despre menire

Destinul nostru nu este acelaşi cu viitorul nostru: În timp ce viitorul este ceea ce se va petrece mai târziu, destinul este în fiecare moment, şi putem să devenim întotdeauna deschişi în faţa acestuia. Destinul spune da chemării cu care ne-am născut, în timp ce soarta este ceea ce se petrece atunci când ne luptăm pentru a ne ignora chemarea adevărată. Aceasta este o idee foarte veche care este împotriva a ceea ce spune filozofia şi biologia modernă, care ne defineşte destinul prin profile psihologice şi genetice. Însă, cu cât ne identificăm cu ceea ce au făcut părinţii noştri sau au eşuat să facă, cu ceea ce a fost programat în cromozomii noştri, cu ceea ce posedăm sau cu ceea ce purtăm, cu atât povestea noastră aparţine strămoşilor noştri sau celorlalţi. Ne ratăm viaţa explicându-le celorlati despre alegerile noastre, realizând o listă care este dincolo de controlul nostru.
Dar cred că soarta poate fi transformată în destin atunci când descoperim înţelesul ascuns al vieţilor noastre ...
Fiecare dintre noi ne alegem un caracter şi o chemare înainte de a ne naşte – acestea se nasc o dată cu noi şi nu pot fi explicate prin teorii psihologice. Uneori recunoaştem aceste calităţi în copiii noştri cu mult mai uşor decât am făcut-o în noi înşine: Ne întrebăm de unde vine acea încăpăţânare, determinare sau de absenţă a minţii. Bineînţeles, aplaudăm excepţionalele calităţi atletiice sau un talent muzical, dar ne este frică de alte caracteristici extraordinare ca şi o mare necesitate de mişcare şi noutate care face să fie dificil să stăm în clasă. Trebuie să ne întrebăm: Toate acestea sunt probleme care necesită o medicaţie adecvată sau sunt doar expresia unei chemări unice?
Este posibil să primiţi o chemare din partea destinului pe care să o ignoraţi adesea. Este tentant să spuneţi, „Nu sunt gata să fac acest lucru încă – îl voi face altă dată. Acum mă simt comfortabil.” Dar atunci când nu răspundeţi chemării voastre, riscaţi alungarea din rai, din comoditate.
În povestirea lui Jonath şi a balenei, de exemplu, Dumnezeu îl cheamă pe săracul neguţător şi-i spune, „ Doresc să mergi la Ninive.” Şi Jonah îi răspunde, „Nu, doresc doar să am o viaţă simplă. Doresc să rămân un simplu neguţător şi doresc să fiu lângă copiii mei şi strănepoţii mei.” Jonah i-a ignorat chemarea, s-a urcat într-un vas, şi s-a îndreptat într-o direcţie opusă de Ninive. A început o furtună foarte puternică, iar marinarii ştiau că dintre pasageri încălcase voinţă lui Dumnezeu. Plin de umilinţă, Jonah a mărturisit tovarăşilor săi marinarii că el a fost cel care a făcut asta. Pentru a se salva pe ei înşişi, marinarii l-au aruncat peste bord, iar el a fost înghiţit de o balenă care l-a purtat în stomcul său către ţărmul lui Ninive.
În timp ce era în stomacul balenei, Jonah a recunoscut că destinul său era să ducă în lume cuvântul lui Dumnezeu. Când umilul negustor a fost regurgitat de către balenă la Ninive, el a început să predice celorlalţi cuvântul lui Dumnezeu – dar el a trebuit să treacă prin mari greutăţi până a-şi accepta chemarea. Povestea lui Jonah ne învaţă că dacă nu vrem sa răspundem destinului nostru prin liberul nostru arbitru, atunci vom fi duşi către acolo oricum.
Chemarea destinului este, de obicei, una neobişnuită. Nu este o simplă alegere a meniului între pui sau peşte – este o forţă care se află dincolo de controlul nostru. Răspundem acestei chemări a destinului de unii singuri, sau va trebui să aşteptăm ca o boală sau o criză personală să ne oblige să ne oprim din ceea ce facem şi să ne urmăm destinul?
Timp de mai mulţi ani am dorit să evit propria mea chemare. De fiecare dată îmi spuneam, „Vreau să am un serviciu obişnuit şi o viaţă regulată”, dar toate circumstanţele au conspirat ca viata mea sa fie altfel. Am descoperit un vechi proverb care spunea, „Dacă vrei să-L vezi pe Dumnezeu râzând, atunci fă-ţi planuri.”
Marile personalităţi ne arată că putem să ne sacrificăm credinţele limitatoare pentru a transforma natura unui test dintr-o dorinţă de supravieţuire într-un destin. Prin urmare, ce este destinul nostru? Destinul nostru inseamna a ne obişnui cu limitările noastre, sau este cel de a transforma lumea?

Destinul lui Jonah la dus pe ţărmul oraşului Ninive chiar atunci când încerca să fugă. La fel precum el, aveţi o şansă: Puteţi aştepta până când veţi fi înghiţit de o balenă (sau să începeţi de când viaţa voastră nu vă mai aparţine), sau să abordaţi o cărare mai conştientă. Jonah nu era diferit de oamenii care au în maşină orarul – ei se grăbesc la muncă în timp ce vorbesc la telefonul celular, în timp ce-şi beau cafeaua, pentru că nu au dormit suficient – până când vor fi implicaţi într-un accident oribil, aproape fatal. Viaţa îi opreşte rece şi-i împige către alt loc, scuipându-i pe „un ţărm îndepărtat”. După acident, ei sunt transformaţi în mod irevocabil, întrebându-se despre menirea şi scopul dominant al existenţei lor.
Dar de ce să aşteptăm un accident, sau un act de disperare, sau momentele finale ale vieţii noastre pentru a învăţa sensul existenţei noastre? De ce să nu experimentăm acea cunoaştere în timp ce trăim plenar viaţa având un scop înalt? Aşa cum spun zicătorile, nimeni nu şi-a dorit, ca ultima dorinţă înainte de moarte, să mai petreacă câteva ore la serviciu. Ceea ce regretăm la sfârşit este pierderea iubirii, lipsa de timp pentru fiinţa iubită,, sau absenţa unui sens profund al vieţii noastre. Regretăm că nu am făcut ceea ce ne-ar fi oferit un sens sau o împlinire emoţională şi creativă, în direcţia urmării chemării proprii.