IUBIREA MATURĂ- calea cea mai directă către fericire

Motto: Eşti la fel de mare precum îţi este şi iubirea, pentru că modul în care iubeşti este cea mai sinceră exprimare a sufletului tău.

Iubirea este, înainte de toate, o modalitatea de autocunoaştere profundă a propriei fiinţe, dar şi a celorlalte fiinţe. Iubirea matură se manifestă prin cunoaştera simultană a propriei fiinţe, dar şi a fiinţei pe care o iubim, de aceea un binecunoscut dicton spune că nu iubim pentru că nu cunoaştem, şi nu cunoaştem pentru că nu iubim. Să ai curaj să rişti pentru adevărul din inima ta, dar sa nu te minţi când îl asculţi.

Iubirea este deplina puritate a sufletului. Când iubim devenim plini de candoare şi puritate asemenea unor copii, dar atunci când iubim matur devenim adulţi fericiţi, sau iubim infantil şi ne comportăm asemenea unor copii alinaţi. Iubirea matură ne cere să adoptăm, în faţa vieţii, dar şi în faţa fiinţei iubite o atitudine responsabilă şi activă. Iubirea infantilă ne face să devenim pasivi şi visători. Fericirea nu înseamnă să ai ceea ce doreşti, ci să doreşti ceea ce ai.

Dar oare cum putem să ne maturizăm în iubire? Să trecem de la starea de copil răsfăţat la cea de adult fericit. In ultima instanta, se pare ca profunzimea iubirii si a compasiunii pe care le simte cineva reprezinta elementul care face diferenta intre persoana implinita, care creeaza miracole, si magicianul care face, pur si simplu, magie. Dragostea nu este numai flori, zambete, iubire, ci inseamna si lacrimi, dorinta, pasiune si de aceea putini au privilegiul de a-i descoperi puterea

Iubirea infantilă se manifestă, de obicei, ca o stare de dependenţă plină de temeri. Iubirea matură se manifestă ca o stare de încredere absolută, de credinţă în iubire.

Iubirea matură se manifestă atunci când creşte aspectul neutru, transcendent, adică atunci când creşte influenţa divinului în relaţie, când îl iubim pe Dumnezeu.

Iubirea umană este o fuziune temporară. Iubirea transcendentă, este o iubire matură

Ce este, de fapt, iubirea pentru D-zeu şi cum Îl putem noi iubi pe D-zeu?

Un mare psihanalist, Carl Gustave Jung, spunea: “Eu nu cred că există Dumnezeu. Eu sunt sigur că există.” De la siguranţa aceasta pleacă iubirea noastră pentru Dumnezeu, credinţa şi chiar schimbarea fundamentala a vieţii noastre. Noi nu putem iubi un bărbat sau o femeie despre care nu ştim că există. Numai după ce ne întâlnim cu el sau cu ea simţim şi trăim cu înfrigurare iubirea. Dar, înainte de a/o iubi, noi avem nevoie să ştim că există.

Dar, ce înseamnă a-L iubi pe Dumnezeu? Oare El a rămas ascuns şi abstract doar de dragul jocului?. Nu, am putea spune că Dumnezeu n-a vrut « să ne tulbure » prin absenţa-I “corporală”, ci doar să înţelegem ca “a-L iubi pe El înseamna a-L găsi în fiecare fiinţă ce ne este alături, a-L găsi în ierburi, în pietre, în aer, în soare, în fulger şi în ploaie”. În noi înşine, şi în tot ce ne inconjoara.

A-L iubi pe Dumnezeu mai presus de orice este secretul primordial al existenţei noastre, aşa cum spune şi Biblia. Prin aceasta, noi ştim că a ne ataşa de un lucru anume nu înseamnă, neapărat, a-l iubi. Ataşamentul nu este iubire, iar adesea ataşamentul, de obicei, te face să pierzi lucrul sau omul de care esti ataşat.

Suntem la fel precum iubim. De obicei suntem superficiali, lipsiţi de suflet, sexuali, plini de frustrări. Atât timp cât ne vom refuza accesul la inima cuiva, chiar dacă îi posedăm corpul, ne vom refuza accesul la inima noastră, la propriul nostru suflet.

Ne îndrăgostim des, dar iubim rar. Nu iubim şi prin asta ne blocăm accesul la iubirea care o manifestă Dumnezeu prin celălalt. Dacă într-o relaţie de cuplu iubirea nu va putea dizolva egoismele, atunci egoismele vor dizolva iubirea.

Oamenii cu personalitate puternică şi care se pot ghida în viaţă, se pot lăsa ghidaţi şi în iubire.

În general, iubirea imatură este tributară cantităţii, are nevoie de dovezi, de apreciere, de recunoaştere, ca un copil. Starea de infantilitate afectivă are nevoie de dovezi multiple exterioare pentru a putea să creadă în valoarea proprie.

În starea de maturitate afectivă suntem tributari doar calităţii, iar fiinţa pe care o iubim este integrată perfect în sufletul nostru, iar între fiinţele care se iubesc există o încredere deplină. Iubirea matură poate cuprinde aspectele cele mai secrete ale fiinţei iubite, paradisuri sau iaduri. Iubirea matură este ghidată pe esenţa sufletească. Integrarea fiinţei iubite în inima noastră îi amplifică misterul. Împlinirea sufletului prin iubire este identică cu stările de revelarea sinelui, pentru că iubirea faţă de celălalt este identică cu iubirea faţă de Dumnezeu. Iubirea matură se manifestă mai presus de prezenţa sau absenţa fiinţei iubite şi se dăruieşte necontenit pe sine, în mod complet şi necondiţionat.