeile în automate, sufocă spiritul creator şi desfiinţează însăşi posibilitatea libertăţii.
În urma experientelor sociale la care omenirea a fost martoră în contemporaneitate se poate spune că libertatea este cel mai bine reprezentată de calea de mijloc, adică de zona de mijloc dintre extremele reprezentate de doctrina liberalismul, acel laisez-faire, şi controlul total, dictatura.
Se poate afirma că nu există valoare decât în raport cu viaţa şi conştiinţa.
În societatea democratică actuală există grupuri de oameni urmăresc să trăiască altfel încât să redescopere în ei acea creativitate, acel bun simţ elementar adus de cunoaşterea conceptului de libertate. Atunci acele grupuri pot fi periculoase? Regăsirea demnităţii şi libertăţii umane poate reprezentat un pericol atât de mare într-o, aşa zisă, societate democratică?
Putem afirma că nu poate exista o propagandă raţională eficientă decât în momentul în care există o înţelegere clară, din partea celor implicaţi, a naturii simbolurilor şi a legăturii acestora cu aspectele şi evenimentele simbolizate. Dar propaganda iraţională, cea care doreşte ca să atragă cât mai multe fiinţe de partea sa în mod iraţional, ilogic, se bazează, în vederea unei eficienţe maxime, pe o incapacitate generală de a înţelege natura simbolurilor. Minţile simple tind să pună sub semnul egalităţii simbolul şi ceea ce reprezintă el, semnificaţia sa reală, să atribuie lucrurilor şi evenimentelor unele dintre calităţile exprimate de cuvintele pe care le-a ales cel care-şi urmăreşte foarte bine propriile ţeluri.
Dacă am privi un ritual al Botezului creştin fără a şti, fără a cunoaşte semnificaţia simbolică a acestuia am putea judeca greşit sau ne-am afla în faţa unei scene hilare. Specialiştii în psihanaliză pot găsi, sau mai bine spus, au găsit motivaţii, dorinţe, temeri adânc înrădăcinate în subconştientul fiecărei fiinţe umane, dar aceasta este o energie şi această energie poate fi exploatată în mod practic pentru a pune în mişcare întregul angrenaj al industriei societăţii de consum.
Depozitată în fiinţele umane această energie potenţială este eliberată şi transmisă pe o întreagă linie de simboluri şi ritualuri, care sunt ocultate cu multă grijă pentru a putea evita cât mai bine raţionalismul şi a ascunde cât mai bine Adevărul!! Adesea simbolurile îşi produc efectele, fiind disproporţionat de impresionante, obsedante şi fascinante prin ele însele, aşa cum putem să observăm ritualurile religioase. Aceste „flori ale sfinţeniei“ întăresc credinţa acolo unde ea există deja, iar acolo unde nu există credinţă, contribuie la convertirea oamenilor. Însă doar prin satisfacerea simţului estetic simbolurile abil mânuite nu garantează Adevărul sau valoarea etică a doctrinelor cu care au fost asociate arbitrar. De multe ori geniul a fost pus în slujba tiraniei, iar arta a făcut reclamă pentru meritele cultului local. Doar timpul poate fi cel mai bun arbitru ce separă arta adevărată de metafizica proastă.
Ar putea fi omul capabil să înveţe să realizeze această distincţie nu după ce anumite lucruri s-au petrecut, ci chiar atunci când ele se petrec? Ar putea exista o stare de conştienţă şi luciditate asupra evenimentelor prezentului? Fiinţa umană poate privi obiectiv şi inteligent asupra evenimentelor prezentului? Care ar fi cheia acestei arte a libertăţii şi lucidităţii?
Oamenii acţionează într-un spectru foarte larg de moduri iraţionale, dar toţi par capabili, dacă li se acordă o şansă, să facă o alegere rezonabilă în lumina dovezilor existente. Ceea ce putem observa este doar faptul că în multe din societăţile democratice, politicienii şi mass-media preferă să aducă la absurd procedeele democratice, apelând aproape exclusiv la ignoranţa şi lipsa de realism a omului obişnuit. Idealurile democraţiei şi libertăţii se confruntă cu realitatea brută a sugestibilităţii fiinţei umane. Dar libertatea individuală este compatibilă cu un grad ridicat de sugestibilitate individuală? Care este sistemul de valori al libertăţii individuale care poate conferi discernământ omului?
Cea mai mare valoare libertăţii umane individuale, este cea întemeiată pe faptele diversităţii umane şi ale unicităţii genetice; valoarea carităţii şi compasiunii, întemeiată pe realităţile cele mai profunde ale sufletului uman, pe valorile familiare străvechi, deoarece, indiferent de diversitatea mentală şi fizică, dragostea este cea care uneşte fiinţele umane, le transformă benefic şi este mai necesară decât hrana şi adăpostul; valoarea inteligenţei, fără de care dragostea este neputincioasă şi libertatea imposibil de dobândit. Dragostea şi libertatea nu se opun niciodată exercitării inteligenţei. – este un adevăr, un principiu care se găsea la baza societăţilor tradiţionale.
Ne putem gândi că există chei ale lucidităţii inteligente şi pline de bun simţ cu care poate fi trăit şi perceput momentul prezent, iar cine deţine aceste chei se poate juca după propriul plac, poate fi paznicul acestora? Dar poate rămâne un secret pentru vecie în mâna unor paznici? Poate libertatea să se afle închisă de cheile unor paznici iscusiţi?
Şi atunci o întrebare survine simplu - Cine-i va păzi mai departe pe paznicii noştri?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu