Belinda Cannone -TRIUMFUL PROSTIEI-mic tratat despre prostia inteligenţei- 2

Conformismul:producţie de avataruri

Azi-dimineaţă iar nu eram prea în formă când l-am auzit, jos, în stradă, pe tânărul vagabond care are adesea crize de delirium tremens urlând: „De-a ce vrei să te joci?" Bună întrebare în general, m-am gândit. Dar aşa devreme? Am adesea impresia că uşoara mea corpolenţă mă încetineşte şi mă detennină să gândesc cu francheţe, adică, cum să zic, să precizez lucrurile, să le stabilesc temeinic înainte de a mă aventura mai departe. în Ioc să mă scol imediat ca să am timp să iau micul dejun, am etalat toate ideile înaintea mea şi am încercat să Ie ordonez.
Gulliver vorbeşte de „prostie a inteligenţei" şi prin această expresie vrea să desemneze conformismul în gândire. De ce „a inteligenţei"? Nu e o contradicţie? Ba da, bineînţeles. Ce vrea el să spună?
Vrea să spună că, dacă prostia ar fi mereu identică cu ea însăşi,am sfârşi prin a o repera şi am şti cu siguranţă s-o evităm. Dar prostia, ca şi omenirea, e inventivă. E inventivă în aceeaşi măsură ca inteligenţa şi creativitatea. Să fie ea... inteligentă? Nu tocmai, asta-i o reducţie. Dar să spunem că ea se înnoieşte agăţându-se de propunerile inteligenţei şi opunându-le noi baraje.
Exemplu: confruntată cu propunerile extraordinare ale avangardelor de la începutul secolului XX, prostia, după ce mai întâi a protestat, a devenit total dependentă de ideea de subversiune. Şi cum este prin definiţie greoaie şi înceată, a încremenit în repetarea unor gesturi pe care le identificase ca subversive. E suficient să-I luăm ca ilustraţie pe epigonii lui Duchamp care încă ne mai îndoapă cu ready-made-uri,după nouăzeci de ani. Conformismul lor împiedică inteligenţa artistică:tânărul plastician de astăzi trebuie,nu numai şi ca de obicei, să fie plin de imaginaţie pentru a crea noutate, dar şi, spre a izbuti asta, să se elibereze mai întâi de un mare număr de reflexe intelectuale moştenite de la duchampieni. Aici e pericolul: prostia s-a înnoit, a adoptat idei care erau inteligente, adică vii, cu câteva generaţii în urmă şi care sunt pur conformism de peste cincizeci de ani. Rezista. Am continuat să ordonez ideile. Deci, arta ready-made, care era un concept revoluţionar în 1917, devine un conformism timp de decenii (multe) în care îşi supravieţuieşte sieşi din cauza proştilor care l-au asimilat în sfârşit şi reproduc ad nauseam gestul lui Duchamp promovând Fântâna. În acest timp, inteligenţa artistică (creativitatea, spiritul,inventivitatea) produce noi opere. Dar le produce cu atât mai greu cu cât trebuie să se elibereze de conformismele pe care i le propune din belşug epoca sa. De îndată ce aceste noutăţi vor fi în sfârşit identificate de prostie, aceasta le va acapara şi va trăi pe seama lor vreme îndelungată.
Astfel, prostia se reînnoieşte, ceea ce o face greu de desluşit, şi deci periculoasă. Cei care o denunţă (care îi văd noile forme - căci prostia inteligentă nu este o esenţă, ea nu e decât necontenite avataruri) sunt în general neînţeleşi şi neaveniţi. Căci putem râde cu toţii în cor de foarte bătrâna prostie care seamănă cu străbunica mea în corset, însă noua prostie e mai înşelătoare deoarece ea poartă sclipiciurile inteligenţei generaţiilor imediat anterioare (bunica mea în minijupă într-o zi cu ceaţă ar putea induce în eroare). Iată de ce conformismul nu e uşor identificabil.
După această intensă chibzuinţă, m-am ridicat dintr-un salt şi am constatat că-mi era şi mai foame decât de obicei - ceea ce nu-i bine pentru circumferinţa taliei mele.
Ajuns la lucru, i-am rezumat fireşte mersul gândurilor mele lui Gulliver, care mi-a spus: „Tocmai aici e grozăvia: prostia evoluează. Şi, circumstanţă agravantă, astăzi ea promovează ceea ce îi este opus: schimbarea, răsturnarea, libertatea - a priori contrarul conformismului. Dar cum prostia rămâne proastă, ea nu oferă decât simulacre ale acestor valori, după cum spuneam în legătură cu artele plastice. Dar ai perfectă dreptate (şi la asta mă simţeam mândru): produsele prostiei inteligente constau în avatarurile producţiei inteligenţei generaţiilor anterioare." Apoi mi-a făcut un foarte amuzant semn cu ochiul zicându-mi: „În orice caz, sunt destul de bucuros să constat că, în pofida aerului tău intimidat de la început, îmi adopţi vocabularul. Bineînţeles că nu mă servesc de noţiunea de inteligenţă aşa cum ar face-o un om de ştiinţă, definindu-i caracterele, funcţionarea etc. Câtuşi de puţin.
Eu vreau să vorbesc mai degrabă de o experienţă comună pe care o trăim adesea cu acel segment al populaţiei pe care îl găsim inteligent şi cultivat fiindcă posedă mai multe mijloace şi mai mult timp decât altii pentru a judeca realitatea, a o interpreta, şi al cărui conformism ne dezamăgeşte şi ne violentează.
N-am nimic cu cei care, mai nevoiaşi decât inteligenţii mei, întâmpină mai multe dificultăţi în a descifra lumea sau au prejudecăţi, ci cu cei care posedă a priori inteligenţa, dar nu se slujesc întotdeauna de ea în mod inteligent, în cea mai mare parte a timpului fiindcă sunt împiedicaţi de conformismul lor. Ei bine, întrucât conformismul se reînnoieşte, cum pe bună dreptate ai remarcat, nimeni nu mai e conformist astăzi aşa cum era tata-mare. Ideea mea e că trebuie să-ţi înţelegi hainele noi."
N-o menţionasem totuşi pe bunica mea în fustă scurtă. Poate că trebuie să continui să gândesc dimineaţa, când mintea e proaspătă, când e capabilă să deschidă ideile care erau până atunci ca nişte cutii închise.