despre menirea spirituala

Cel mai mare pericol pentru noi toţi este faptul că nu ţintim prea sus şi nu ne putem atinge scopul, ci că ţintim prea jos şi obţinem ceea ce ne dorim.- Michelangelo

Trebuie să fim schimbarea pe care dorim să o vedem în lume. - Ghandi

Începutul oricărei călătorii implică o pregătire prealabilă şi o necesitate sufletească. Începutul conştient al călătoriei noastre în această lume începe atunci când ne descoperim şi ne acceptăm, deschis şi plenar, talentele, înzestrările native, visurile şi speranţele cele mai mari, precum şi darurile ce trebuie să le faci celorlaţi prin tot ceea ce este fiinţa ta în această manifestare.
În cuvinte simple, înseamnă a-ţi privi viaţa cu multă sinceritate, să vezi ce e bine şi ce nu, ce te motivează şi ce te împiedică să înnaintezi, adică este un demers în vederea unei transformări interioare din ce în ce mai profunde.
Transformarea interioară nu înseamnă atingerea unui alt statut social, a unui anumit prag de venituri sau îmbunătăţirea imaginii exterioare. Pe parcursul acestei călătorii către lumea enigmatică şi profundă a fiinţei tale vei descoperi că acestea sunt aspecte exterioare ale unei transformări profunde interioare, fiind eminamente un proces interior, care te ajută să te raportezi mereu la un nivel fundamental şi să devii ceea ce eşti tu de fapt, să-ţi foloseşti potenţialităţile ocultate, nu să devii o altă persoană.
Este cel mai mare dar pe care ţi-l poţi oferi ţie, dar şi întregii lumi deoarece te oferi pe tine lumii, universului, în forma ta cea mai elevată, adică să te cunoşti perfect şi prin această cunoaştere eşti capabil să-ţi foloseşti toată puterea şi iubirea pentru a-ţi da seama de ceea ce poţi face ca fiinţă ce a venit în această lume cu un anumit rost. Astfel la finalul acestei călătorii interioare ajungi să trăieşti ca o fiinţă dinamică şi creativă a ce nu mai aparţine doar lumii, ci aparţine universului.
Transformarea începe prin modificarea unor structuri mentale fixe, a unor convingeri, care ne modulează fiecare aspect al vieţii, acea sumă a convingerilor, valorilor, identităţii, aşteptărilor, atitudinilor, obiceiurilor, deciziilor, părerilor şi tiparelor de gândire pe care le avem faţă de noi şi faţă de viaţă, în general.
Transformarea este un proces conştient, un proces ce necesită atenţie şi intenţie clară. Transformarea înseamnă o schimbare profundă, iar dacă cineva vrea să-şi modifice viaţa trebuie să-şi modifice credinţele. Ce înseamnă a fi liber? Înseamnă a-ţi vedea viaţa într-un mod dinamic, care se foloseşte de muncă pentru a se exprima, ca fiind vie şi plină de graţia iubirii.
Căror lucruri le permiţi să-ţi definească viaţa?
Dacă munca ta este cea care îţi defineşte viaţa, înseamnă că i-ai permis să-ţi limiteze şi să-ţi îngrădească viaţa. Fii conştient că munca te serveşte pe tine nu tu pe ea.
Dacă permiţi religiei să-ţi definească stilul de viaţă şi convingerile, fără să fi decis acest lucru în mod conştient, înseamnă că religia a devenit o structură rigidă şi o lentilă prin care percepi viaţa şi uneori o înţelegi dogmatic. Dar dacă religia, sau spiritualitatea, este o structură vie şi flexibilă, care te face să te simţi liber şi să te simţi bine oriunde, atunci înseamnă că ai înţeles, diferenţa dintre dogmă şi inspiraţie divină.
Este necesar să fim conştienţi că orice sistem de convingeri, orice stil de viaţă sau orice practică spirituală se află în cadrul unui spectru care are la un capăt libertatea absolută şi la celălalt o capcană mortală. O viaţă liberă este aceea care nu încetează să se extindă, să se înnoiască, să descopere, să reveleze şi să devină. Depinde de fiecare fiinţă cât doreşte să fie de liberă sau de limitată. De obicei ne agăţăm de obişnuinţe sau de prejudecăţi, nu de ceea ce ştim în adâncul inimii noastre că ne dorim cu adevărat. Ne-am obişnuit cu anumite tipare de viaţă şi nu suntem dispuşi să renunţăm la ele. Însă, în mod curent, ne aşteptăm ca viaţa noastră să se îmbunătăţească fără ca noi să facem nici un efort de a ne transforma. Rigiditatea, prea multe reguli şi structurile prea strâmte lasă spaţiu mic pentru exprimarea şi manifestarea liberă a fiinţei umane.
Trebuie să nu uităm niciodată că nu putem schimba pe nimeni şi nimic în jurul nostru atât timp cât noi nu ne vom transforma, disciplinându-ne gândurile prin optimism şi gândire pozitivă, asumându-ne libertatea de a fi liberi să construim lumea în care dorim să trăim cu adevărat. Însă, schimbarea profundă, transformarea începe din interior. Dacă nu identificăm sursa interioară a nefericirii noastre şi nu realizăm acolo, atunci degeaba vom căuta schimbări exterioare. Dacă avem o slujbă care nu ne place, nu trebuie să ne imaginam că fericirea va veni instantaneu după ce ne vom angaja în altă parte. Dacă ajungem la un conflict într-o relaţie cu cineva, o soluţie rapidă este să ieşim din acea relaţie, dar acel conflict fundamental va continua să apară şi în relaţiile următoare, dacă nu vom soluţiona dezacordul lăuntric. O nouă relaţie este adesea, o nouă oglindă în care dorim să ne vedem pentru că nu ne place imaginea care se vede în cea veche. Ceea ce este necesar să nu uităm este că schimbarea oglinzii nu produce o altă imagine decât cea reflectată.
În viaţă, o dificultate exterioară este, adesea, o dificultate interioară cu care ne confruntăm. Greutăţile cu care ne confruntăm în lumea exterioară ne ajută să vedem mai bine neajunsurile pe care trebuie să le recunoaştem şi să le rezolvăm în lumea noastră interioară.
Timpul pare că se grăbeşte, iar viaţa devine din ce în ce mai complexă. Astfel viaţa înainte însemna siguranţa însemna să ai mai mult decât o sursă de venit stabilă - presupunea să cunoşti regulile de viaţă şi să ai certitudinea că nimeni nu le va schimba. Astăzi viaţa înseamnă provocare continuă, mai ales aceea de a trăi dincolo de siguranţa sistemului generat de convingeri sau circumstanţe, care ne confereau o relativă siguranţă materială sau afectivă. Astăzi regulile ce guvernează viaţa se schimbă foarte repede, astfel încât parcă nu mai există reguli. O mare provocare, un sentiment eliberator, dar şi un regret după o structură care să fixeze nişte graniţe şi care să ne ofere reguli. Renunţarea la reguli înseamnă asumarea propriei libertăţi, dar deşi cerem atât de mult libertatea, adesea, când o avem nu ştim ce să facem cu ea şi căutăm un sistem cu reguli în care să ne încadrăm.
A-ţi asuma libertatea înseamnă a fi dispus să o iei mereu de la început, de a-ţi urma calea pe care o dictează sufletul tău pentru a-ţi împlini menirea pe acest pământ şi a avea propriul set de reguli, în deplin acord cu regulile divine universal valabile, adică a-ţi acorda fiinţa la univers, la universal.
Ce poate să însemne aceasta mai departe?
Poate însemna să-ţi clădeşti o structură de viaţă care să-ţi ofere o mare stabilitate interioară şi o mare libertate. Dar această structură trebuie să vină din interior, nu din exterior, fiind în deplină armonie cu cerinţele cele mai profunde ale sufletului nostru. Trebuie să ne inspirăm din modele, dar trebuie să fim propriile noastre modele şi să ne găsim singuri calea. Este imperios necesar să învăţăm să ascultăm de înţelepciunea sufletului nostru şi să avem încredere în îndrumarea sa. Trebuie să conştientizăm aspecte ale vieţii unde avem nevoie de creştere şi dezvoltare şi să fim receptivi la posibilităţile pe care ni le oferă potenţialul nostru nelimitat. Învăţarea, transformarea este un proces proactiv, care presupune evoluţie, însemnând dezvoltarea conştiinţei personale prin experienţă directă de viaţă şi nu doar prin cunoştinţe acumulate din cărţi sau din tratate.