Despre ...viata

E mai uşor, mai comod, să spui că un om care visează, vede, aude şi altceva decât ceea ce se poate vedea sau auzi, în mod obişnuit, ca are o traumă mentală – pentru că ... noi ştim că nu există altceva, ştiinţa a demonstrat.
Întotdeauna ceva m-a facut sa caut dincolo de oglinda în care viaţa cotidiană, aproape că ne obligă să privim. Pentru cunoaşterea psihicului uman societatea a produs Psihologia.
Psihologia este un instrument perfect adaptat societăţii noastre-Funcţioneaza precum patul lui Procust. Dacă ai curajul, sau pur şi simplu, ieşi în afara dogmelor si regulilor sociale te trezesti marginalizat sau chiar mai rău, cu picioarele sau capul amputate. Societatea a normat comportamentele si trairile sufletesti ale oamenilor. Trăim după norme stricte, la care TREBUIE să ne supunem.
Orice stare sau comportament, care nu se încadreaza în medie, riscă sa fie catalogat ca anormal. Vă place cum suna “anormal”? Un cuvânt simplu si banal, care se transformă instantaneu în jignitor, când cineva iese în afara graniţelor, limitelor cotidianului.
Psihologia ne menţine în normalitate, dar nu ne oferă nici o viziune coerentă a ceea ce ar însemna depaşirea conditiei umane.
În România, oricum, sportul naţional fiind bârfa – capra vecinului devine mai Capră, dacă nu se comportă ca şi a lui, iar dacă mai este vorba şi despre noţiuni de spiritualitate străine, asta se poate cataloga, direct, în blasfemie, schizofrenie, cultul personalităţii, etc. . Prefer sporturi diferite de sportul naţional numit bârfă.

Nu Iubim pentru că nu Cunoaştem şi ... nu Cunoaştem pentru că nu Iubim. Te uiţi cu ochi mari la mine, dar să ştii că Iubirea este prima lege a întregului Univers şi ea ne conferă cunoaşterea cea mai profundă. De obicei, azi, cei mai mulţi oameni nu ajung să se maturizeze pentru că nu ajung să Iubească profund. Pentru mulţi oameni – iubirea e doar o glumă, ceva plăcut, comod şi distractiv care durează 2-3 ani cel mult ... apoi dacă apare confruntarea cu infernul celuilalt ... aleg să fugă de tot, sau să se scufunde într-o sexualitate deşănţată pentru că ... e uşor şi nu cere efort.
Relaţiile de cuplu azi sunt la fel ca relaţiile dintre 2 copii răsfăţaţi, care la prima furtună îţi iau jucăriile şi pleacă. Iubirea ... a devenit prea dificilă pentru superficialitatea de azi, dar rămâne sexul, sportiv, neimplicat, fără obligaţii, fără nici o responsabilitate, decât ... fuga, dispariţia bruscă sau relaţia de cuplu civilizată ...
Desigur, că toată lumea îşi doreşte Iubirea, dar Iubirea este o Graţie care ar trebui preţuită. Iubirea este o cale pentru oamenii puternici, un joc profund şi transformator, care este, adesea foarte dur, pentru că ... te face să-ţi cunoşti infernul, dar şi pe al fiinţei iubite, apoi să fie necesar să fii eroul sau eroina salvatoare. Marele dar al acestei cunoaşteri este transformarea prin Iubire. Nu-ţi fie frică, dacă iubeşti, pentru că eroismul iubirii este cel care face lumea să progreseze.
Iubirea nu se micşorează şi nu se sperie când vede umbre, pentru că Iubirea este doar Lumină şi Adevăr. Iar dacă umbrele apar este pentru că fiinţa iubită este cea mai bună oglindă a sufletului. Cu cât lumina este mai mare, mai puternică, cu atât umbrele dispar mai repede, dar nu trebuie să te sperii.

Esenţa este adevărul în om: personalitatea este minciună. Dar pe masură ce creşte personalitatea, esenţa se manifestă din ce în ce mai rar, din ce în ce mai slab. Uneori esenţa chiar încetează să se mai manifeste la o vârstă foarte mică şi fiinţa încetează să mai crească spiritual. Se întâmplă deseori ca manifestarea esenţei unui om adult, chiar a unui intelectual sau, în sensul curent al cuvântului, a unui om cultivat, să se fi oprit la vârsta de 6 sau 7 ani. Aceasta înseamnă că nimic din ceea ce vedem în acest om nu este el în realitate. Ceea ce este el, ceea ce îi este propriu, adică esenţa sa, nu se manifestă în mod obişnuit decât în instinctele sale şi în emoţiile sale cele mai simple. În anumite cazuri, totuşi, esenţa se poate manifesta în paralel cu personalitatea. Asemenea cazuri reprezintă excepţii foarte rare, mai ales în condiţiile de viaţă ale oamenilor “cultivaţi”.
Instinctul are mai multe şanse să se manifeste în oamenii care trăiesc în contact direct cu natura, în condiţii dificile, unde trebuie să lupte mereu pentru a depaşi pericole.
Ouspensky: “Fragmente dintr-o învăţătură necunoscută”

Oamenii ....

"Oamenii sunt dimineti... se desprind din boabele de roua, cresc odata cu razele de soare si imagineaza universuri... isi deschid portile sufletului scriind mirari si povestind amintiri. Oamenii sunt amiezi... stau in cumpana pe drumul vietii, intre a fi buni sau rai, importanti sau simpli, fericiti sau singuri. Oamenii sunt inserari... privesc pamantul la sfarsitul zilei, multumesc pentru destin, saruta copiii si parintii si adorm unul langa altul, incalzind cu sufletele partea cealalta a lumii. Oamenii sunt nopti, viseaza rasarituri, deschid portile iubirii si se retrag tacuti in boabele de roua. Sunt suflet deschis spre lumea mare...uneori doare... vreau darul vesniciei pentru ca sa va pot eu da, dar da-ti-mi si mie un strop din ea."- ....

Cine a fost Ioan I.Dalles?

Trecem adesea pe langa Sala Dalles - Universitatea Populara din Bucuresti. Unii frecventeaza cursurile de pregatire organizate aici, altii viziteaza expozitiile gazduite de cladirea cu o indelungata istorie. Dar nu stim ca aceasta a fost creata datorita generozitatii Elenei Dalles. Familia Dalles, Ioan si Elena, era una dintre cele mai bogate din Romania sfarsitului de secol XIX. Numele era unul grecesc, ca si originea lor, dar cei doi, aflati la a nu se stie cata generatie pe pamant romanesc, se adaptasera in totalitate starii de lucruri de aici. Averile familiei numarau sute de pogoane de teren, aproape 1.500 de hectare de padure si nenumarate imobile intr-unele dintre cele mai bune zone ale Bucurestiului de atunci: bd. Bratianu, str. Lipscani, str. Selari, str. Gabroveni. Dar familia Dalles isi stabilise resedinta la mosia din Bucsani, situata nu departe de Bucuresti, in judetul Dambovita. Aici primeau adesea oameni de cultura, pe care ii sprijineau in preocuparile lor artistice si intelectuale. Incercarile sortii Cu toate faima si prestigiul pe care si-l crease, familia a fost lovita in modul cel mai crunt de soarta. In 1871 se naste primul mostenitor, George, care moare insa la numai doi ani. Peste alti doi ani, durerea parintilor este alinata de nasterea unei fetite, pe care o vor numi Dora. Apoi in familia Dalles se mai naste, in 1879, un alt baiat, Ioan. Dar destinul ii va lovi din nou. In 1886, Ioan Dalles inceteaza din viata, lasand-o pe Elena sa creasca singura fetita de 11 ani si baietelul de numai 7 ani. Cu toata durerea, Elena isi creste copiii in credinta si cu milostenie fata de cei saraci. Satenii din Bucsani cunosteau si apreciau familia pentru darnicia ei in merinde sau bani, mai ales atunci cand ii stiau la nevoie. Sau daca in sat se intemeia o familie noua, familia Dalles o daruia cu lucruri de pret, folositoare unei noi gospodarii. Elena nu s-a gandit sa-si refaca viata, fiind dedicata trup si suflet cresterii lui Ioan si a Dorei. Soarta nu a lasat-o insa pe Elena sa se bucure de cei doi copii decat putin timp. La sase ani dupa pierderea sotului, moare si Dora, la numai 17 ani. Desi sleita de pierderile celor mai dragi fiinte, Elena va mai indura inca o lovitura: in 1914 moare si ultimului sau fiu, Ioan. Astfel, Elena ramane singura pe lume. Credinta in Dumnezeu Cu toate loviturile sortii, Elena nu si-a pierdut credinta in Dumnezeu. A incercat sa rostuiasca cat mai bine averea care ii ramasese, cifrata la peste jumatate de miliard de lei (o suma imensa pentru primele decenii ale secolului al XX-lea). Face nenumarate acte de caritate catre spitale, scoli, biserici, institutii de cultura. De altfel, lasa prin testament acestor institutii o parte din agoniseala familiei si a inaintasilor sai. Dar cea mai parte a averii ei o cedeaza Academiei Romane. Printre mostenirile lasate institutiei academice se aflau o cladire din Capitala, din str. I.C. Bratianu (astazi bd. Nicolae Balcescu), numarul 12, si terenul adiacent imobilului. Academia trebuia sa infiinteze insa aici o fundatie culturala care sa se numeasca Ioan I. Dalles, cel din urma copil al sau. Elena voia ca forul academic sa construiasca o cladire frumoasa, care sa adaposteasca sali de expozitii de sculptura, arhitectura, pictura sau tesaturi si costume nationale. Cu aceasta ultima dorinta, Elena va inceta si ea din viata, in anul 1921, si, odata cu ea, intreagul neam al Dalles-ilor.
Dorinta implinita Fundatia Dalles se va naste insa abia in anul 1932, dupa 11 ani de la moartea Elenei. Cu toate ca existau resursele financiare necesare, Academia Romana a trebuit sa duca indelungate "luptei pentru a intra in posesia averii primite. S-a judecat mai intai cu chiriasii care stateau in cladirile lasate de Elena Dalles. Apoi a intrat in litigiu cu Primaria Capitalei, care expropriase o parte a terenului, pentru a realiza un nou plan de sistematizare a orasului. Dar, in ciuda tuturor acestor probleme, Academia a inceput lucrarile la cladirea Fundatiei Ioan Dalles. Dupa solutionarea litigiilor, sediul este finalizat si se inaugureaza cu mare fast in 1932, in prezenta a numerosi oameni de cultura, a membrilor Academiei, a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Romane, Miron Cristea, a primarului Bucurestiului, Dem I. Dobrescu.
Fundatia Ioan Dalles Asa cum isi dorise Elena, Fundatia Ioan Dalles era un lacas de cultura. Expozitia inaugurala a adunat lucrari ale pictorilor Nicolae Grigorescu, Ion Andreeescu sau Stefan Luchian. Tot aici vor concerta celebri muzicieni ai vremii ca George Enescu sau Mihail Jora.
In salile de conferinte vor rasuna glasurile altor nume mari, precum Virgil Madgearu, Mihail Sadoveanu, Camil Ressu, Alexandru Philippide sau Demostene Botez. Inainte de razboi, Fundatia Ioan Dalles era unul dintre cele mai apreciate locuri pentru oamenii de cultura ai timpului, dar nu numai, aici venind toti iubitorii de frumos si de invatatura.