Iată ce spuneau vechii egipteni :
„Căutaţi iubirea şi fericirea, aşa cum alţii caută puterea, şi amintiţi-vă că dragostea este şi sămânţa, şi floarea, şi bucuria. Faptele voastre să fie de aşa natură încât dacă vi s-ar face vouă aceleaşi lucruri, fericirea voastră ar creşte. Iubiţi pe alţii astfel încât şi ei să vă iubească pe voi şi iubiţi-vă pe voi înşivă în aşa fel încât să puteţi iubi şi pe alţii. Aceasta să fie Legea Primordială, piatra nepieritoare pe care trebuie să fie ridicată noua lume.
Dacă veţi păzi această Lege, nici o alta nu va mai fi necesară. Totuşi, ca să ştiţi ce vă poate aduce Legea Primordială, vreau să vă spun ce recoltă veţi recolta după o singură brazdă, dacă vă veţi arăta lucrători înţelepţi. Vă veţi naşte fără frică, pentru că tatăl şi mama voastră se vor bucura de rodnicia lor: astfel, strigătele de mânie ascuţite ca oasele sparte, vacarmul certurilor, vor fi pentru voi o limbă necunoscută, care nu va avea sens în urechile voastre.
Munca voastră va corespunde necesităţilor sufletului vostru: chiar dacă sunteţi născuţi în casa unui pescar, veţi putea ajunge scribi; născuţi în casa unui olar, puteţi deveni luptători, şi chiar fiind fecior de ţăran puteţi deveni nobil. Veţi fi măsuraţi după greutatea inimii voastre; nu vă va fi greu deloc să cultivaţi câmpul, care nu vi se va da nici prea întins, nici prea mic. Nu sunteţi legaţi de nimeni, doar de legătura de aur a afecţiunii.
Dacă doi fraţi nu sunt rude decât prin sânge, dacă nu se înţeleg bine, atunci mai bine să-şi ia rămas bun unul de la celălalt, şi fiecare să plece în altă direcţie decât să convieţuiască în duşmănie.
Să nu uitaţi că Seth (invidia, gelozia, răul) ştie să se deghizeze ca să bată la porţile voastre. El poate să vă ofere aur, care nu vă aparţine de drept. Poate să vă ofere bastonul autorităţii, când voi ştiţi că-i prea greu pentru mâinile voastre. Poate să vă ofere vinul îmbătător al flatării, despre care voi ştiţi că nu sunteţi destul de maturi ca să-l puteţi suporta. Trebuie să-l recunoaşteţi ca pe duşmanul vostru şi dacă el nu renunţă când îi cereţi să vă lase în pace, chemaţi pe prietenii voştri ca să vă ajute să-l alungaţi cât mai departe.
Ascultând şi supunându-vă Legii Primordiale (a Iubirii), voi aţi rupt deja multe săgeţi din tolba lui Set.
Să nu vă temeţi de singurătate, căci nu veţi fi niciodată fără prieteni!
Să nu vă temeţi nici de bărbat, nici de femeie, pentru că voi vă veţi alege şi vă veţi căsători din dragoste, nu din convenienţă.
Să nu vă fie teamă de copilul vostru, căci nici un duşman nu se naşte din dragoste.
Să nu vă temeţi de muncă pentru că ea va fi plăcută. Să n-aveţi teamă de foamete, căci grânarele vor fi pline şi pregătite pentru anii de secetă.
Să nu vă îngrijoraţi de inundaţii, pentru că apeductele şi canalele vor fi întreţinute în stare bună.
Să nu vă temeţi să creşteţi, căci anii vă vor deschide orizonturi noi.
Să nu vă temeţi de bătrâneţe, căci fiecare orizont vă va revela tot mai multă înţelepciune.
Să nu vă temeţi de Set, căci voi îl veţi învinge, prin propria voastră inimă, prin dragoste.”
miercuri, 31 martie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu