România a decis să se alăture celor 17 state din zona euro şi altor cinci ţări non-euro şi va semna un nou tratat european. Acesta include prevederi precum sancţionarea unui stat dacă nu respectă ţintele fiscale, „supunerea“ în faţa Comisiei Europene şi a Consiliului European şi înfiinţarea unui „mecanism automat de corecţie“ pentru aceste situaţii. După ce Marea Britanie şi Ungaria şi-au exercitat dreptul de veto în ceea ce priveşte modificarea tratatelor europene existente, politicienii europeni prezenţi aseară la Bruxelles au propus elaborarea unui nou tratat. Doar 23 dintre cele 27 de state UE vor lua parte la noul acord. Excepţie fac Marea Britanie, Ungaria, Cehia şi Suedia, cele două din urmă anunţând că vor adera la noul tratat doar dacă vor obţine avizul parlamentelor naţionale.Astefel, noul tratat va fi semnat de cele 17 ţări din zona euro şi alte şase care nu fac parte din uniunea monetară – România, Bulgaria, Danemarca, Letonia, Lituania şi Polonia.
Totodată, liderii europeni s-au asigurat că tratatul poate fi implementat rapid şi au eliminat nevoia de referendum naţional!!!!!! Aceştia au precizat că noul acord va fi adoptat pe bază „constituţională sau nivel echivalent“. Orice modificare a Constituţiei se face numai prin referendum, însă prin acel „nivel echivalent“ se elimină acest pas.
Noul tratat va permite consolidarea integrării la nivel UE, au declarat aseară liderii prezenţi la Bruxelles, adăugând că acesta va permite formarea unui „bloc fiscal compact“. Practic, se doreşte mai multă disciplină fiscală şi mai multă putere pentru sancţionarea eventualelor derapaje. Aceşti doi factori reprezintă punctele de bază ale noului tratat. Statele care nu-şi vor respecta ţintele fiscale vor fi sancţionate, iar o mare schimbare este că, prin noul tratat, sancţiunile vor putea fi impuse de o „majoritate calificată“ şi nu una absolută.Deocamdată nu se ştie ce înseamnă această „majoritate calificată“.
Regulile fiscale stabilite azi-noapte (*stat membru se consideră statul care a semnat noul tratat)
1. Bugetele naţionale vor fi fie echilibrate, fie vor înregistra surplus. Principiul de „echilibru“ se va considera respectat dacă deficitul structural anual nu depăşeşte 0,5% din PIB. (ţinta agreeată de liderii UE pentru deficitul bugetar rămâne de 3% din PIB – n.r.)
2. Regula va fi introdusă în legislaţia fiecărui stat care semnează tratatul. Norma va conţine un „mecanism automat de corecţie“, care va fi activat automat în caz de derapaj. Va fi elaborat de fiecare stat membru în baza principiilor propuse de Comisia Europeană. Recunoaştem jurisdicţia Curţii Europene de Justiţie în a verifica transpunerea acestor reguli la nivel naţional.
3. Statele membre se vor ghida după propriile referinţe, în acord cu un calendar propus de Comisie.
4. Statele membre care se află în procedură de deficit excesiv se vor supune Comisiei Europene şi Consiliului European pentru sprijin printr-un program de parteneriat economic care va detalia reformele structurale necesare pentru asigurarea unei îmbunătăţiri de durată a deficitelor excesive. Implementarea programului şi proiectele bugetare anuale aferente vor fi monitorizate de Comisie şi de Consiliu. (nu a fost precizat nivelul de la care deficitul bugetar devine “excesiv” – n.r.)
5. Se va înfiinţa un mecanism pentru monitorizarea „ex ante“ emisiunilor de obligaţiuni guvernamentale ale statelor membre.
Premierul maghiar Viktor Orban a declarat în această dimineaţă, înaintea începerii discuţiilor din cea de-a doua zi a summitului UE că nu are mandat din partea Parlamentului naţional să „renunţe la suveranitatea ţării“ explicând astfel de ce este singura ţară non euro care a refuzat înţelegerea liderilor UE pentru schimbarea tratatului.
“Membrii zonei euro au sugerat că ţările care nu sunt membre euro ar trebui sa adere la aceasta intelegere. Acest lucru ar atinge însă chestiunea suveranităţii ţării, ar însemna reguli mai severe, pierderea dreptului de veto. Decizia va trebui luată până în luna martie. Parlamentul trebuie să dezbată are timp să ajungă la o hotărâre până atunci”, a declarat Orban.
Doar 23 dintre cele 27 de state UE au fost de accord cu noile reguli fiscal şi bugetare de care moneda unică are nevoie pentru a supravieţui crizei datoriilor. Marea Britanie şi Ungaria nu vor să aibă nimic de-a face cu noul proiect. Cehia şi Suedia se mai gândesc şi au spus că au nevoie de aprobare de la parlamentele naţionale. Şase state non euro, printer care şi România au acceptat înţelegerea.
Acordul european a schitat cadrul constrangator fiscal-bugetar (numit “guvernanta fiscala“) al viitorului stat european si a intarit “guvernanta economica“. Planul comisarilor europeni era mai “ambitios”: eurobondurile, sau garantarea datoriilor publice ale statelor membre de catre BCE. Intr-o astfel de varianta, ne-am fi aflat pe cealalta turnanta – deja nu am mai fi vorbit despre cedarea de suveranitate, ci de abdicarea statelor nationale in fata guvernului european central. Van Rompuy si Barroso au cerut aceasta varianta – dar eurobondurile nu au fost, acum, adoptate ca solutie (vezi si aici cum vede un eurocrat problema implicarii BCE). Deocamdata, acordul actual mai pastreaza, inca, vagi pretentii de inter-guvernamentalitate, adica e ca si cum statele nationale se pun de acord, cu de la ele putere, pentru a “coopera“. Cel mai probabil, acest nou acord “isi va arata lipsurile” in scurta vreme. Absenta Marii Britanii, joaca aici un rol de pretext ideal pentru a subrezi si mai mult “consolidarea” europeana de etapa.
Vom auzi aceeasi poezie: “pietele” reactioneaza, initial, pozitiv, dupa care se vor relua titlurile alarmiste, va mai aparea Soros sa zica cum sta treaba, agentiile de rating incep sa se joace cu alfabetul… Si, intr-un final, vom avea un nou summit “istoric”, in care se va adopta integral planul eurocratilor, cand Europa federala nu va mai fi efectul cuplului Germania-Franta, ci instaurarea completa a statului supranational european, dupa o intreaga sceneta care ar fi fost demna de comedia bufa daca nu s-ar baza pe o tragedie: saracirea si umilirea populatiei.
Pentru ca al doilea lucru important la acest summit, trecut cu vederea din cauza zgomotelor de fundal, este oficializarea deplasarii costurilor de la state si banci la populatie cum se afirma ca bancile nu vor mai participa la costurile datoriilor publice). Datoriile, efect al matrapalzacurilor facute de guvernanti in alianta cu bancile centrale si bancile private, rostogolite pana acum de la banci la state si invers, pentru a capata dimensiuni si mai mari, vor fi azvarlite asupra populatiei, ceea ce se va traduce prin conditii sociale tot mai constrangatoare, prin celebra, de acum, “austeritate” (adica, cresterea taxelor si impozitelor, in paralel cu taierea cheltuielilor sociale).
Principalul imperativ al acestor politici ar putea fi sintetizat dupa inscriptia de la Auschwitz: ARBEIT MACHT FREI. Munca te face liber, draga noule cetatean al Europei! Daca vi se pare exagerat, ganditi-va la discursul mainstream al eurocratilor sau bancarilor nostri nationali: pana acum am consumat, de acum trebuie sa muncim mai mult (ca sa producem mai mult). Spus la noi in tara, suna sinistru si cinic. Deci, romani lenesi care sunteti voi, mars la munca! Nu conteaza ca e lipsit de logica economica – nu productia in sine conteaza, ci … cererea, spun manualele de incepatori. Conteaza ca ni se repeta la nesfarsit litania necesitatii istorice de a schimba modelul de economie, de parca istoria poate schimba legile economice fundamentale.
Dar, iata cum ajungem sa re-traim comunismul sub forma capitalismului neoliberal. In timpul comunismului, existau cincinalele si necesitatea productiei la hectar. Acum, vor exista “programele” guvernarii economice si necesitatea “ajustarilor”, pentru a produce mai mult. Diferenta va fi ca eurocratii nu se joaca – ei chiar ne vor obliga sa muncim ca sclavii. Treaba “nemteasca”, nu altceva...
Evident ca aceste lucruri ne vor apasa cel mai dur pe noi, romanii, pentru ca suntem saraci si lipsiti de protectie politica.
Cateva lucruri si despre vizionarismul basescian:
Zice presedintele Basescu cum ca intentia lui de a modifica legea fundamentala – Constitutia – pentru a introduce un deficit bugetar mic a fost acum vazut ca o solutie demna de generalizat la tot spatiul european. Cum ar veni, presedintele nostru, vizionar si profetic ca si Sebastian Lazaroiu, prin politicile sale de “austeritate”, care vor deveni, din punctuale, sistematice prin astfel de reguli constitutionale, pretinde ca aceasta politica e originala, nationala.
Care e realitatea? Realitatea este ca, asa cum am aratat de atatea ori, Romania a fost poligonul de incercare al Comisiei Trilaterale si al Bilderberg [dar si a CFR - Council of Foreign Relations, think-tank influent pe langa Departamentul de Stat al SUA - a se vedea, in acest sens, "marea ingrijorare" exprimata de un militar de rang foarte inalt al Statului major al Armatei SUA] a “austeritatii” inainte ca ea sa fie transformata in politica europeana. Prin slugile lor de la BNR, aceste comiții masonice au facut, asadar, o ”simpla” repetitie a unei agende malthusiene (de reducere / exterminare lenta a populatiei). Basescu este doar un satrap local, meschin, ingust si cinic, care a gasit in acest plan euro-masonic o buna oportunitate pentru a-si consolida stapanirea despotica interna. Asta e tot ”vizionarismul” – adoptarea unei agende fara rest, aplicata ca test anticipatoriu la noi in tara. Si testul, odata facut, nu se va opri. Experimentul social al austeritatii se va transforma, de-acum inainte, in organizare sistematica a societatii.
Mai zice presedintele Basescu ca Romania, dependenta fiind de UE, a avut neaparata nevoie de a face parte din acest acord pentru a participa la procesele europene de decizie. Cum ar veni, trebuie sa facem parte din clubul care face istoria.
Care e realitatea? Prin ”proces istoric” se intelege un fel de evolutie istorica determinista, necesara, un fel de ”voie a lui Dumnezeu” care este, in ultima instanta, voia Marelui Arhitect Anonim, Satana. Si, ni se spune, cum sa te opui istoriei si, mai ales, actantilor sai privilegiati? Nu este, mai degraba, un privilegiu pe care il avem sa facem parte din ”clubul” acestor alesi ai Marelui Arhitect (a se observa ca in textul Acordului european fiscal de astazi se precizeaza ca obiectivul e ”o arhitectura consolidata”… – au, in mod cert, o predispozitie catre zidarie acesti lideri europeni)? Nu, nu este. Este o sclavie de sec. XXI.
In realitate, nu exista un proces istoric total obiectiv, ci agenda pusa la lucru a unor stapanitori ai pamantului. Exista un program anume, un obiectiv, care consta in edificarea guvernului economic european ca etapa intermediara catre Statele Unite ale Europei. Sunt, pur si simplu, etape institutionale urmarite cu perseverenta asa cum a fost de la inceputurile Uniunii Europene. Acest program, aceasta agenda, nu au legatura nici cu ”piata”, nici cu ”istoria”, in acest sens ”vizionar”. Ci au legatura cu o conspiratie europeana care prinde contur in istorie. Deci, cel mult, asistam la o self-fulfilling prophecy.
Cat priveste cat de mult avem nevoie de a fi racordati la acest ”proces istoric”, asta o arata deja consecintele pe care le traim deja. ”Anexa bananiera” a UE, piata de desfacere pentru produsele lor si pentru bancile europene, suntem necesari euro-masonilor la fel de mult cat eram necesari Imperiului Otoman. Dupa ce am slabit dupa veacuri de rezistenta armata in fata Inaltei Porti, turcii au peferat, cand eram slabi, sa ne tina sub un regim de suzeranitate. Pe scurt, decat sa ne ocupe si sa ne transforme in pasalac, au preferat sa ne jefuiasca prin taxe si impozite sub forma domniilor fanariote. A fost insa de-ajuns sa ne secatuiasca satele si sa ne vlaguiasca pe plan intern. Cam asa si acum: prefera sa ne tina ca piata de desfacere si teren de experimentare, sub forma unui regim de suzeranitate, fara sa ne ocupe direct, fiindca nu e profitabil si nu asta e regula jocului acum. Nu e necesar.
Ca suntem sub un regim de suzeranitate este deja oficializat. Nu doar prin dominatia economica, ci acum si prin regula bugetara de a trimite bugetul national, INAINTE de a fi votat in Parlament, catre Comisia Europeana. Votarea bugetului de parlamentul national este o regula minimala, de baza, a democratiei reprezentative. Daca bugetul e controlat de o instanta externa, inseamna ca nu mai suntem suverani si nici democratie – ci suntem provincie a unui imperiu. Acum, a imperiului european.
In fine, bataia de joc fata de tarile sarace obligate la imprumuturi pentru a-si plati… imprumuturile, cum suntem noi, este si obligarea tarilor non-euro sa participe la finantarea FMI cu 50 miliarde euro. Adica e posibil ca si noi, romanii, sa participam cu miliarde de euro la finantarea FMI, din rezerva BNR! E culmea absurdului, sa donezi bani creditorului la care esti deja dator vandut… Si asta in conditiile in care FMI ne-a dat doar 12 miliarde de euro, pana acum, din acordul incheiat cu el! Practic, asta inseamna ca noi aveam acesti bani la BNR, deja, si ca acordul era inutil.
Ceea ce este tragic e ca foarte putini inteleg faptul ca reprezentantii actualei puteri sunt pur si simplu partenerii eurocratilor. Multi se bulucesc orbeste sa critice discursul presedintelui Basescu, neintelegand ca idolii lor, europenii, sunt cei care il tin in brate si care ii alimenteaza puterea. Ca miza nici macar nu e Basescu, ci edificarea unei inchisori a natiunilor, cu gardieni locali.
Conspiratia pentru distrugerea RomanieiAnaliza datelor si informatiilor provenite pe linia unor surse ce fac parte din masoneria româna a scos în evidenta unele aspecte de interes operativ care explica situatia grea în care se gaseste România la ora actuala, atît din punct de vedere economic, cît si din punct de vedere politic. Practic, România se afla în prezent în jocul de interese al celor doua mari puteri militare mondiale, Rusia si SUA, care cauta prin orice mijloace sa-si adjudece suprematia în aceasta zona strategica a Europei. În cei 20 ani trecuti de la evenimentele din decembrie 1989, razboiul din umbra purtat de cele doua superputeri a adus pe esichierul politic personaje studiate în timp, cu grave carente comportamentale, usor de compromis, tocmai pentru a fi dirijate în sensul dorit de ei. Cu ajutorul acestora s-a reusit sa se distruga economia româneasca, sa se anihileze Serviciile Secrete, sa se puna în stare de inoperativitate Armata si, nu în ultimul rînd, sa se zdruncine unitatea Poporului Român. Prin încalcarea voita a sigurantei nationale, factorii decizionali apartinînd celor doua tabere care s-au perindat la putere din 1989 încoace au privatizat dupa bunul plac, au vîndut strainilor capacitati de productie rentabile, unele dintre ele de importanta strategica, asa cum sînt industria cimentului, industria metalurgica feroasa si neferoasa, industria chimica si petrochimica, industria energetica si sistemul financiar bancar. Au vîndut, totodata, si bogatia cea mai de pret a Poporului Român, si anume pamîntul tarii, aflat acum în mare parte în proprietatea unor mafioti arabi, italieni, evrei, greci si unguri.
Printre protagonistii vietii politice românesti care au conlucrat pentru a aduce România în starea precara în care se gaseste astazi si care se afla în cele doua tabere rivale se numara Traian Basescu, Calin Popescu-Tariceanu, Dinu Patriciu, Bogdan Olteanu, Adrian Nastase, Mugur Isarescu, Emil Boc, Elena Udrea si grupul economic din spatele acesteia, – ca sa-i amintim pe cei mai reprezentativi.
Acestia sînt cei care au creat un „curent contraorganizational al mediului vietii colective”, care a dus la formarea „subspatiilor neguvernabile”. Agregarea acestor subspatii, în timp, a determinat actualul „razboi subnational” dintre carteluri si institutiile statului national. Asa s-a ajuns la o veritabila deriva institutionala, formelor de organizare politica imputîndu-li-se lipsa de legitimitate, ceea ce pune în primejdie atît Statul, cît si Natiunea. Trasaturile dominante ale acesteia sînt schimonosite si falsificate de uzurpatorii Statului Român, a caror tinta este demolarea efigiilor si a reperelor identitatii noastre nationale. Ei au constituit „structuri alternative”, formînd retele de „colegii invizibile”, pentru a captura centrul Puterii în România. Cadre recrutate din zone periferice au fost plasate în toate partidele, la toate publicatiile, în toate guvernele, dobîndind astfel accesul sau chiar controlul în institutii-cheie ale României, de la Ministerul Afacerilor Externe la Presedintie, de la Guvern la Parlament si, nu în ultimul rînd, în „societatea civila”, devenita vîrf de lance al manipularilor puse la cale. Lansarea în spatiul public a politicii grupului de interese a reprezentat o mutatie majora, un eveniment care a modificat fundamental peisajul politic al României. Pîrghiile statului au fost preluate si sînt folosite de carteluri si mafii organizate într-un complicat mecanism al infractiunilor, care a reusit crearea unei baze a organizatiilor negre ale societatii românesti. Are loc o lupta pe viata si pe moarte pentru conversia puterii politice a statului în putere financiar-politica a unui grup hegemonic, transpartinic si vadit antinational. Obtinerea controlului României nu este însa o întreprindere particulara, privata, ci este un obiectiv geopolitic al unor importante puteri mondiale. Practic, acest obiectiv este pe cale sa se realizeze în prezent, fiind consecinta conditiilor în care au actionat gruparile respective. În aceste cazuri, influenta externa a fost extrem de puternica, iar ea a fost exercitata prin Serviciile de Informatii din tarile lor de origine - CIA, Mossad, FSB. Miza: afaceri extrem de profitabile pe teritoriul României.
Cei care pun totul la bataie pentru uriasele profituri de miliarde de euro pe care le estimeaza sînt personaje extrem de controversate din lumea afacerilor si a masoneriei, care cumpara tot ce se scoate pe piata: ciment, produse metalurgice, aluminiu, petrol, gaze, energie etc. Unul dintre aceste personaje este Marc David Reich, nascut în decembrie 1934 în orasul Anvers, din Belgia, provenind dintr-o familie evreiasca din clasa mijlocie. Pentru a evita persecutia nazista, familia lui a emigrat în SUA, în 1942. Tot din cauza fascismului, familia viitorului afacerist si-a schimbat numele din Reich în Rich. S-a ridicat prin afaceri internationale tenebroase si este conectat la Mossad, serviciul israelian de spionaj. Are tripla cetatenie: israeliana, spaniola si elvetiana. Rich are resedinta în Zürich, Elvetia, iar vila sa este pazita non-stop de garzi israeliene înarmate pîna-n dinti. Cu toate ca a fost condamnat în SUA la ani grei de închisoare pentru diverse escrocherii - în ianuarie 2001, fostul presedinte american Bill Clinton l-a gratiat pe Rich în ultima zi de mandat. Demersul Casei Albe s-a datorat finantarii campaniei electorale a democratului Al Gore. Ziarele „New York Post” si „New York Times” au dezvaluit ca printre cei care au facut presiuni pentru gratierea lui Rich s-au numarat Shabtai Shavit, fostul sef al Mossad, ex-premierul Israelului, Ehud Barak, dar si actualul prim-ministru Ehud Olmert, pe atunci primar al Ierusalimului. Într-o scrisoare catre Bill Clinton, Shavit îi transmite acestuia în termeni conventionali ca Marc Rich „a oferit consultanta agentiilor de spionaj israeliene, înregistrînd rezultate dincolo de asteptari”. La rîndul sau, Ehud Barak a elogiat contributiile lui Rich la securitatea nationala a Israelului. Ulterior, Casa Alba a confirmat oficial ca fugitivul este considerat de Tel Aviv „un aliat de importanta critica”. Toate acestea completeaza un raport MI 6 (serviciul britanic de spionaj) devenit public, în care se semnaleaza apartenenta lui Rich la Mossad. Numele de cod „Mega”, folosit de Rich, a fost aflat de englezi în februarie 1997 prin interceptarea unei convorbiri telefonice dintre un ofiter Mossad, încartiruit la Ambasada Israelului din Washington, si superiorii sai din Tel Aviv. Mai mult, ziarele din Statele Unite, preluate de „Jerusalem Post”, au vehiculat si apropierea lui Marc Rich de CIA. Rich e activ pe pietele petrolului, aluminiului, metalurgiei, agriculturii si, mai nou, pe cea imobiliara. Implicat în retele transfrontaliere de spalare de bani si contrabanda, Marc Rich s-a remarcat si în scandalul furnizarii de pasapoarte israeliene catre mafia rusa. Împreuna cu membrii acesteia a derulat afaceri ilegale de mare amploare cu armament în Orientul Mijlociu, avîndu-l drept complice pe celebrul terorist palestinian Abu Nidal. De asemenea, într-un document al Departamentului american al Trezoreriei se arata ca Rich a încalcat embargoul impus Iugoslaviei la începutul anilor ‘90, livrînd regimului Milosevici cupru si petrol. Conform publicatiei specializate”„Oil Daily”, în afacere a fost implicata si România, unde Marc Rich a procesat petrolul destinat Iugoslaviei. Acest adevarat maestru al combinatiilor internationale a capusat cît a putut si Statul Român. Fiecare schimb comercial se ridica la zeci de milioane de dolari, iar Rich raspundea prompt comenzilor.
La esaloanele inferioare ale Puterii, afaceristul a utilizat oameni din comertul exterior. Imediat dupa 1989, el a fost reprezentat în România de Florian Stoica, fost director în Ministerul Comertului Exterior si ex-ambasador în Sudan. Cea mai importanta companie a lui Rich este Casa de Comert Marc Rich & Co AG (Zug). Ulterior, firma si-a schimbat numele în Glencore International AG, iar în România a actionat prin firma Glencore România, coordonata de australianul Steven Frank Kamlin, nimeni altul decît vicepresedintele companiei-mama Glencore International AG din Zug. Desi Marc Rich a fost o prezenta constanta pe piata din România dupa 1989, unde avusese niste afaceri si mai înainte, mai mereu tranzactiile în care a fost implicat au fost învaluite în mister. În decembrie 1990, guvernul condus de Petre Roman aproba o hotarîre privind „cooperarea cu firma Marc Rich & Co (n.n.: care a devenit apoi Glencore International) pentru modernizarea unor instalatii din cadrul societatii comerciale Petromidia SA”.
Detaliile contractului au fost secretizate. În vremurile tulburi de atunci, întelegerea dintre controversatul magnat urmarit de FBI si guvernul român s-a realizat fara licitatie. Oferta facuta de Marc Rich în aprilie 1990 în biroul lui Petre Roman a fost urmata de un contract adoptat printr-o hotarîre de guvern în 8 decembrie 1990, cînd Theodor Stolojan era deja ministru plin la Finante. În 1993, cînd s-a terminat contractul pentru modernizarea rafinariei, Rich a vrut sa o cumpere, dar s-a opus Guvernul Vacaroiu, ca si sindicalistii, care se temeau ca îsi vor pierde locurile de munca. În mod absolut surprinzator, pentru ca rafinaria se modernizase, acesta a fost momentul de la care a început acumularea de pierderi. Înainte de privatizare, datoriile ajunsesera la ametitoarea suma de 300 milioane de dolari. În final, cursa pentru achizitionarea Petromidiei a fost cîstigata de Rompetrolul lui Dinu Patriciu (si nu pentru ca ar fi avut o oferta mai buna, ci datorita faptului ca a beneficiat de o sustinere mai puternica, asa cum se va vedea mai departe), iar în 2004 Glencore a ratat si Petromul, care a revenit austriecilor de la OMV. Glencore România a derulat afaceri si în domeniul transporturilor si comertului, prin Rombarge Transport si Barter Port Operator. Glencore a fost ani de zile unul dintre principalii furnizori de titei catre RAFO Onesti si Petrom si a primit contracte de stat si la Termoelectrica, pentru picura. În ultimii ani, reprezentanti ai Glencore în România au mai fost Alexandru Bittner si Yoav Stern, sotul realizatoarei de Televiziune Oana Cuzino. Tot Marc Rich l-a adus în România pe Igor Ziuzin, omul de afaceri rus care a preluat COS Tîrgoviste si Industria Sîrmei SA Cîmpia Turzii. Ambele privatizari au fost facute de Guvernul Adrian Nastase. Acelasi Rich este legat ombilical de Vitali Machitski si Oleg Deripaska, cei care au preluat întreaga industrie de aluminiu din România în urma unor procese de privatizare controversate, unul dintre ele (ALRO Slatina) fiind investigat de procurorii anticoruptie. În 1997, reprezentantii Glencore International AG au exprimat public intentia de a împrumuta asociatia salariatilor pentru achizitionarea a 80% - 90% din actiunile fabricii de aluminiu. Compania dorea sa i se garanteze aprovizionarea cu alumina. Ulterior, la privatizarea ALRO în favoarea grupului Marco International detinut de oligarhul Vitali Machitski, Glencore a protestat în mod formal fata de modul în care s-a facut privatizarea. În realitate, cel care conducea Marco, Alan Kestenbaum, fondase firma în 1983, împreuna cu Marc Rich. Autoritatile române fusesera avertizate de firma americana AIG, si ea interesata de ALRO, ca în spatele Marco se afla Rich. Un alt personaj care a fost în jocul de interese din jurul ALRO este Mihail Cernoi, exponent al mafiei ruse si fost partener al lui Deripaska, venit tot pe filiera Marc Rich si aflat în spatele privatizarii rafinariei Rafo Onesti, care a beneficiat de importante facilitati fiscale acordate de Statul Român. Acestora li se adauga Mikhail Fridman, influentul magnat care detine Alfa Group, finantatorul celor mai importanti oameni de afaceri rusi cu interese la noi.
Faptul ca obtinerea controlului României nu este o tinta privata, ci un obiectiv geopolitic îl demonstreaza cu prisosinta istoria sectorului financiar-bancar de dupa 1989. În fruntea acestuia a ajuns în septembrie 1990 Mugur Isarescu, un economist care, dupa absolvirea facultatii, a lucrat exclusiv la Institutul de Economie Mondiala, timp de 19 ani, perioada în care a intrat în vizorul american cu prilejul cursurilor pe care le-a urmat în Statele Unite. Dupa evenimentele din 1989, a mai efectuat un scurt stagiu în SUA, ca reprezentant comercial la Ambasada României de la Washington, pentru ca imediat dupa aceea sa devina guvernatorul Bancii Nationale a României. În anul 1993 a devenit si membru al Clubului de la Roma, a fost ales presedinte al Asociatiei Române a Clubului de la Roma, iar în 1999 a fost reales în aceasta functie. Longevitatea lui Mugur Isarescu în functia de guvernator al Bancii Nationale a României se datoreaza exclusiv comenzilor ocultei financiare internationale. Exista informatii ca Mugur Isarescu a fost recrutat de catre Council on Foreign Relations (CFR) în 1990, la New York, pe cînd se afla la post. Conducerea CFR (organizatie controlata de familiile bancherilor evrei Rockefeller si Rothschild, sustinuti de J.P. Morgan) a recrutat destui specialisti, potentiali înlocuitori ai celor care guvernau la vremea respectiva în tarile est-europene. Controlul din start al pietelor est-europene era un scop bine determinat, în functie de indicatiile „specialistilor” CFR. Acest CFR actioneaza pe baza pîrghiilor financiare de care dispune organizatia, controlînd inclusiv Federal Reserve Bank, banca investita cu coordonarea rezervei federale a SUA si emiterea dolarului ca moneda, precum si principalele organisme financiare mondiale, FMI si Banca Mondiala. Pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, pe tot parcursul anilor 1990-1992 s-a purtat un imens razboi mediatic de dezinformare în toate emisiunile economice, subliniindu-se greseala facuta de România prin plata datoriei externe si exemplificînd prin tari care au mari împrumuturi, dar un nivel de trai mai crescut, sugerîndu-se ca o tara se poate dezvolta prin împrumuturi înrobitoare. De altfel, principala forma de control al unei tari este cea financiara - specialitatea CFR. Pasul cel mai important facut de Mugur Isarescu, în conformitate cu dispozitiile CFR, a fost devalorizarea masiva a monedei nationale si împrastierea la o rata derizorie a tuturor creantelor României (ex.: Egipt, Irak), pas sustinut si de prim-ministrul impus de mass-media, de fapt de oculta financiara, Theodor Stoiojan, rasplatit ulterior cu un post la Banca Mondiala. Pentru îndepartarea eventualilor investitori necontrolati de CFR, în 1991 Stoiojan a nationalizat valuta aflata în banci, ceea ce a dus la un adevarat recul pentru investitiile straine, scapate de sub controlul si manipularea ocultei de la New York. Un alt aspect demn de mentionat l-au constituit jocurile interbancare „permise si încurajate” de Mugur Isarescu, derulate prin bancile aflate sub tutela CFR (Chase Manhattan Ro, ING Barings, ABN AMRO), prin intermediul carora importante fonduri valutare au parasit România. Ca nu si-a deziluzionat stapînii în postura de guvernator al Bancii Nationale a României, pozitie-cheie, de altfel, pentru finantele României, o dovedeste faptul ca este singurul român membru al renumitei Comisii Trilaterale. Acest organism, considerat de multi Guvernul Mondial din umbra, a fost înfiintat în 1972 de David Rockefeller împreuna cu Zbigniew Brzezinski. Tot împreuna, cei doi au ales aproximativ 300 de membri din America de Nord. Europa si Japonia, pe care îi considerau „semeni”. Acesti oameni se aflau la vîrtul piramidei în profesia lor, fie ea de natura Corporatista, Academica, Politica sau Mass-Media. Un exemplu al modului în care lucreaza acest organism îl reprezinta accederea lui Jimmy Carter la functia de presedinte al SUA, în 1976. O data instalat în functie, Carter a adus nu mai putin de 18 membri ai Comisiei în cabinetul de vîrf si în agentii guvernamentale. Cea mai buna descriere a Trilateralei apartine probabil reporterului Jeremiah Novak, în „Christian Science Monitor” (7 Februarie 1977): „Astazi, un nou val de economisti, lucrînd într-o organizatie cunoscuta sub numele de Comisia Trilaterala, se afla pe punctul de a crea un nou sistem economic international, unul proiectat de oameni la fel de inteligenti precum Keynes si White (n.n.: este vorba de autorii sistemului înfiintat în urma Conferintei de la Bretton Woods, din iulie 1944. ce a dus la crearea Fondului Monetar International si a Bancii Mondiale, ambii economisti de profesie). Numele lor nu sînt bine cunoscute, dar acesti gînditori moderni sînt la fel de importanti pentru vremurile noastre, pe cît au fost Keynes si White pentru ale lor. În plus, acesti economisti, precum si omologii lor din timpul ceiui de-al II-lea razboi mondial, lucreaza împreuna cu înalti demnitari guvernamentali. Si ce se discuta acum la cel mai înalte niveluri ale guvernului, atît în Statele Unite, cît si în strainatate, este crearea unui nou sistem economic mondial - un sistem ce va afecta slujbele în America si oriunde altundeva, preturile pe care consumatorii le platesc, libertatea indivizilor, a corporatiilor si natiunilor, de a intra într-un sistem economic cu adevarat planetar”. Sub conducerea lui Mugur Isarescu, Banca Nationala a României s-a facut vinovata de faptul ca nu a luat nici un fel de masuri, desi legislatia (care îi conferea obligatia de control si interventie) o impunea, în cazul marilor fraude bancare, de genul Columna Bank, Credit Bank. Banca Dacia Felix, Banca Internationala a Religiilor. De asemenea, desi BNR are o Directie de Supraveghere si Control Valutar, nu a luat masuri pentru repatrierea valutei, care, obtinuta în urma tranzactiilor, externe, nu a mai intrat în tara (cazul firmelor Pepsi, Qudrant, Coca-Cola, NAPPA, afacerile cu tutun, bumbac si industrie usoara). Faptul ca Isarescu a fost recrutat de CFR se poate sustine si prin imposibilitatea schimbarii sale din functie, indiferent de interesele politice, în pofida incidentei penale a unora dintre afacerile familiei sale cu cetateanul Heinrich Schorsch, banuit a fi agent dublu. Au existat presiuni în favoarea sa inclusiv din partea FMI si Bancii Mondiale, care au amenintat cu sistarea oricarei creditari în cazul schimbarii acestuia. Trebuie aratat ca numirea lui Mugur Isarescu ca prim-ministru al României, la sfîrsitul anului 1999, a contribuit la desavîrsirea marilor infractiuni desfasurate la Fondul Proprietatii de Stat, îndeosebi cele derulate cu infractorii israelieni, cum este cazul afacerilor lui Sorin Shmuel Beraru si privatizarii Hotelului Bucuresti (infractori Eliahu Rasin si Robert Badner, alaturi de Radu Sîrbu). Astfel, privatizarea Hotelului Bucuresti era anchetata la sfirsitul anului 1999 de Corpul de Control al primului-ministru Radu Vasile, sub conducerea secretarului de Stat Ovidiu Grecea, cînd presedintele României, Emil Constantinescu, da o adevarata lovitura de stat, destituindu-l pe premierul Radu Vasile si înlocuindu-l cu Mugur Isarescu. Imediat, secretarul de Stat Ovidiu Grecea a fost destituit Ia rîndul sau, iar controlul efectuat la FPS, care trebuia sa conduca la destituirea presedintelui Radu Sîrbu, a fost brusc stopat si Raportul inspectorilor guvernamentali s-a pierdut prin sertarele noului prim-ministru al României, în timp ce dubioasele afaceri de la FPS si-au urmat, nestingherite, cursul. Conducerea Bancii Nationale a României a cunoscut exact si la timp situatia, care devenea din ce în ce mai critica, de la Bancorex, dar nu a întreprins nimic. Pierderile Statului Român nu au constat numai în cele 2 miliarde de dolari care au disparut din România, desi BNR poseda toate pîrghiile necesare pentru a preveni scurgerile financiare din tara. Acestora li s-au adaugat sumele reprezentînd echivalentul creditelor clientelare oferite de Bancorex diverselor grupari mafiote si pe care BNR le-a acoperit prin cererile de preluare la datoria publica. În realitate, BNR, sub guvernarea lui Mugur Isarescu, a „protejat” falimentul Bancorexului, o banca mult prea puternica pentru gusturile marii finante mondiale, care trebuia sa dispara daca nu putea fi cumparata, caci România trebuia sa intre si ea pe fagasul globalizarii. Pentru aceasta, proprietatea de stat trebuia sa treaca în cea particulara, dar nu oricum, ci conform criteriilor, cerintelor si intereselor globale promovate de asa-numitul Grup Bilderberg. Tot ce s-a întîmplal în România post-decembrista poarta amprenta inconfundabila a conceptiei care sta la baza actiunilor acestei structuri suprastatale si care îi apartine unuia dintre fondatori, David Rockeffeller: „Sîntem în pragul unei transformari globale. Trebuie sa declansam o criza majora (economica, militara, politica, sociala, educativa, religioasa) si toate natiunile vor accepta Noua Ordine Mondiala”. De altfel, organizarea Grupului Bilderberg în 1954 a fost direct sprijinita de catre societatile secrete sioniste si mondialiste, de catre CIA, dar în primul rînd de catre Consiliul Afacerilor Externe (Council on Foreign Relations - CFR), cea mai puternica organizatie secreta oligarhica din SUA înfiintata înca din 1921, care activa deja pentru mondializare (sustinuta totodata de aceiasi doi bancheri evrei, Rockeffeller si Rothschild, co-fondatori ai Grupului). Grupul Bilderberg este coordonat de un comitet de conducere, compus din 39 de membri, care apartin si altor organizatii secrete mondialiste sau sioniste (Illuminati, marile loji masonice etc). Telurile principale ale organizatiei au fost formulate de la început de catre Printul Bernhard al Olandei - un guvern mondial pentru începutul Mileniului III, globalizarea economica mondiala (o lume unica) si o armata globala prin ONU. Cel mai puternic brat al grupului este însa Comisia Trilaterala (Europa Occidentala, America de Nord si Japonia), structura din care face parte, asa cum aratam mai sus, un singur român: Mugur Isarescu. Si astfel constatam ca cercul se închide, în sensul ca ne întoarcem la guvernatorul BNR si întelegem de ce aceasta banca nu a luat masurile care se impuneau în sistemul financiar-bancar românesc: pentru ca ar fi contravenit astfel intereselor structurilor globaliste, în care Mugur Isarescu a fost cooptat tocmai pentru a se actiona, prin el, asupra României. Asa se face ca, în 1997, la conducerea celei mai mari banci românesti, Bancorex, este numit evreul Andrei Florin Ionescu. Prima grija a acestuia a fost aducerea în functia de sef al Directiei Plasamente Bancare a evreicei Rachel Sargent, prin transfer de la Directia Securities a bancii ABN AMRO Rotschild, permitîndu-i-se astfel sa faca plasamente din capitalul bancii românesti de stat pe pietele externe. Pîna la falimentul bancii, cerut insistent Statului Român tot de organismele internationale, Rachel Sargent a avut grija sa disperseze banii bancii si, totodata, sa spioneze intens banca. Serviciul de securitate al Bancorex a tras serioase, dar inutile, semnale de alarma asupra urmatoarelor aspecte: Rachel Sargent a introdus în Bancorex, dupa orele de program, chiar si sîmbata si duminica, numerosi cetateni straini, a cerut si obtinut fisele tuturor marilor clienti, pe care le lua si acasa, a cerut si obtinut fisele bancii pe grupe de activitati, nu a prezentat rapoartele de deplasare în strainatate (lunar cîte 5 zile la Londra), a încercat sa intre în posesia datelor Directiei de Operatii Speciale (fise si conturi MI, SI, SRI, MApN, SPP, Transmisiuni Speciale etc). Trebuie aratat ca evreica Rachel Sargent nu a actionat singura în interiorul Bancorex, ci împreuna cu cel care chiar i-a semnat angajarea, vicepresedintele bancii, Dragos Andrei, care si el venea prin transfer tot de la banca ABN AMRO. Dragos Andrei a aprobat materiale si, totodata, a emis hotarîri ilegale (fiind presedintele Comitetului de Credite, ca urmas al lui Florin Andrei Ionescu, a dat multe/mari credite fara garantii sau, din contra, a sufocat firmele neprotejate politic); n-a recuperat nici unul din creditele neperformante; a stopat executarea unor creante neperformante; a încalcat normele Bancorex de angajare si promovare, laudîndu-se ca e prieten cu fiul presedintelui de atunci al României, Dragos Constantinescu, si cu seful SIE, Catalin Harnagea; a agreat ca Rachel Sargent sa angajeze straini pentru diverse expertize nefinalizate, cu tariful de 230 de lire sterline pe ora. A pierdut 40% din clientii bancii, inclusiv prin redirijare catre ABN AMRO BANK. La schimbarea din functie, Razvan Temesan lasa Bancorexului un volum de afaceri de 14.195 miliarde de lei, cu o pondere a creditelor restante de 7,9 miliarde, cu provizioane specifice de risc de 1.168,6 miliarde de lei. Banca era cotata de catre Thompson Bank Watch INC cu rating pe termen lung BBB si pe termen scurt A2, iar conducerea bancii era „bine vazuta” (well regarded). Analiza activitatii lui Florin Andrei Ionescu atesta, în schimb, ca 74% din creditele aprobate de el au fost neperformante; 68% din creante date la particulari; finantarea importurilor de petrol a fost preluata de bancile straine, Bancorex pierzînd numai în acest caz cam 60 milioane de dolari pe an prin demolarea acestei afaceri; a fortat lichidarea datoriilor pe care le avea Compania Nationala de Petrol; a primit de la buget 4.500 miliarde de lei, cu care a cumparat datoriile lui George Constantin Paunescu, încerecînd sa-l bage în faliment si transformîndu-l dintr-un bun platnic într-un rau platnic; Florin Andrei Ionescu n-a platit cele 507 milioane de dolari la extern, ba, mai mult, Bancorex a ramas si fara cele 10 rafinarii românesti, pe care le putea vinde cu aproximativ 2 miliarde de dolari, sau le putea exploata, ca banca, în contul Statului Român. Toate acestea s-au petrecut, evident, cu stirea si sub obladuirea lui Mugur Isarescu. Lovitura finala asupra Bancorex a fost data tot de Dragos Andrei, fostul angajat al bancii lui Rothsehild, el contribuind direct (împreuna cu Banca Mondiala si cu Fondul Monetar International) la închiderea bancii. În urma presiunilor emisarilor FMI si ai Bancii Mondiale, Statul a declarat falimentul celei mai mari banci românesti si l-a îndepartat pe Vlad Soare, noul presedinte numit între timp si care întocmise deja un plan de salvare a bancii. Banca Nationala a României l-a numit ca secretar general al Bancorex pe Alexandru Puscaciuc, al carui trecut esle legal de un alt evreu american, Gerald (Gerry) Guterman, cu care se combinase anterior, într-o tentativa de privatizare a Bancii Dacia Felix. Asa cum mentionam înca de la începutul acestei analize, o alta forta cu interese mondialiste care a patruns în societatea româneasca cu intentia de a o modela potrivit propriilor scopuri este masoneria de diferite rituri si apartenente. Un exemplu al modului de actiune al acesteia îl reprezinta ascensiunea a doua dintre figurile proeminente ale României de astazi, Dinu Patriciu si Calin Popescu-Tariceanu. În ceea ce îl priveste pe Dinu Patriciu, anul 1990 îl gaseste ca arhitect, cu o experienta de 15 ani în materie, amplificata de proiectarea de palate în Emiratele Arabe Unite pentru magnatii petrolului din zona. Prima afacere pe care a pornit-o în primavara lui 1990, o firma de arhitectura si decoratiuni interioare, nu a avut nici un temei legal, dar avea în spate sprijinul masoneriei, prin socrul sau, ca si Calin Popescu-Tariceanu, al carui tata vitreg era Dan Amedeo Lazarescu. Ambii au fost sprijiniti sa acceada în sferele de vîrf ale afacerilor si politicii, cu alte cuvinte ale Puterii din România. Este evident astazi pentru toata lumea ca, în pofida esecurilor electorale repetate, cei doi liberali au cazut mereu în picioare din punct de vedere al afacerilor. Activ în afacerile cu petrol înca din 1996, Dinu Patriciu a preluat controlul asupra grupului Rompetrol în 1998, cu sprijinul lui Sorin Ovidiu Vântu, care i-a transferat la momentul oportun, conform întelegerii, actiunile pe care acesta le achizitionase chiar de la PAS - asociatia salariatilor, care i-au cedat actiunile cu speranta ca astfel aveau sa fie protejati de atacul lui Patriciu. Rompetrol era „nava amiral” a comertului exterior românesc, fiind singurul contractor specializat în petrol si gaze care activa cu succes pe piata mondiala. Ani de zile, a adus în tara milioane de dolari rezultati din lucrarile de foraj si constructii-montaj în domeniul petrolier, executate în diverse tari ale
lumii. Afacerea Rompetrol a fost conceputa din start ca baza a unei strategii de destructurare a economiei nationale, caci ea a reprezentat începutul unei serii de lovituri succesive, care au dus la lichidarea întregului patrimoniu petrolier al României, una dintre averile strategice ale tarii fiind înstrainata prin jaf. Tandemul de astazi OMV - Rompetrol este expresia unui periculos monopol în industria petrolului, creat prin contributia decisiva a „elitelor” mondiale. Intrat de mai multe ori sub incidenta legii, dar niciodata condamnat, Dinu Patriciu continua sa fie obiectul scandalului Petromidia, izbucnit în 2004, fiind acuzat, din nou, de evaziune fiscala si spalare de bani într-un dosar deschis si în prezent. Astazi nu mai este un secret ca Dinu Patriciu si-a adjudecat Petromidia cu sprijinul PSD, dar legaturile dintre PSD si Patriciu au fost cimentate de înalte fete ale masoneriei românesti si nu numai. Astfel, sotia Marelui Maestru al Marii Loje Nationale din România, Eugen Ovidiu Chirovici, este directoarea financiara a holdingului patronat de Dinu Patriciu, iar multi dintre cei care conduc masoneria româna sînt angajatii lui (de exemplu Marele Trezorier, Ion Tanasie). Dupa cum se stie, Chirovici a fost un apropiat al PSD vreme îndelungata, fiind chiar ministru în cabinetul Nastase, iar în 2004 a trecut de partea lui Dan Voiculescu. În medii bine informate se sustine ca Patriciu este un apropiat al masoneriei rusesti si ca din aceasta postura ar fi mediat, alaturi de Eugen Ovidiu Chirovici, întîlnirea Marelui Secretar al Marii Loje Nationale a Rusiei, Alexandr Kondyakov, cu Calin Popescu-Tariceanu, în iunie 2006, în cadrul careia au fost discutate probleme economice care vizeaza în principal piata energetica. Alexandr Kondyakov a venit de mai multe ori în România, începînd cu 2003, anul constituirii Marii Loje Nationale, apoi în iunie 2006 si din nou în aprilie 2007. În sprijinul afirmatiilor referitoare la apropierea lui Dinu Patriciu de masoneria rusa vine si faptul ca la scurt timp de la întîlnirea româno-rusa, departamentul de Stat al SUA si-a dat acceptul pentru audierea unor martori în dosarul Rompetrol, redeschis în tromba, chiar pe teritoriul american, în interiorul Ambasadei României din Washington.
Declaratiile acestora au fost folosite în probarea fraudarii Statului Român prin încasarea ilegala, de catre holdingul lui Patriciu, a creantei din Libia. Informatiile atesta faptul ca un al doilea scop al vizitelor repetate ale lui Alexandr Kondyakov în România, poate chiar mai important decît cel de natura economica, a fost cel de natura militara. Generalul GRU urmarea sa ia pulsul vechii retele a spionajului militar rus, pentru ca România nu este numai o miza economica, ci si una militara de mare importanta strategica, deoarece bazele americane instalate în tara noastra vor închide o linie care va „îndigui” avanpostul rusesc. România poate fi comparata cu un portavion fix, de pe care vor putea fi lansate atacuri pe o raza care se întinde din Caucaz pîna la Muntii Iranului. De aceea GRU, cu o insertie mult mai puternica decît KGB în spatiul românesc, vizeaza reactivarea cît mai multor cadre recrutate în perioada anilor ‘60 în timpul stagiilor de pregatire la Academiile sovietice, caci acestea au condus mari unitati si au avut în legatura un numar important de ofiteri din sistem. Ulterior, GRU si-a îmbogatit, în anii ‘80, structura informativa si a agentilor de influenta prin preluarea „dizidentilor”, „cresterea” acestora si plasarea lor în spatiul politic, dupa 1989. În aceste conditii, pentru a-si proteja interesele militare, este posibil ca Moscova sa întinda o „mîna” energetica Executivului de la Bucuresti, cu conditia sa obtina imunitate pentru oamenii sai. Constiinta înaltului sprijin de care beneficiaza i-a permis lui Dinu Patriciu sa înfrunte si chiar sa sfideze acuzele de tradare politica provocate de dezvaluirile aparute în presa cu privire la sponsorizarile masive facute în campania din 2004 catre PSD, aproape 2 miliarde de lei, conform propriilor declaratii.
