cotidian

Daca traiesti numai in Romania, e posibil sa nu-ti dai seama ca e ceva in neregula cu lumea din jur. Ai culoarea mediului si te misti o data cu el. Esti una cu toti ceilalti. Dar daca te intorci, dupa o vreme indelungata in tara, e cu neputinta sa nu fii izbit de cat de anormala e umanitatea de aici. De cat de chinuiti sunt oamenii si de cat de rai devin din cauza asta. Nu se poate sa nu fii uluit de faptul, de pilda, ca una dintre cele mai raspandite strategii de supravietuire e mitocania agresiva. In orice tara civilizata oamenii incearca sa-si menajeze nervii cat se poate de mult. Incepem sa ne mandrim cu grobianismul nostru si, exhibitionisti ai moralei, ne dezbracam voluptuos de caracter in aplauzele excitate ale publicului. Curand, devenim la fel de cinici, la fel de incapabili de a distinge binele de rau ca tarfele, securistii si noii imbogatiti. Ascensiunea (sau doar supravietuirea) noastra sociala e marele premiu castigat cu pretul mitocaniei noastre.

Iar cercul acestei nevroze nationale nu ar putea fi spart decat printr-o lunga terapie care, ca orice demers terapeutic-spiritual, ar fi lunga, scumpa si cu un rezultat incert. Nu cred ca ne-o putem permite deocamdata!

curaj

Îndrăzneşte şi ridică ochii către eternitate – acolo te priveşte de mult o stea care aşteaptă să o vezi ...poate fi Steaua ta norocoasă, pe a cărei rază vei urca către cer...Doar ai suficient curaj, îndrăzneşte!


Sunt om şi privirea mea se îndreptă mereu către pământ. Mereu între ieri şi mâine uit să trăiesc chiar azi, aici şi acum. Îmi ridic, din când în când privirea către cer şi strig, dar cum nu cred că mă aude cineva, cobor privirea şi-mi continui treaba, căci am multă, atât de multă încăt nu am timp să mă gândesc la mine şi la problemele mele.
Din când în când neputinţa îmi zguduie fiinţa. Aş vrea să mă ridic, dar parcă nu am putere. Teama îmi seacă voinţa, mă face neputincios, plin de ură şi resentimente faţă de toţi dcei din jur care parcă păşesc ca nişte învigători. Ei zâmbesc plini de succes şi prosperitate, iar eu mi-am pierdut curajul de a visa.
O furie plină de neputinţă îmi întunecă orizontul. Izbesc, mă lupt ...dar văd că mă lovesc pe mine că sunt plin de răni. Păşesc în gol, mă poticnesc, mă doare, mă prăbuşesc, mă ridic şi ridic privirea spre cer plin de obidă şi furie. E ca şi cum lanţuri nevăzute îmi înconjură fiinţa.
Sunt teama, sunt neputinţa care se adoră pe sine, simt lanţurile neputinţei cum îmi înfăşoară gleznele, dar vreau să mă ridic, vreau să zbor, să privesc la stele şi să înţeleg că ele îmi răspund.
Lipsit de speranţă ridic ochii spre cer şi văd o stea care pare a străluci mai mult decât toate celalte, mă uit plin de uimire şi simt că strălucirea ei mă orbeşte. Închid ochii şi când îi deschid nu mai văd steaua, ea a devenit o stea printre celelalte. Dar ... plin de uimire simt că lanţurile de la picioarele mele au dispărut.
Miracol! Simt cum din pieptul meu s-a aprins o lumină şi mă uit cu uimire la mâini. MI-AU CRESCUT ARIPI!!!!! Simt că privirea mea priveşte către cer şi că trăiesc aici şi acum.
Simt că toată teama şi neputinţa mea au dispărut şi că .... IUBESC.
Iubesc şi simt că toată neputinţa me a dispărut. Mi-a zâmbit steaua mea norocoasă şi mi-a trimis cea mai de preţ comoară a sufletului IUBIREA, care salvează din bucuria de a salva, dă aripi celor care cer şi NU CERE NICIODATĂ NIMIC, doar aşteaptă tăcută să o descoperim pe cerul inimii noastre.

altfel

E mai uşor, mai comod, să spui că un om care visează, vede, aude şi altceva decât ceea ce se poate vedea sau auzi, în mod obişnuit, are o traumă mentală – pentru că ... noi ştim că nu există altceva, ştiinţa a demonstrat.
Întotdeauna ceva m-a facut sa caut dincolo de oglinda în care viaţa cotidiană, aproape că ne obligă să privim. Pentru cunoaşterea psihicului uman societatea a produs Psihologia.
Psihologia este un instrument perfect adaptat societăţii noastre-Funcţioneaza precum patul lui Procust. Dacă ai curajul, sau pur şi simplu, ieşi în afara dogmelor si regulilor sociale te trezesti marginalizat sau chiar mai rău, cu picioarele sau capul amputate. Societatea a normat comportamentele si trairile sufletesti ale oamenilor. Trăim după norme stricte, la care TREBUIE să ne supunem.
Orice stare sau comportament, care nu se încadreaza în medie, riscă sa fie catalogat ca anormal. Vă place cum suna “anormal”? Un cuvânt simplu si banal, care se transformă instantaneu în jignitor, când cineva iese în afara graniţelor, limitelor cotidianului.
Psihologia ne menţine în normalitate, dar nu ne oferă nici o viziune coerentă a ceea ce ar însemna depaşirea conditiei umane.
În România, oricum, sportul naţional fiind bârfa – capra vecinului devine mai Capră, dacă nu se comportă ca şi a lui, iar dacă mai este vorba şi despre noţiuni de spiritualitate străine, asta se poate cataloga, direct, în blasfemie, schizofrenie, cultul personalităţii, etc.
Prefer sporturi diferite de sportul naţional numit bârfă.

joc

,JOCUL MEU ESTE DRAGOSTE SI INTELEPCIUNE , .... DRAGOSTEA MEA ...ESTE JOC SI ...INTELEPCIUNE , ... INTELEPCIUNEA MEA ...ESTE JOC...SI DRAGOSTE ....”

Razand, risti sa pari nebun, plangand, risti sa pari sentimental. Intinzand o mana cuiva, risti sa te implici. Aratandu-ti sentimentele, risti sa te arati pe tine insuti, vorbind in fata multimii despre ideile si visurile tale, risti sa te pierzi, iubind, risti sa nu fii iubit la randul tau, traind, risti sa mori, sperand, risti sa disperi, incercand macar, risti sa dai gres. Dar daca nu risti nimic, nu faci nimic, nu ai nimic, nu esti nimic

Frumusetea ta, cantecul tau, gandurile si faptele tale bune, sunt de o importanta imensa pentru Univers. Ele plutesc in Eter si ating intreaga Viata. Ele intra in constiinta vasta a fiintei si fac ca totul sa devina din ce in ce mai luminos, pentru totdeauna. Si nimic nu este mai important decat acea cheie care este pusa in mana ta la rasaritul fiecarei zile, astfel incat tu insuti sa deschizi o noua usa pe care numai tu o poti vedea in acest moment, dar care poate fi o mare deschidere pentru intreaga omenire.

Deschide-ti inima. O noua boare de impacare. O acceptare, o apreciere, un lucru plin de frumusete. Iubeste acest moment cu toata inima ta. Lasa ca noul pe care il aduce sa lumineze din tine, lasa ca pacea sa-si deschida petalele in inima ta si atunci intregul univers va fi inaltat prin actiunea ta, prin gandul tau, prin gestul tau.

Priveste la cheia din mana ta. Ce usa vei deschide astazi pentru noi toti?

Maturizare

Eu sunt Iubirea, unii mă mai numesc şi Dragoste. Se spune că pot zbura, deşi nu am aripi. Se spune că plutesc pe spuma mării, deşi nu ştiu să înot. Unii mi-au simţit căldura în nopţile răcoroase, deşi nu sunt foc. Deşi nu mă pot vedea, sunt mereu între îndrăgostiţi oriunde s-ar afla ei şi sunt întreţesută din şoaptele adânci de pasiune.
Se spune că sunt mai puternică decât granitul, cu toate că nu am mai multă greutate decât o lacrimă. Unii spun că nu m-au căutat niciodată, dar cu toate astea eu îi însoţesc mereu. Unii spun că îmi pierd forţa odată cu trecerea timpului, dar eu sunt nesfârşită. Dansez pe sunetul râsului îndrăgostiţilor, deşi ei nu mă pot vedea. Unii spun că sunt o floare, cu toate că sunt şi sămânţa. Vindec bolile şi hrănesc sufletul. Deşi nu mă poţi atinge, eu sunt mâna blândă a tandreţii. Sunt atingerea sunt îmbraţişarea. Sunt Iubirea, sunt Dragostea...
Şi acum că ţi-am spus cine sunt... nu mă alunga... păstrează-mă... măcar... pentru o veşnicie.

De ce renunţă oamenii de azi atât de uşor la iubire?
Spune-mi pe cine iubeşti ca să-ţi spun cine eşti. Eşti la fel de mare precum îţi este şi iubirea, deoarece modul în care iubeşti este cea mai sinceră exprimare a sufletului tău.
Infantilitatea afectivă este problema acestor timpuri. Fiinţele aşa zis mature se dovedesc a fi doar nişte copii mari şi obraznici care vor jucării mai scumpe, din ce în ce mai sofisticate. În loc să ne iubim, doar ne comparăm jucăriile şi ne lăudăm cu ele. După ce ne plictisim le abandonăm, facem schimb între noi sau vrem altele noi. Problema sufletului nu se pune... e deja prea mult, oamenii cred că li se cuvine totul, că totul trebuie să fie comod şi uşor şi mai ales nu au nici o responsabilitate – ei sunt liberi. Nu poate să existe niciodată o mare iubire fără o responsabilitate corespunzătoare.
Iubirea este o modalitate de autocunoaştere profundă. Cei mai mulţi dintre voi fug de înfruntarea sinceră cu propriile sentimente, cu propriile emoţii şi cu propriile slăbiciuni. Este greu să pătrundem în zona emoţiilor şi sentimentelor, fiindcă ştim că ne va fi greu să înfruntăm realitatea. E mai simplu să continuăm să trăim în imaginaţie, să continuăm să ne închipuim că iubim, ca în copilărie, adică să fim infantili şi răsfăţaţi. Deşi fizic, multe persoane sunt mature, afectiv au rămas la vârsta adolescenţei sau chiar a copilăriei. S-au schimbat doar jucăriile şi preţul lor, dar comportamentul a rămas cam acelaşi. De aceea, la cel mai mic impas iau această hotărâre „înţeleaptă”, de a renunţa la o relaţie de iubire, pentru că ar fi mai bine să-şi vadă fiecare de viaţa lui, deoarece, deja, numai propriile emoţii şi slăbiciuni sunt greu de înfruntat. Există o nepotrivire de caracter – iar celălalt, atunci când are probleme e prea greu de dus, aşa că mai bine ne despărţim, căutăm fiecare pe altcineva ... e mai comod aşa.
Când iubeşti intens şi transfigurezi fiinţa iubită, nu există nimic mai frumos decât să dai, să dai mereu, tot, tot, viaţa, gândurile, trupul, tot ce ai, să simţi că mereu dai şi să fii gata să rişti totul pentru a da şi mai mult.
Dar crede cineva că poate fugi şi se poate ascunde de Iubire, de mine?

Cum putem să ne maturizăm în iubire?
Iubirea matură ne cere să adoptăm, în faţa vieţii, dar şi în faţa fiinţei iubite o atitudine responsabilă şi activă. Iubirea infantilă ne face să devenim pasivi şi visători. Adesea, Fericirea nu înseamnă să ai ceea ce doreşti, ci să doreşti ceea ce ai.
Orice iubire e o graţie în care se oferă, în mod nebănuit, posibilităţi uriaşe de transformare afectivă şi spirituală, dar această mare şansă o rataţi, adesea, din cauza lipsei de maturitate în iubire. Datorită infantilismului în iubire se pierde adesea marea şansă a iubirii.
Cerinţa de bază a iubirii este: Îl accept pe celălalt aşa cum este el. Iubirea, niciodată nu încearcă să schimbe persoana conform ideei sale despre acea persoană. Dacă iubeşti înfrunţi realitatea, omul. Îndrăgostitul, pe care dragostea-l copleşeşte,/ iubeşte şi transfigurează cusurul fiinţei ce-o iubeşte.
Dacă îl iubeşti atunci nu există condiţii. Îl iubeşti aşa cum este, şi dacă nu-l iubeşti, nu este nici o problemă – el este nimeni pentru tine, deci ce condiţii să îi pui?
Iubirea infantilă, care nu conţine şi autocunoaşterea este o iubire obişnuită care trece de la iubire la adversitate, pentru că ea proiectează asupra fiinţei iubite o imagine ireală.
Iubirea matură este iubirea cu care îl iubim pe celălalt oricum, cu defectele şi calităţile sale, cu infernurile şi paradisurile sale. Iubirea matură este cea care ne ajută să vedem umbra din celălalt şi să putem face faţă confruntării cu infernul din celălalt şi, implicit, cu infernul din noi. Datorită iubirii traversăm momentele grele, de încercare spirituală a noastră. Sufletul ştie că iubirea este singura barcă cu ajutorul căreia putem traversa abisurile sufletului nostru, iar când suntem susţinuţi de iubirea celuilalt atunci barca se mişcă mult mai rapid prin aceste tenebre şi ajunge din nou pe tărâmul vieţii şi al iubirii.
Iubirea devine matură atunci când dorim sincer să ne cunoaştem pe noi înşine, cât şi pe cel pe care-l iubim, de aceea Nu iubiţi pentru că nu cunoaşteţi, şi nu cunoaşteţi pentru că nu iubiţi. Iubirea înseamnă - Să ai curaj să rişti pentru adevărul din inima ta şi să nu te minţi când îl asculţi.

IARTA

Iartă-mă că ochii mei te privesc cu frumuseţea întregului univers,
că te strig cu vocea inimii, cu vocea copilului etern,
al cărei ecou este ca eternitea ce moare şi renaşte,
în fiecare clipă.

Iartă-mă pentru că în fiecare noapte
te închid în miezul inimii mele
până ce visele tale adorm în ochii mei,
iar eu rămân să veghez cu inima la frumuseţea lumii.

Iartă-mă că sunt atât de săracă,
Deşi inima mea e cât universul.
Tu vezi doar că locuiesc într-o căsuţă
Mobilată doar cu vise,
Dar ele sunt realităţi ce aşteaptă.

Iartă-mă că inima mea ştie
Dincolo de cuvinte
Şi ar vrea să fii fericit şi înţelept precum universul.
Dar …

Săruta-mă şi iartă-mă.

Spune-mi pe cine iubesti ca sa-ti spun cine esti!

Intre mine si tine s-a lasat tăcerea. Între mine si mine esti tu.

Mi-am dat seama ca trupul meu este doar o carcasa a infinitului : intoarce-ma pe dos si vei vedea ca nu ma mai poti cuprinde. Stii, memoria mea e intr-o „pauza de respiratie”. E într-o schimbare de sens. Intelepciunea consta in a fi nebun atunci cand imprejurarile merita osteneala.
„Dacă ai putea fi oricine ... atunci cine ai alege să fii?” Acum, răspunsul este dincolo de gândire. Doresc să fiu eu!
In fiecare zi ma autoconving ca totul se va schimba si nu va mai trebui sa fac nici un compromis. Atunci voi putea sa reinventez ceea ce se numeste normalitate. Iti dai seama? Desi inlauntrul meu e zi tot timpul, nu pot renunta la prostul obicei de a tine lampile aprinse noaptea. Noroc ca asta imi dauneaza doar mie.
Absentelor tale mult prea lungi nu le gasesc o ratiune anume. Ma simt desacralizata. Templul meu a fost ars. Am gasit in cenusa mici statuete in chipuri ciudate, straine mie. În urma a ramas o tacere, o sincopa a sentimentelor...
Ritmul vietii noastre se desfasoara in perioade, toate la fel, numai ca felul in care se prezinta le face de nerecunoscut. Evenimentul-capcana sau persoana-capcana sunt cu atat mai periculoase cu cat sunt subordonate aceleiasi legi si poarta in mod sincer o masca. Cu timpul, suferinta ne trezeste la realitate si ne semnaleaza o multitudine de capcane. Daca refuzam sa traim insipid, trebuie sa acceptam unele capcane cu toate ca avem certitudinea ca ne expunem in felul acesta la consecinte funeste.
Sunt ca un sambure de caisa.
Imi lipsesc serile de vara carora le sorbeam apusurile si ploile fragede. Iarba verde, mana ta intr-a mea. Cerul albastru-albastru...totul...
Ce-ti trebuie pentru a te simti viu? Iubire, Pasiune, hotarare, ambitie, personalitate. Entuziasm, energie, rezultate. Durere, cosmaruri … Iubire.
Iubirea nu-l tine pe cel iubit departe, nu-l tine in afara, ci-l aduce in cuprinsul propriei fiinte. Iubirea aceasta intr-adevar este o iubire de suflet, o iubire care-l ridica pe om, o iubire care ii ridica pe toti aceea pe care ii atinge. Iubirea gaseste modalitatea de a implini ceea ce lipseste. Gaseste modalitatea de a se revarsa acolo unde este nevoie.
Un om mare cand vrea sa vorbeasca cu un copil sau se coboara la el facandu-se mic, langa el, sau il ridica in brate. Asa face iubirea! Ridica mareste, inalta, se coboara acolo unde trebuie sa se coboare. Iubirea este o putere, iubirea este o realitate. Trebuie sa fie o realitate.
Traim intr-o societate in care legaturile cele mai multe dintre oameni sunt legaturi oficiale, in care e prea putina preocupare de a se inmulti iubirea; in care majoritatea oamenilor asteapta iubirea altora dar nu se simt datori ei insisi cu iubire.
Cei mai multi dintre oameni au legaturi intre ei, legaturi oficiale, legaturi de familie, legaturi de rudenie - care nu implica totdeauna si iubirea. Iubirea este mai presus de toate acestea. Este si o iubire fireasca fara indoiala.. Iubirea care o au copii fata de parinti si parintii fata de copii. Este si o iubire impotriva firii, iubirea pe care o au cei patimasi fata de cei asemenea cu ei; iubirea care o au cei care isi implinesc patimele fata de cei care ii ajuta sa-si împlineasca patimile. Aceasta este o iubire impotriva firii.
Cand fericirea ta e orice altceva decat dragoste/iubire/sufletul pereche banii ti-o pot cumpara. totul e sa ai destui bani. daca fericirea ta se masoara in a avea masini tunate, atunci baga banu si ia-ti cate masini vrei si fa-le cum vrei. daca fericirea ta se masoara in a te plimba prin lume, baga banu si fa asta.
Dacă pentru tine, inseamna ca iti place mult acea persoana si ce iti ofera, nimic mai mult. Esti happy daca el/ea te saruta, te imbratiseaza, te alinta, te satisface sexual. daca stai cu acea persoana in acelasi apartament, inseamna ca iti convine ce face prin casa. Deci prin urmare dragostea, în viziunea ta, e de fapt un sentiment de egoism dus la extreme, banii pot cumpara fericirea, indiferent de ce este acea fericire... Dar …

Dar este si o iubire mai presus de fire: iubirea dupa porunca, iubirea pe care ne-o porunceste Dumnezeu si care ne aseamana cu Dumnezeu. Aceasta iubire nu mai tine seama de legaturile firesti sau de legaturile patimase cate pot fi intre oameni, ci este o iubire mai cuprinzatoare si-i cuprinde pe toti pentru ca asa vrea Dumnezeu. Daca avem o porunca a iubirii, avem si o datorie de a iubi.
De cele mai multe ori legaturile de iubire sunt legaturi spontane, legaturi care se intampla de la sine.
Iubirea este cuprinzatoare si este implinatoare. Implineste ceea ce lipseste persoanei iubite. Aceasta se intampla mai ales in prietenie, unde cel care iubeste ofera, nu asteapta sa primeasca. Si primeste, pentru ca prietenia este cu reciprocitate. Dar in prietenie nu se ofera ca sa primesti, ci se ofera ca sa te simti bine oferind. Asa trebuie sa fie si in viata de familie, fiecare sa caute fericirea celuilalt. Si aceasta se poate realiza in masura in care sufletul este plin de iubire.
Iubirea nu calculeaza cand da. Calculeaza cand primeste in sensul ca se simte si mai datoare cu iubire atunci cand primeste ceva.
Când o sămânţă nu este neglijată, aceasta va oferi un nectar dulce pentru noi şi pentru ceilalţi. Doar seminţele pe care le îngrijim produc fructe. Cheia către întregirea şi bucuria profundă, constă din a face din vieţile noastre o călătorie spirituală, o căutare interioară, o căutare a acelei iubiri care nu dispare şi nu se micşorează odată cu trecerea timpului, ci creşte şi ne susţine. „Suntem aici nu doar să creştem recolte, ci să creştem zei.”

Ceea ce pot spune acum este că...la ultima intalnire cu mine insemi … am lipsit.