DECALOGUL CHOMSKY

Noam Chomsky (n. 1924) este un reputat lingvist american, profesor emerit la Massachusetts Institute of Technology (MIT). În afara mediilor academice, Chomsky este mult mai cunoscut în lumea întreagă pentru activitatea sa politică, îndeosebi în ceea ce priveşte critica vitriolantă la adresa politicii externe a Statelor Unite, dar şi a guvernelor altor mari puteri. Drept care este considerat şi o personalitate marcantă a stângii politice din Statele Unite. Noam Chomsky a identificat şi a explicat, într-o formulare pe înţelesul tuturor, regulile de bază ale manipulării pe care se bazează puterea politică în criza de legimitate şi pe care el le numeşte strategii ale diversiunii. Ele au fost sintetizate în ceea ce poate fi numit “Decalogul Chomsky”. Decalogul Chomsky 1. Poporul trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât cu problemele lui adevărate Pentru aceasta: Să distragi permanent atenţia de la problemele sociale reale, îndreptând-o către subiecte minore, dar cu mare impact emoţional. 2. Poporul trebuie să perceapă conducătorii drept salvatori ai naţiunii Pentru aceasta: Inventează false ameninţări, ori creează probleme grave, care îngrijorează real şi angajează opinia publică, iar apoi oferă soluţiile. Un exemplu: Favorizează insecuritatea cetăţenilor, apoi guvernarea providenţială salvează naţiunea în temeiul legilor represive cerute de popor, cu preţul limitării propriilor libertăţi democratice. 3. Poporul trebuie permanent pregătit pentru mai rău Pentru aceasta: Mecanismele propagandei “albe” (oficială, integral asumată de guvern), “gri” (parţial asumată) şi “negre” (niciodată asumată) trebuie să promoveze imaginea unui guvern în permamenţă preocupat pentru ameliorarea condiţiilor tot mai sumbre ale viitorului. Politicile antipopulare dure se vor aplica gradual, pentru a se preveni ori atenua protestele sociale. În acest fel, cel mai mare rău devine suportabil dacă e administrat în porţii anuale, conform unui program anunţat. 4. Poporul trebuie să creadă că şi ceea ce guvernele îi pregătesc spre a trai mai rău este tot pentru binele său Pentru aceasta: Să obţii acordul de moment al poporului pentru măsuri economice dure din viitor. Omul se obişnuieşte cu ideea şi înghite tot, dacă e prevenit şi amânat. 5. Poporul trebuie să aibă o gândire care să nu-i permită sesizarea legăturii dintre cauze şi efecte Pentru aceasta: Să te adresezi oamenilor ca şi cum ar avea cu toţii o gândire infantilă. În felul acesta, îndrepţi mulţimile spre un tip de gândire superficială, naivă şi cu predispoziţie la intoxicări informaţionale. 6. Poporul trebuie dezobişnuit să problematizeze realitatea şi să acţioneze sub impulsul emoţiilor Pentru aceasta: Să faci tot timpul apel la sentimente şi la reacţii glandulare, nu la raţiune. Să încurajezi reacţiile emoţionale, pentru că sunt cel mai uşor de manipulat. 7. Poporul trebuie obişnuit cu satisfacţii ieftine, care să-i ocupe timpul şi să-l demotiveze în atingerea unor idealuri superioare Pentru aceasta: Un sistem de învăţământ corupt şi nefuncţional este instrumentul ideal de a tine cetăţenii în ignoranţă şi a manipula opiniile colective după bunul-plac. 8. Poporul nu trebuie să aiba acces la mijloace de informare completă, exactă, corectă şi obiectivă Pentru aceasta: Să încurajezi financiar acele mijloace de comunicare în masă care îndobitocesc publicul şi îl ţin legat de emisiuni şi seriale vulgare, ce trag inteligenţa în jos. 9. Poporului trebuie să-i fie indus spiritul turmei Pentru aceasta: Să stimulezi sentimentul individual de culpă, de fatalitate, de neputinţă. Persoanele care nu mai au impulsul de a se revolta, devin o turmă şi sunt uşor de controlat. 10. Poporul nu trebuie să creadă în existenţa strategiilor şi mijloacelor oficiale de manipulare Pentru aceasta: Să apelezi la toate cuceririle ştiinţelor pentru a cunoaşte punctele slabe din psihologia individului şi a mulţimilor. În acelaşi timp, să discreditezi aceste cunoştinţe prin mass-media, astfel ca poporul să nu creadă în mijloacele şi strategiile statale de manipulare.

Leacuri cu care monahul Pahomie a păcălit boala 92 de ani

http://ortodox.md/articole/leacuri-cu-care-monahul-pahomie-a-pacalit-boala-92-de-ani/ N-a luat niciodată medicamente și nu a apelat la tratamentele chimice. Singurul lui medic a fost doar Bunul Dumnezeu! Asta nu înseamnă că nu a fost bolnav niciodată, dar la vreme de boală a apelat întotdeauna la plante din grădina Domnului. Așa se face că în nenumărate rânduri mi-a dezvăluit o parte din terapiile sale, precum și remediile naturiste pe care le-a folosit de-a lungul atâtor ani. Despre leacurile pentru răceală, pentru oase, dar și pentru liniștea creierului, am aflat taine, pe care acum le vom dezvălui tuturor. Poate că ar fi făcut-o părintele, pe când încă mai era printre noi, dar timiditatea l-a împiedicat să o poată face prin viu grai. Mi-au rămas nenumăratele înregistrări pe reportofon, dar și amintirea unui monah desăvârșit. Taifas la o ceașcă de ceai verde De obicei am rămas mai multă vreme la Mănăstirea Cozia, în timpul iernii. Sfânta Liturghie îmi mângâia sufletul, Utrenia, Vecernia, Ceasurile, toate îmi primeneau trăirea întru Hristos, iar în vremea dintre slujbe, zăboveam ore în șir în chilia părintelui. Despre dragostea lui pentru plante, am aflat dintru început. Am înțeles foarte lesne de ce părintele avea atâta energie și o imunitate de invidiat, pentru un nonagenar. Încă de la prima mea vizită, m-a servit cu un ceai verde fierbinte, dar a avut grijă să-mi precizeze că: „Eu nu am fost adeptul cafelei niciodată. În tinerețe am mai băut, ocazional, dar o făceam de complezență, nu pentru că mi-ar fi plăcut. Știu că are efecte energizante și că revigorează un organism obosit, dar la fel de bine știu că un ceai cald, îndulcit cu miere face mai mult decât orice cafea din lume. V-am așteptat cu un ceai verde, pentru că mă vizitați înainte de prânz și așa obișnuiesc de când sunt în mănăstire: în prima parte a zilei, beau numai ceai verde. Chiar dacă plantele au devenit adevărate medicamente pentru mulţi dintre noi, nu trebuie să uităm că şi acestea au o istorie. Mai întâi a apărut ceaiul negru, apoi arborele de ceai a fost cultivat şi utilizat și în Rusia la fel de mult ca în China și uite-așa ne-am trezit consumând în același timp două tipuri de ceaiuri. Atât cel negru, cât şi cel verde, conţin multe vitamine şi săruri minerale, dar şi flavone, alături e magnifica vitamină C, care poate fi economisită şi mobilizată mai eficient împotriva radicalilor liberi. Cultul ceaiului a apărut însă abia în timpul dinastiei Han, când au început să-l aplice ca pe cel mai eficient medicament. Călugării taoişti chinezi au afirmat că ceaiul nu numai că face mintea mai ageră, dar generează înţelepciune, ridicând spiritul. Cam asta era dintru început, apoi au ajuns și călugării noștri mari consumatori de ceaiuri.” Ceaiurile cele mai sănătoase sunt cele din plante culese la timp Faptul că întotdeauna beam un ceai de calitate în chilia părintelui Pahomie m-a făcut să îndrăznesc să-l întreb câte ceva și despre celelalte ceaiuri pe care le avea în dulăpiorul de la intrare. Abia atunci mi-am dat seama că acest călugăr smerit și mult prea tăcut, avea chilia doldora de ceaiuri, care mai de care mai folositoare în diferite afecțiuni și că ne servise cu ceai verde, considerându-l unul dintre ceaiurile „pentru oaspeți”. Ne-a povestit apoi că ceaiurile cele mai bune calitativ, sunt ceaiurile din plante pe care ți le culegi singur. Nu există anotimp în care să nu poți face o fiertură din plante culese de tine însuți, care sunt de departe cele mai sigure și mai eficiente leacuri din lume: „E bine însă să aveţi grijă ca plantele să fie culese din zone curate din punct de vedere ecologic, evitând locurile poluate, de la marginea şoselelor, din parcuri, sau de pe lângă calea ferată. Cele mai eficiente ceaiuri sunt cele care se obţin din plante proaspăt culese. Şi asta o puteţi face singuri, începând de primăvara timpuriu (uneori chiar pe la jumătatea lunii februarie) şi până la sfârşit de noiembrie. Sunt situaţii în care puteţi face un ceai din plantă proaspătă chiar şi iarna, cu condiţia să ştiţi locul exact unde se află planta sub zăpadă (urzica, rostopasca). În general însă, există perioade stricte de recoltare şi anume: florile se culeg la începutul perioadei de înflorire; frunzele se adună înainte şi după perioada de înflorire a plantei; fructele se recoltează întotdeauna când sunt bine coapte, iar rădăcinile se scot din pământ la începutul primăverii sau la sfârşitul toamnei. Regula de bază pentru ca plantele medicinale să fie eficiente în procesul de vindecare a anumitor boli este aceea ca recoltarea acestora să fie făcută obligatoriu în perioada conţinutului cel mai mare de substanţe active şi niciodată atunci când sunt acoperite de rouă.” Dumnezeu a lăsat bolile, dar și ceaiuri tămăduitoate Despre boli, părintele Pahomie spunea că de simțit le-a simțit întotdeauna, doar că nu a vrut să le ia în seamă. A fost întotdeauna conștient de faptul că Dumnezeu a lăsat bolile pe pământ ca pedeapsă pentru păcatele săvârșite de oameni, dar tot El, în marea Lui bunătate pentru oameni a lăsat și leacuri pentru fiecare boală în parte. Omului îi trebuie doar un dram de voință, pentru a căuta leacul care i se potrivește spre a învinge boala. ”Leacurile acestea, au existat de când există plantele pe pământ, că unii le numesc bătrânești, băbești, mănăstirești, leacurile sunt leacuri, iar noi trebuie să le lăsăm moștenire celor ce vin după noi, altfel se pierd și e păcat mare. Dintotdeauna au existat oameni sănătoși și oameni bolnavi, iar leacurile le-au fost de mare ajutor tuturor. Este adevărat, sunt persoane cu o sănătate de fier, dar măcar o dată în viață au răcit, au tușit sau i-a durut un picior. De sute de ani, oamenii au tot experimentat fel de fel de leacuri și s-au tămăduit cu frunze, cu fructe, cu rădăcini, cu fierturi, alifii, dar înainte de toate cu ceaiuri. La un moment dat fiecare dintre noi lasă aceste leacuri celor care ne urmează, deși multe dintre ele sunt mai mult sau mai puțin modificate. Important este să respectăm cantitățile, așa cum le-am moștenit, pentru că sunt situații în care și plantele pot să facă rău. Trebuie să fiți cu mare grijă și să spuneți asta tuturor adepților tămăduirii cu ajutorul plantelor.” Jarul încins calmează durerile reumatice Deși l-am cunoscut pe acest monah, pe când se afla în preajma vârstei de 90 de ani, avem impresia că mă aflu lângă un om cu cel puțin 20 de ani mai tânăr. Este incredibil cât era de lucid și de doritor de a împărtăși din trăirile sale, dar ceea ce m-a impresionat cel mai mult era vioiciunea din privire și pașii vioi, de om tânăr, pe care adesea l-am admirat în timp ce parcurgea distanța dintre chilie și biserică. Aici se oprea întotdeauna în prima strană din dreapta și stătea în picioare pe tot parcursul slujbei. L-am întrebat, dacă nu îl dor genunchii sau spatele, atunci când îngenunchează și mi-a mărturisit că iarna mai simte câte un junghi în spate sau la picioare, dar seara se oblojește cu leacuri din chilie și a doua zi e ca și nou. Ceea ce îi mai dădea oarecare bătaie de cap era o hernie de disc, veche de vreo șaisprezece ani, pe care însă o trata cu jar încins:„Dintre toate afecţiunile coloanei vertebrale hernia de disc este cea mai periculoasă, pentru că de cele mai multe ori se ajunge la intervenţia chirurgicală. De obicei poate să apară în orice parte a coloanei vertebrale, de cele mai multe ori afectează zona lombară sau cervicală. Ruperea unui disc din coloană sau pur şi simplu tasarea lui, duce la pierderea lichidului care menţine flexibilitatea coloanei şi apare acea durere sfâşietoare, pe care trebuie să o calmăm cât mai repede. La mine, oasele sunt doar tasate. Părintele Calinic Stan, pe care eu l-am găsit aici, în mănăstire, spunea că razele calorice, emanate de jarul încins sunt cele mai eficiente. Și am experimentat și eu. Pentru aceasta însă, trebuie să avem în casă o sobă sau un şemineu cu lemne. Se face focul şi se aşteaptă domolirea acestuia, iar când jarul este format, bolnavul îşi descoperă spatele (se dă jos inclusiv maieul) şi se aşează cam la 30 cm de jarul încins. Se stă maxim 20 de minute la gura sobei (eu nu prea mai rezist decât vreo 10-15 minute), apoi se îmbracă haine de lână sau de bumbac, nici vorbă de haine sintetice. Pentru ameliorarea durerilor, procedura se repetă dimineaţa şi seara, timp de 5 zile, iar pentru vindecarea definitivă (dacă este doar leziune şi nu fractură) se poate ajunge până la 10-15 zile.” Colagenul din planta de coada‑calului ajută oasele În ultimii ani se mai șubrezise și părintele, dar nu într-atât încât să apeleze la medic. Avea vizibile probleme cu genunchii și mi-am dat seama de asta pentru că la anumite momente din timpul slujbelor, nu putea să mai stea în genunchi și rămânea în picioare, în strană. I-am întrebat și pe ceilalți călugări din obște, dar toți miau confirmat că n-a fost nici măcar la un control de rutină și că se oblojește tot cu buruieni. Monahul Filimon, care îl ajuta pe părintele Pahomie în ultimul său an de viață, mi-a spus că avea mare încredere în siliciul din planta de coada-calului, în sensul că acesta întinerește şi redă mobilitatea articulaţiilor: „Siliciul conţinut din belşug de planta de coada-calului, este un mineral esenţial în producerea colagenului, care este direct răspunzător de sănătatea ţesuturilor musculare şi a mobilităţii articulare. Am citit undeva că siliciul solubil din organism determină menţinerea tinereţii organismului. S-a constatat că aportul mărit de siliciu, obţinut prin administrarea sistematică de coada-calului, alături de regimul vegetarian preponderent crudivor, ajută organismul să facă faţă mult mai uşor tuturor afecţiunilor. Maceratul obţinut din această plantă face ca siliciul să fie asimilat în organism cel mai uşor. Pentru aceasta se iau 200 g plantă proaspătă de coada calului, care, după ce se mărunţeşte, este acoperit cu 200 ml alcool alimentar de 60 de grade. Se lasă totul la macerat timp de 10 zile, după care se strecoară şi se depozitează la întuneric. Tratamentul durează trei săptămâni, timp în care se administrează astfel: 50ml macerat, în 50ml apă plată. Acesta poate fi reluat din trei în trei luni, fiind o inepuizabilă sursă de tinereţe. Studii de medicină experimentală arată că oasele fracturate se sudează de 1,5 până la 2 ori mai repede atunci când se administrează coada-calului, care pe lângă siliciu, este foarte bogată şi în săruri de calciu şi magneziu, ajutând la asimilarea rapidă a acestor minerale.“ Nicio plantă nu se infuzează mai mult de 6 minute Orice plantă poate deveni toxică sau își poate pierde proprietățile daca nu e folosita cum trebuie. În mod normal, planta nu se fierbe. Pentru un ceai sănătos, cu efecte benefice pentru vindecarea anumitor boli, întotdeauna se toarnă apă clocotită peste planta respectivă. Nicio plantă, fie frunze, fie rădăcină, fie flori, nu trebuie lăsată la infuzat mai mult de 5-6 minute. Excepție face doar ceaiul din coji de mere sau gutui. Cojile de mere inhibă celulele canceroase Ceea ce m-a impresionat cel mai mult și lucrul datorită căruia mi-am pus zeci de semne de întrebare, a fost acela că de fiecare dată când ne servea cu ceai, plantele infuzate erau altele. Dacă era frig afară ceaiul era de măceșe, dacă observa că te bântuie vreo viroză, pe lângă măceșe, adăuga și mușețel, afine, soc, rozmarin. Un ceai care mi-a plăcut foarte mult la gust a fost acela din coji de mere:” Cum să nu facă bine acest ceai, dacă este făcut cu bucățele din fructul biblic, mărul. Important este să nu folosiți mere cumpărate din magazinele astea mari, ci mai degrabă din cele mici, viermănoase, acelea netratate sunt bune. Ceaiul de mere este bun pentru orice boală. Consumând atât fructele în întregime, cât şi cojile sub formă de poame sau ceai, trebuie să ştim că merele apără organismul de riscuri ale bolilor cardio-vasculare, astm bronşic şi diabet zaharat, mai eficient decât medicamentele. Unele studii au arătat că aceste fructe acrişoare inhibă dezvoltarea celulelor de cancer hepatic şi de colon. Merele au o puternică acțiune antioxidantă, deoarece conţin mulţi flavonoizi şi prin aceasta preântâmpină un mare număr de afecţiuni cronice şi degenerative. În cojile de măr există cantităţi mari de cvercitină, o flavonoidă cu acţiune antioxidantă puternică, care amplifică acţiunea vitaminei C şi astfel protejează de cancer în general. Coaja merelor poate fi consumată ca atare sau sub formă de fiertură. Se fierbe un litru de apă de izvor, până când dă în clocot, apoi se adaugă coaja de la şase mere şi se mai fierb împreună timp de două minute. Se ţine ceaiul acoperit un sfert de oră, după care se bea pe parcursul unei zile. După o cură de 60 de zile, se continuă cu trei porţii de mere pădureţe pe zi (câte un măr înaintea fiecărei mese principale), timp de 30 de zile. Se reia această cură alternativă până la stoparea evoluţiei tumorilor canceroase.” De când părintele nu mai este printre noi, când ajung la Cozia, am întotdeauna o strângere de inimă. Păstrez și azi coșulețul cu frunze uscate de iasomie, pe care părintele mi le-a dăruit pentru zilele în care oboseala mă va învinge. Privesc spre încăperea pustie de sub stăreție, acolo unde era chilia monahului Pahomie și mă gândesc de unde dobândise acest fost învățător, atâtea comori despre plantele de leac?! sursa lumeacredintei.com

Povestea imparatului si a inteleptului

Trăia odată un împărat. Era urâcios şi gras. Se purta urât cu oamenii şi nimeni nu-l iubea. Toată lumea îl ura. În fiecare zi ţipa la slujitori, îi ocăra, îi dispreţuia şi chiar îşi bătea joc de ei. Avea o plăcere meschină să chinuie parcă toţi oamenii, ba chiar şi bietele animale. Într-o zi, la curtea lui apăru un bătrân îmbrăcat sărăcăcios. Bătu la poarta curţii şi ceru să vorbească cu Împăratul. Slujitorii însă nici nu l-au băgat în seamă. Cine era acest bătrân de-şi permitea să vorbească cu Împăratul? Pentru a vorbi cu Împăratul trebuia să fii un om cu stare, să aduci daruri, să fii îmbrăcat preţios… Bătrânul plecă şi reveni a doua zi. Avea un toiag mare, sculptat frumos. Capul toiagului parcă semăna cu un cap de lup, iar corpul lupului aluneca ca o salamandră în josul toiagului. Bătu la uşă din nou: ― Doresc să-i vorbesc Împăratului, spuse bătrânul cu blândeţe. ― Nici gând, bătrân sărac ce eşti! spuse slujitorul de la poartă. ― Voi reveni şi mâine, spuse bătrânul cu căldură în glas. Îşi luă toiagul şi plecă. A treia zi apăru din nou. Bătu la poarta mare şi impunătoare. Slujitorii tocmai se pregăteau să-l dea afară când însuşi Împăratul ieşi din palat şi, văzând zarva de la poartă, strigă către ei să vadă ce se întâmplă. Toţi au căzut în genunchi cu capul plecat, făcând loc Împăratului să treacă. Doar bătrânul nostru stătea semeţ în picioare, iar privirea lui fermă ţintea direct către Împărat. ― Cine eşti tu? strigă Împăratul. Şi cum de cutezi să nu mi te închini, precum toţi ceilalţi? ― Eu nu mă închin decât bunului Dumnezeu, spuse calm bătrânul. Atunci Împăratul, furios că bătrânul a îndrăznit să-i răspundă, puse slujitorii să-l ia pe sus şi să-l închidă într-o închisoare din palat pentru nesupunere. ― Să te înveţi minte! Bătrân prost, mai spuse Împăratul printre dinţi… Nesupunerea ta te va costa libertatea şi, cine ştie, poate chiar viaţa! Bătrânul părea că nu putea fi atins nici măcar de pedeapsa Împăratului. Senin şi dârz, cu privirea fermă şi cu un zâmbet ce i se citea pe faţă, se lăsă dus cu uşurinţă pe sus de către slujitori. Ajuns în închisoare se aşeză pe jos. Puse toiagul său pe braţe, se întinse şi aştepta ca noaptea să cadă peste întreg regatul. Multă suferinţă exista în acest regat. Multă boală, sărăcie, minciună şi hoţie. Parcă toate relele se adunaseră în acel loc. Şi peste toate acestea slujea cu mândrie un răutăcios Împărat. Seara se lăsa peste ţinut. Luna apăru pe cer cu razele ei luminoase. Doar ea şi stelele ei ce mai luminau regatul năpăstuit. Împăratul îşi chema servitorii. Aceştia îl dezbrăcau, îl spălau, îl distrau şi chiar şi aşa tot mai primeau câte o pedeapsă şi câte o palmă de la Împărat. În fiecare seară, parcă se răzbuna pe ei. Se întinse în pat să se culce. În vis îi apăru bătrânul. Acesta îi spunea să fie bun şi iubitor, căci altfel îşi va pierde lumina vieţii. A doua zi, Împăratul îşi aminti visul, dar nu înţelegea ce înseamnă lumina vieţii. Se gândi că era doar un vis şi îl uită pe loc. Mai trecu o zi plină de răutăţile Împăratului. O zi în care lua şi mai mulţi bani de la slujitorii săi. O zi în care mai sărăcea încă o dată poporul şi aşa chinuit. Noaptea căzu din nou. Şi el îl visă iar pe bătrân. - .Vei pierde lumina vieţii de nu-ţi vei iubi slujnicii şi împărăţia.. Buimac de somn, Împăratul începu să se îngrijoreze puţin. Totuşi, spre dimineaţă, se hotărî să uite. Se gândi să vadă ce făcea bătrânul în închisoare, dar era prea mândru ca tocmai el, Împăratul, să se ducă la un bătrân sărac cu care, desigur, nu avea ce vorbi. Aşa că… ziua şi-o petrecu la fel ca şi celelalte, într-o răutate deplină faţă de semenii săi. Când seara s-a lăsat, Împăratul adormi şi visă acelaşi bătrân care, din nou, îi spunea că va pierde lumina vieţii de nu-şi va reveni la a fi bun. Când dimineaţa veni şi vru să se trezească, văzu tot noapte. Încercă să doarmă iar şi iar, dar nu mai putu. .De ce e noaptea asta atât de lungă?. se gândi el. Îşi chemă slujitorii şi ţipă la ei ca de obicei, întrebând de ce e noaptea aşa lungă. Slujitorii se uitau uimiţi la el şi la soarele arzător de afară. ― Mărite Împărat, afară este ziuă! Soarele e pe cer de mult… ― Cum? strigă el turbat, ieşit din minţi. De ce nu văd nimic în afară de întuneric? Toţi amuţiră. Nimeni nu mai spunea nimic. Împăratul furios tuna şi blestema. Începu să arunce cu ce apuca către servitori. ― De ce nu văd nimic în afară de întuneric? Sunt în beznă! Oh, Doamne, am orbit! Era linişte în palat. Toţi tăceau. Împăratul însă urla cât îl ţineau fălcile. Se împiedică şi căzu la pământ. Nu lăsă pe nimeni să-l atingă. Atunci îşi aminti visul. ― Aduceţi-l pe bătrân! El trebuie să ştie de ce am orbit! Grăbiţi-vă! Aduceţi bătrânul! Slujitorii îl aduseră pe bătrân. ― Iată, mărite Împărat, am făcut precum ne-ai cerut! Bătrânul e aici! ― Tu eşti vinovat de toate! spuse cu furie Împăratul, din cauza ta am orbit! Tu mi-ai apărut în vis şi mi-ai spus că voi pierde lumina vieţii. Acum am înţeles că lumina vieţii e vederea mea. Dă-mi vederea înapoi! Acum! ― Nu eu ţi-am luat vederea! Eu doar te-am atenţionat că o poţi pierde. Nu ai făcut însă nimic. Ai continuat să fii rău. Acum răul te ţine prizonier în lumea lui, în lumea întunericului. ― Ce trebuie să fac să-mi recapăt vederea? Şi vocea Împăratului se înmuie dintr-odată… mai avea puţin şi plângea… ― Pentru a recăpăta lumina vieţii, trebuie să recapeţi lumina în inima ta. Ochii sunt fereastra sufletului. Dacă în tine este întuneric, întuneric va fi şi în afara ta! Dacă vei regăsi lumina în tine, în inima ta, atunci lumina va fi şi în afara ta! ― Cum să fac acestea? Cum să-mi recapăt lumina vieţii? Te rog, ajută-mă! Te implor! Slujitorilor nu le venea să creadă că Împăratul cel nemilos se ruga de cineva; mai mult, implora. ― Ai putea începe să-ţi recapeţi lumina dacă, desigur, vrei şi tu. ― Da, vreau! Oh, Doamne, e atât de negru întunericul ăsta. Nu pot vedea nimic din jur. E mai rău decât o închisoare. Fac orice! Numai spune-mi ce să fac! ― Bine, spuse calm bătrânul! Poţi începe prin a-ţi cere iertare! ― Iertare? Cui? Ce, eu am greşit cuiva? ― Da. Tuturor! ― Nuuuu… Eu nu-mi cer iertare. ― Bine! Atunci te las în bezna cea întunecată. Asta alegi, asta ai. ― Nuuuu, stai! Nu pleca! Stai puţin, cred că aş putea, de fapt… ― Nu, nu aşa, zise bătrânul! Iertarea nu se cere pentru că trebuie să o ceri. Trebuie să simţi să-ţi ceri iertare. Trebuie să te căieşti pentru faptele tale rele, pentru tot ce ai făcut. Ăsta e primul pas către iertare. ― Şi dacă nu mă căiesc? ― Nu te vindeci! ― Oooo, dar nu mă pot căi… Nu înţeleg de ce am greşit. Ajută-mă tu! Atunci, în întunericul din faţa lui, văzu ca un film toate relele pe care le-a făcut oamenilor. Cum îi bătea, cum îi dispreţuia, cum le vorbea urât şi le fura avuţiile. Văzu sărăcia neamului lui, boala, mizeria, urâţenia. Avu un moment de căinţă… Niciodată nu văzuse aşa ca acum, toate acestea ca pe un film. Toate acele răutăţi erau din ordinul lui,toate erau făcute de el. Văzu femei sărace şi copii flămânzi, oameni şi bătrâni bolnavi, văzu cum oamenii lui băteau săracii pentru a le lua şi puţinul pe care îl aveau. Atunci izbucni în plâns! Şi plânse şi plânse… până când urletele lui de plâns se auziră în tot poporul. Urla, se căia şi plângea, că fiecare om din împărăţia sa îl auzea. Lacrimile lui se revărsau şiroaie peste obraji, peste pântecul voluminos, peste hainele scumpe şi preţioase, până jos, pe podea, de udară şi podeaua. ― Îmi cer iertare, spuse el. De la voi toţi aceia cărora rău v-am pricinuit! De la mame, de la copii, de la toţi slujitorii mei, de la tot neamul meu, de la tot poporul! Şi de la tine, bătrâne, îmi cer iertare! Îmi pare rău! Atunci toiagul bătrânului se lumină de-ndată. Trei raze de lumină plecară din toiag şi se înfăşurau una în alta, ca într-o salamandră şi direct în ochii Împăratului se absorbiră. De îndată, ochii Împăratului se luminară! Acum putea vedea din nou! Doamne, cât de bine era! Parcă niciodată nu văzu viaţa atât de frumoasă! Ce bună era lumina! Şi cât de orb fusese el… Cum de nu-şi dăduse seama cât de orb fusese până acum? De bucurie fugi şi îmbrăţişă pe bătrân, pe toţi slujitorii din palat. Toţi priveau încremeniţi, nu le venea să creadă nici lor ce se întâmplă cu Împăratul lor. Împăratul însă se hotărî să celebreze lumina vieţii. Acum ştia cât de importantă este lumina din inimă! A chemat toţi slujitorii, tot poporul său la palat. A făcut o masă mare şi a dat înapoi tot aurul pe care îl luase de la oameni, toate animalele, toate averile le-a înapoiat lor. Lui nu şi-a păstrat decât atât cât să trăiască. Pe bătrân l-a pus înţeleptul regatului, iar de atunci vorbesc mulţi că s-a întâmplat ceva cu totul magic poporului său. Când Împăratul îşi ceruse iertare, toţi slujitorii care erau de faţă au făcut şi ei la fel în gând, căci şi ei aveau micile lor răutăţi. Atunci pe loc cu toţii s-au schimbat la înfăţişare. Hainele lor ponosite s-au transformat în haine poleite cu aur, cei bolnavi s-au vindecat şi tot regatul strălucea de bunăstare, fericire şi abundenţă! Acum, tu, dacă auzi povestea mea, cere şi tu iertare în sinea ta pentru a primi mai multă lumina, bucurie şi bogăţie în viaţa ta! Aşa vei străluci şi ca un împărat vei fi! Şi aşa este!

Navaratri, cele nouă nopți ale reînnoirii

http://indiadarshan.ro/navaratri-cele-noua-nopti-ale-reinnoirii/ Posted by iulia in Festivaluri

În limba sanscrită există o vorbă, Yatha Pinde thatha Brahmande, care s-ar traduce prin “Așa cum e în microcosmos, la fel e și în macrocosmos” sau “Precum în cer, așa și pe pământ”. Universul e format dintr-o varietate de corpuri celeste aflate într-o continuă mișcare. Schimbarea poziției acestor corpuri produce o schimbare în toată structura cosmosului, deci și în ființele care trăiesc de pe pământ. Când natura se schimbă, e un semn bun că și omul trebuie să se schimbe. Populațiile antice știau să se sincronizeze cu evenimentele cosmice, știau să își alinieze stilul de viață cu ritmurile naturii. În India, valoarea acestui moment de tranziție este încă recunoscută și sărbătorită de două ori pe an, sub forma Festivalului Navaratri. Evenimentul celebrează trecerea dintre primăvară și vară, iar apoi dintre vară și toamnă. Data este stabilită după calendarul lunar și se situează în jurul echinoxiului. Se spune că această perioadă este deosebit de prielnică și pentru transformarea interioară a omului, pentru a depăși trăsăturile limitative ale vieții și a dobândi o cunoștere mai vastă și mai armonioasă. Dacă natura își schimbă hainele și se înnoiește, și omul trebuie să îi urmeze exemplul. Natura e ciclică, urmând firesc etape de creștere, maturitate, decădere, moarte, renaștere. Modul nostru de a fi nu e ciclic, pentru că nu mai trăim în ritm cu natura. Refuzăm să ne schimbăm. Navaratri înseamnă nouă nopți în timpul cărora sunt invocate trei aspecte complementare ale forțelor naturii. Potrivit gândirii indiene, orice element al creației este caracterizat prin trei atribute: Tamas (letargie, inerție, distrugere), Rajas (dinamism, pasiune, activitate) și Sattwa (puritate, echilibru) Potrivit acestor trei atribute, etapele transformării (cosmice și individuale) sunt: 1. Distrugerea vechiului Dacă vrei să cultivi o grădină, prima dată cureți și pregătești pământul. Curățarea presupune recunoașterea și eliminarea acelor lucruri care au efect negativ, dăunător, care împiedică înflorirea, creșterea a ceea ce e pozitiv. Piedica la acest pas este atașamentul față de starea prezentă. Vrem să ne schimbăm, dar vrem să rămânem la fel. Vrem să ne schimbăm, dar ne complacem în negativitate. Orice transformare prespune renunțare la confortul stării prezente. 2. Cultivarea noului După etapa de curățenie, urmează cultivarea calităților. Aceste calități sunt sădite, hrănite și susținute să crească, să înflorească. Rezultatul se manifestă în prosperitate, frumusețe, creștere, împlinire pe toate planurile. Urmarea firească a acestor realizări ar fi mulțumirea. Dar ce este mulțumirea? Poți să fii vreodată total mulțumit atâta timp cât îți dorești mereu ceva mai mult? Piedica la acest pas este numărul dorințelor egoiste. Oricât de mult am avea, oricâtă bogăție, frumusețe, succes, nu ne putem bucura de ele pentru că vrem mai mult, sau vrem altceva. 3. Armonia Atingerea stării de mulțumire și împlinire duce la bucurie, la trăirea vieții cu seninătate și pace. Navaratri e festivalul meu preferat din India, nouă zile și nouă nopți pentru a sărbători înnoirea naturii (exterioare și interioare).

DRAGOBETE 2014. TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE Dragobete

http://www.b365.ro/dragobete-2014-traditii-si-obiceiuri-de-dragobete-ce-trebuie-sa-faci-in-aceasta-zi_203130.html

DRAGOBETE 2014: Ziua lui Dragobete, zeul tineretii, al veseliei si al iubirii in mitologia romaneasca coincide din punct de vedere al calendaristicii ortodoxe cu sarbatoarea Aflarii Capului Sfantului Ioan Botezatorul. Sarbatoarea are insa origini stravechi. - See more at: http://www.b365.ro/dragobete-2014-traditii-si-obiceiuri-de-dragobete-ce-trebuie-sa-faci-in-aceasta-zi_203130.html#sthash.cSq33sdv.dpuf DRAGOBETE 2014. Dragobete este un personaj preluat de la vechii daci si transformat ulterior intr-un protector al tinerilor si patron al iubirii. Urmand firul anumitor legende populare, se pare ca Dragobete (numit si "Cap de primavara", "Navalnicul" sau "Logodnicul Pasarilor") nu era nimeni altul decat fiul babei Dochi, un flacau extrem de chipes si iubaret, care seducea femeile care ii ieseau in cale. Dragobete a ramas insa pana in ziua de astazi ca simbolul suprem al dragostei autohtone. DRAGOBETE 2014: Obiceiuri si traditii stravechi Sarbatoarea Dragobetelui are o simbolistica bogata si interesanta. Dragobetele ingemaneaza in esenta sa atat inceputul, cat si sfarsitul - inceputul unui nou anotimp si al reinsufletirii naturii, sfarsitul desfatarilor lumesti caci incepe Postul Sfant al Pastelui. In vremuri de demult (in anumite zone chiar si astazi!), in aceasta zi de mare sarbatoare, tinerii imbracati in straie frumoase, cuviincioase obisnuiau sa se stranga in paduri si sa culeaga in buchetele cele dintai flori ale primaverii. Culesul florilor se continua cu voie buna si cantece, cu un fel de joc numit "zburatorit". La ceasul pranzului, fetele porneau in fuga catre sat, iar baietii le fugareau, incercand sa le prinda si sa le dea un sarutat. Daca baiatul ii era drag fetei, aceasta se lasa prinsa, ulterior avand loc si sarutul considerat echivalent al logodnei si al inceputului iubirii intre cei doi. Inspre seara, logodna urma sa fie anuntata comunitatii satului si membrilor familiei. Cei care participau la sarbatoare, respectand traditia, erau considerati a fi binecuvantati in acel an. Ei vor avea parte de belsug, fiind feriti in schimb de boli si febra. Conform anumitor superstitii din batrani, cei care nu sarbatoreau aceasta zi erau pedepsiti sa nu poata iubi in acel an. Daca vremea era mohorata in aceasta zi, daca era foarte frig, ploua sau ningea, tinerii se strangeau intr-o casa "sa faca de Dragobete", sa petreaca, sa lege prietenii, sa se tina de jocuri si ghidusii. In anumite zone fetele tinere obisnuiau sa arunce acuzatii pentru farmecele de uraciune facute impotriva rivalelor in iubire. De asemenea, tinerii flacai isi crestau usor bratul in forma unei cruci si isi atingeau taieturile rostind juramantul de a ramane pe viata frati de sange. In anumite zone ale tarii, in aceasta zi, tinerii isi unesc destinele prin logodna, promitandu-si credinta si iubire. DRAGOBETE: Superstitii si credinte populare In vremuri de demult exista obiceiul ca fetele tinere necasatorite sa stranga zapada ramasa pe alocuri, zapada cunoscuta drept "zapada zanelor". Apa rezultata prin topire era considerata ca avand proprietati magice in iubire si in descantecele de iubire, dar si in ritualurile de infrumusetare. Se credea ca aceasta zapada s-a nascut din surasul zanelor. Fetele isi clateau chipul cu aceasta apa pentru a deveni la fel de frumoase si atragatoare ca si zanele. In aceasta zi, fetele trebuie sa se intalneasca cu persoane de sex masculin. Altfel nu vor avea deloc parte de iubire de-a lungul intregului an... Totodata, in sate se credea ca fetele care ating un barbat dintr-un sat invecinat vor fi dragastoase tot timpul anului. In anumite sate uitate ale Romaniei, din pamant se scot radacini de spanz pe care oamenii le folosesc ulterior drept leac pentru vindecarea anumitor boli. Este obligatoriu ca in aceasta zi barbatii sa se afle in relatii cordiale cu persoanele de sex feminin. Barbatii nu au voie sa necajeasca femeile si nici sa se angajeze in galcevi caci astfel ii astepta o primavara cu ghinion si un an deloc prielnic. Atat baietii, cat si fetele au datoria de a se veseli in aceasta zi pentru a avea parte de iubire intreg anul. Daca vor ca iubirea sa ramana vie de-a lungul intregului an, tinerii care formeaza un cuplu trebuie sa se sarute in aceasta zi. DRAGOBETE, 7 superstiţii: 1. Spălarea părului cu zăpadă În popor, se spune că de Dragobete fetele strângeau zăpadă și o topeau, pentru a se spăla cu apa obținută pe cap și pe față. În acest fel, se mențineau frumoase tot anul și băieții le remarcau mai repede. În zonele rurale, fetele foloseau apa din zăpada de Dragobete pentru a face diferite farmece prin care să-și atragă ursiții. 2. Sărutul eternității În unele zone din țară, superstiția de Dragobete spune că îndrăgostiții trebuie neapărat să se sărute în această zi, dacă vor să rămână împreună cât mai mult timp. De fapt, tot de Dragobete, îndrăgostiții fac o logodnă neoficială, prin care își jură iubire veșnică. Acest lucru îi ajută să fie împreună pe viață. 3. Ziua distracției și a veseliei De Dragobete, tradiția spune că nimeni nu trebuie să fie trist sau să plângă, deoarece așa va fi tot anul și va atrage ghinioanele asupra lui. În schimb, trebuie să petreacă și să se veselască, pentru ca tot anul să îi meargă bine și să aibă parte de voie bună. La sate, se organizau adevărate petreceri și baluri de Dragobete, pentru ca fetele și băieții să se întâlnească și să petreacă împreună. Unii strigau pe ulițe "Dragobetele sărută fetele", pentru a anunța marea sărbătoare a iubirii. Cei care petreceau frumos de Dragobete erau feriți de boli tot anul. 4.Ziua curățeniei Potrivit tradiției, femeile trebuie să facă ordine și curățenie în casă, pentru a avea un an îmbelșugat și a fi iubite de soți. Așadar, înainte să pleci la distracție, șterge praful și aspiră, ca să vadă iubitul tău cât ești de harnică. La țară, gospodarii se fereau să lucreze pământul sau să facă treabă prin curte, de teamă ca Dragobetele să nu-i pedepsească pentru că munceau, în loc să petreacă. 5. Zburătoritul Conform tradiției, de Dragobete se organizează "zburătoritul", un eveniment mult așteptat de fete și de băieți deopotrivă. Zburătoritul presupune ca băieții să alerge după fete, să le prindă și să le sărute. Odată ce se sărutau, se considera că începea relația lor de dragoste. 6. ÎntâLnirea celor care se plac Superstiția de Dragobete spune că dacă unei fete îi place de un anumit băiat, trebuie să face tot ce îi stă în putință pentru a se întâlni cu el în această zi. Se spune că dacă nu se întâlnește cu băiatul care i-a picat cu tronc, șansele de a fi împreună cu el sunt nule. 7. Semănarea busuiocului Potrivit unei tradiții străvechi, de Dragobete gospodinele trebuiau să semene busuioc în răsadnițe, apoi să aibă grijă de răsaduri până de Sfântul Gheorghe, când îl plantau afară, în grădină. Ulterior, busuiocul semănat de Dragobete era folosit în descântece, farmece și tratamente, deoarece se considera că avea puteri magice. În plus, fetele tinere îl foloseau în tot felul de ritualuri, pentru a-și visa ursitul. Dragobetele este o sărbătoare cu rădăcini slave de rit vechi. Sărbătoarea de Dragobete este considerată echivalentul sărbătorii Valentine's Day sau ziua Sfântului Valentin, ziua iubirii. Dragobetele autohton risca sa fie dat cu desavarsire uitarii, în ultimii ani el fiind inlocuit de acel Sfant Valentin ce nu are legatura cu spiritualitatea romaneasca. Mai milte detalii despre sarbatarea de DRAGOBETE gasiti pe romaniatv.net. Etichete: 24 februarie 2014, ce trebuie sa faci de dragobete, DRAGOBETE 2014, TRADITII SI OBICEIURI DE DRAGOBETE. SARUT DE DRAGOBETE - See more at: http://www.b365.ro/dragobete-2014-traditii-si-obiceiuri-de-dragobete-ce-trebuie-sa-faci-in-aceasta-zi_203130.html#sthash.cSq33sdv.dpuf

Gura de Rai – Un loc magic din Muntii Bucegi!

Gura de Rai – Un loc magic din Muntii Bucegi! Cati dintre voi stiu de existenta acestui loc??..sa vedem!! Gura de Rai – Un loc magic din Muntii Bucegi! In muntii Bucegi exista o zona de un kilometru patrat in care organismul nu oboseste, iar functiile fizico-chimice se revigoreaza brusc .Specialistii spun ca avem de-a face cu legendarul loc dintre cer si pamant. In 1999, un institut de cercetari particular din Bucuresti, angajat de o firma straina pentru a studia subteranul unei zone din Bucegi, a gasit ceva care poate fi asimilat cu legendara "Gura de Rai". E vorba despre o panta cu o suprafata de aproximativ un kilometru patrat, unde se manifesta o anomalie magnetica atipica, dupa cum o definesc specialistii, zona care are efecte benefice uluitoare asupra organismului uman. Este, foarte probabil, cea mai ciudata descoperire facuta vreodata in Romania. In traditia populara romaneasca, Gura de Rai este un mediu intre cer si pamant cu un caracter sacru, un drum spre Rai, un loc benefic. Ca pozitionare geografica, Gura de Rai este situata pe un picior de munte si se deschide intr-o pajiste inalta sau un gol de munte. Conform "Mitologiei Romane", cartea lui Romulus Vulcanescu, Gura de Rai este sinonima cu "plaiul", iar autorul considera ca acestor zone mirifice li se releva caracterul sacru si prin titulatura mitropolitilor romani, denumiti "exarhi ai plaiurilor". Romulus Vulcanescu subliniaza ca in zona Gurilor de Rai s-au incuibat cu timpul Nedeiele, sarbatori populare si institutii complexe etnoculturale satesti cu implicatii mitologice. Sabina Ispas, cercetator la Institutul de Etnografie si Folclor, considera ca termenul de "Gura de Rai" exprima o realitate simbolica a sacrului si una metaforica, in poezia populara, ca imagine artistica a atingerii armoniei absolute. Cu alte cuvinte este vorba doar despre o traditie populara, fara o baza in realitatea concreta, palpabila. Locul in care organismul nu oboseste Acestor date li s-a adaugat insa si o imagine fizica, concreta, a unei "Guri de Rai", un loc cu o suprafata de aproximativ un kilometru patrat, care are efecte terapeutice exceptionale asupra organismului uman. In 1999, Institutul particular de cercetare "Terra" a fost angajat de o firma romano-franceza sa studieze o zona din Bucegi, situata in apropierea Pesterii Ialomicioara. Societatea era interesata de stabilirea detaliilor din subsolul acestei zone si a oportunitatii de a construi un complex hotelier. La studiu au participat specialisti din mai multe domenii, in special fizicieni si geofizicieni. Cercetarile s-au facut cu aparatura de geodetectie. Dupa mai multe zile de urcat si coborat pe acele coclauri pentru sondaje, geofizicianul Dumitru Stanica, unul dintre membrii echipei, a descoperit ceva senzational in preajma varfului Doamnei: ajuns intr-un anume loc, i-a disparut oboseala. "Ne-am speriat cand ne-a strigat alertat, nu stiam ce s-a intamplat. Evident ca am privit cu neincredere fenomenul, la inceput. In timp insa am constatat, pe propria noastra piele, ca el este real. Abia apoi am demarat investigatiile asupra acestui loc", spune Vasile Rudan, coordonatorul echipei. Primul stadiu al investigatiilor a constat in verificarea tuturor versantilor din zona. "Am constatat ca oricat ai urca, oricat de obosit ai fi dupa mers, in momentul in care ai ajuns in zona respectiva dispare oboseala, lucru care nu se manifesta pe alti versanti. Este vorba de o revigorare a functiilor fizico-chimice cu o rapiditate iesita din comun", declara Dumitru Stanica. O anomalie geomagnetica atipica A doua faza a constat in testarea medicala. A fost adus un medic, care a verificat tensiunea fiecarui subiect care urca panta cu "ciudatenii". Testele medicale au fost reluate si pe o alta culme din apropiere, cu o inaltime aproximativ similara. Rezultatele au condus catre o singura concluzie: in zona cu pricina, exclusiv, se intampla ceva deosebit. Nu numai ca ritmul cardiac isi revine uluitor de repede, desi urcusul se face pe o panta abrupta, dar oamenii in varsta care au fost supusi testelor au declarat o stare de bine general cand stau in acel loc. S-a trecut apoi la testarea zonei prin magnetometrie diferentiala, respectiv radiografierea subsolului cu aparate de tip Partington, care pot masura, printre altele, magnetismul Pamantului. Asa a fost depistata o anomalie magnetica atipica, pe o suprafata de aproximativ un kilometru patrat. "Anomaliile geomagnetice cunoscute de specialistii din domeniu apar in rupturile de falii, in reflexii ale scoartei terestre sau in alte asemenea fenomene geologice care se inregistreaza intr-o forma atipica pe diagrame. Aici e vorba insa despre ceva necunoscut, un profil al diagramelor pe care nici profesorul Stanica, unul dintre cei mai buni geofizicieni de la noi, nu a stiut sa-l interpreteze. In acel moment am facut legatura cu alt gen de anomalii atipice, pe care le cercetam de mai mult timp si care se manifesta printr-o emisie de radiatii patogene, inca ramase cu o origine necunoscuta", ne-a spus Vasile Rudan. De la coltii dragonului la retelele malefice Hartmann Problema zonelor geopatogene - sau a anomaliilor magnetice atipice malefice - a fost ridicata de Institutul "Terra" cu mai multi ani in urma. Un nod geopatogen inseamna un loc in care se manifesta fenomene de natura necunoscuta care sunt ostile vietii. Trebuie mentionat insa ca existenta acestor zone "rele" este cunoscuta de societatea omeneasca de foarte mult timp. In China antica, spre exemplu, nimeni nu avea voie sa construiasca o locuinta pana ce zona nu era testata de specialistii imperiali, oameni inzestrati cu capacitati paranormale, pentru a vedea daca subsolul are sau nu are "coltii dragonului". Daca acesti "colti" subpamanteni erau detectati de functionarii imperiali, locul respectiv era etichetat malefic, pe el nu se putea construi nici o casa. Pornind de la aceeasi idee, in perioada interbelica, o serie de experiente dintr-un orasel din Elvetia au condus la teoria "Retelelor Hartmann". Doctorul Ernst Hartmann a observat ca soarecii aflati intr-o anumita incapere stateau grupati dupa directia liniilor si nodurilor unei retele invizibile. Aceiasi soareci se comportau insa normal intr-o incapere diferita. Acest tip de reactie al animalelor i-a dat de gandit si astfel a inceput sa studieze fenomenul si sa traga concluzii interesante. Conform teoriei Hartmann, interiorul scoartei terestre ascunde retele longitudinale si latitudinale malefice. Fenomenul se manifesta insa ca atare doar in nodurile de la intretaierea acestor retele. Armata este interesata de subiect "Descoperirea absolut intamplatoare a zonei benefice din Bucegi, "Gura de Rai" in traditie populara, vine sa rotunjeasca ceea ce stiam pana acum despre anomaliile magnetice atipice. In primul rand ne intareste ideea ca nimic din ceea ce avem lasat ca memorie colectiva prin folclor nu este gratuit, are cel putin un sambure de adevar", declara Vasile Rudan. "Ceea ce am gasit noi in Bucegi are o dispozitie geografica identica cu cea descrisa in folclor. In al doilea rand, stim acum ce si cum sa cautam. Pe diagrame, harti ale subsolului, profilele micromagnetice ale zonelor malefice, despre care avem mai multe date, sunt ascutite, pe cand cele ale zonei benefice sunt liniare, aproape drepte. Timp de mai multi ani am fost ocupati cu alte proiecte de cercetare si am suspendat investigatiile din Bucegi, dar intentionam sa reluam cercetarile si sa facem chiar o demonstratie publica. Apoi vom largi zona investigatiilor, deoarece avem semnale ca asemenea locuri deosebite se mai gasesc, cel putin in zona Masivului Retezat. Interesant este faptul ca din informatiile de pana acum rezulta ca fiecarei zone malefice trebuie sa ii corespunda, undeva in apropiere, o zona benefica, la o distanta de cel mult cateva sute de metri. Deocamdata nu vom divulga locatia exacta", spune Rudan. Acesta mai sustine ca, pe tema cercetarii anomaliilor magnetice atipice din Romania, bune sau rele, urmeaza sa apara o carte si ca Ministerul Apararii se arata foarte interesat de acest domeniu. Cercetatorii de la Institutul "Terra" spera sa se realizeze, cu concursul Armatei, o harta a Romaniei care sa puna in evidenta aceste zone iesite din comun.

http://filedelumina.ro/2012/07/26/dorinta-lui-goran/#ixzz2QnvDoYln Sunt adeptul minimei rezistențe. Vreau sa fiu cât mai eficient. Nu trebuie sa mă obosesc prea tare pentru nimic. Unii ar spune că sunt leneș, poate au dreptate dar ei nu pricep toată filozofia care stă în spatele acțiunilor mele. Mi-a fost extrem de ușor să obțin tot ce mi-am dorit. “Goran e mare!”, “Goran e tare!” asta-mi aud urechile zilnic. Gurile rele, pe care eu nu le bag în seamă, spun că totul se datorează averii moștenite de mine. Ei nu știu că o poți pierde foarte ușor. Mulți prieteni au ajuns săraci lipiți la numai câțiva ani după ce părinții lor au plecat dintre noi. Diferența este aceea că eu am fost mai prevăzător și mai inteligent decât ei. Toată viața mea nu am făcut decât să cheltuiesc sume absurd de mari pentru toate plăcerile și toate lucrurile pe care mi le doream. Acum, s-a schimbat ceva în mine. Ceva care mă face nefericit. Trebuie să rezolv problema tristeții mele. Orice mi-aș cumpăra, orice aș face nu reușesc să fiu fericit decât pentru un timp foarte scurt. Prin urmare, am invitat la mine înțelepții din oraș. Șase dintre cei mai cunoscuți înțelepți stau acum în fața mea. - Dragii mei, problema mea este foarte simplă. Nu sunt fericit. Vă întreb: de ce? - Preastimate și mărite Goran lasă-ne să ne sfătuim și vom veni zilele următoare cu răspunsul. - Atunci vă sfătuiesc să-mi spuneți și un preț pentru preaminunatele voastre sfaturi. Îi văd pe cei șase cum își dau coate și își aruncă priviri pline de înțeles. Eu nu sunt prost, îi simt cât sunt de hrăpăreți. Îl urmăresc pe cel mai tânăr, vrea să deschidă gura să spună o sumă… Începe, sunetele se rostogolesc și… brusc se transformă în ceva ce nu se poate înțelege. Cel mai bătrân dintre ei tocmai l-a călcat pe picior făcându-i semn să tacă. Uf, o să fie mai greu decât anticipam acum bătrânul este la comandă. Dacă nu aș ști că sunt niște oameni înțelepți, recunoscuți la Curte, aș putea să jur că sunt doar șarlatani. - Cum am putea să cerem o plată pentru un lucru pe care nu l-am făcut încă? spune bătrânul. Cred că e bolav omul ăsta. Nu a auzit vreodată de plata în avans? Și ce credea el că-i dau banii fără să primesc nimic? Acum doar negociem. - Înțeleptule, nu te înțeleg îi spun sperând să obțin un răspuns inteligent. - Vezi tu, mărite Goran, noi nu suntem dulgheri sau lacatuși, nici tâmplari sau brutari. Este evident – îmi spun în sinea mea, sunteți mult mai bine îmbrăcați. - Văd acest lucru… - Înălțimea ta, problema este că pot fi multe motive pentru nefericirea ce te frământă și acest lucru poate dura o vreme mai lungă sau mai scurtă pentru depistarea cauzei celei adevărate. - Înțeleg, și ce este de făcut? - Va trebui să ne înțelegem pentru un preț pentru fiecare zi în care ne gândim și muncim la rezolvarea acestei probleme. Ha, moșul nu e prost. Vrea să stea pe capul meu împreună cu acoliții lui până mor eu sau ei. În felul asta ei nu fac nimic și vor trage de timp oricât de mult. - Iubiții mei înțelepți, acest lucru este peste puterea mea. Nu pot sta și să vă urmăresc cum vă chinuiți cu problema mea. M-aș simți vinovat de nefericirea voastră. Sufletul meu deja chinuit nu poate suporta și durerea de a ști că nefericirea mea apasă și pe umerii altora. Prin urmare, vă sfătuiesc să faceți o întâlnire scurtă care să nu vă obosească prea tare și să veniți cu o propunere, un sfat. Vă dau acum 30 de taleri și dacă sfatul primit reușește să pună capăt nefericirii mele vă mai dau încă 50 de taleri. Ce ziceți? - Îl văd pe bătrân cum își înghite cu greu amarul și lungește jocul vorbelor doar pentru a-și acoperi înfrângerea. Acum nu poate decât să accepte generoasa mea ofertă sau să o refuze. Nu poate să mărească prețul pentru că s-ar înjosi, ar căpăta trăsăturile unui negustor sau cămătar. Știe că zarurile au fost aruncate. - Înălțimea ta trebuie să știe că pe noi nu ne deranjează cu nimic studiul dificil al cauzei unei asemenea probleme. Suntem gata să lucrăm oricât de mult și oricât de greu pentru asta. În plus, s-ar putea să fie nevoie de mai multe sfaturi, și cel inițial să nu fie cel mai nimerit. - N-am nicio îndoială voi, cei mai importanți înțelepți din tot regatul, veți găsi o rezolvare pentru problema mea. Soluția va fi minunată și cei 50 de taleri nu vor fi decât o recunoaștere a înțelepciunii voastre. - Precum spuneți. Acum, vă rugăm să ne permiteți să ne retragem. Mâine vom veni cu soluția. - La revedere dragii mei oaspeți, vă aștept cu nerăbdare. A venit noaptea, eu nu pot dormi. Oare de ce cred eu că mâine se va schimba ceva. Sunt conștient că am aruncat 30 de taleri la porci. I-am mirosit din prima clipă pe “marii înțelepți”, sunt doar niște șarlatani ce speculează prostia oamenilor… și totuși ceva din privirea bătrânului. Era acolo un licăr de speranță… parcă ar fi știut deja răspunsul… o să văd eu mâine. Și soarele a răsărit, s-a înălțat pe cerul senin, o altă zi monotonă și plictisitoare. Dar poate se va schimba ceva acum că, s-au întors înțelepții. - Preamărite Goran, ne-am sfătuit referitor la problema ta, spune cel în vârstă ce a devenit liderul grupului. - Și? La ce concluzie ați ajuns? - Îți trebuie ceva ce n-ai! - Ce? - Lumină! - Ha, am mii de lumânări, făclii și focuri… - Dar n-ai Lumină, Lumina sfântă a Adevărului Suprem! - Despre ce vorbiți? Unde găsesc așa ceva? O aveți voi? - Nu, din păcate nu am fost destul de… nu are importanță. Deținătorul Adevărului Suprem și al Luminii Sfinte este Înțeleptul Verde. - De ce verde? - Pentru că mănâncă urzici. - Și iarna? - Nu știm… nu contează. Este vorba de cunoașterea absolută a tot ceea ce este pe Pământ și în Cer. - Cât costă? - Nu știm, va trebui să mergi până la el și să te învețe. Este ca la școală, va trebui să studiezi. - Și asta mă va lecui? Voi putea fi fericit din nou? - Desigur! - Cum poți fii atât de sigur. - După ce tainele ți se vor dezvălui, vei fi mai înțelept decât oricare om din regat. Vei putea să te vindeci singur de orice boală ai avea. - Înțeleptule, trebuie să recunosc că meritați cei 50 de taleri, spune-mi unde este Înțeleptul Verde. - La muntele cel mare, pe albia râului vei găsi trei pietre mari. Urcă-te pe prima dintre ele și vei vedea spre vest, în direcția râului casa înțeleptului. La numai trei zile distanță de această întâlnire iată-mă călare pe prima dintre cele trei pietre căutând coliba înțeleptului. Am văzut-o și mă îndrept spre ea, dar… văd un om în apă, pare bătrân. O fi vreun localnic sau poate chiar înțeleptul. - Bătrâne, tu ești Înțeleptul Verde? - Da, îmi răspunde omul din apă, ce vrei? - Vreau învățăturile pentru Adevărul Suprem și Lumina Sfântă. - Ce oferi pentru ele? - Am bani, sunt bogat, te pot plăti. - Și dacă nu ți le dau, ce faci? - Plec acasă. Ce pot să fac? - De ce le vrei? - Ca să scap de plictiseală și nefericire. Vreau să fiu fericit din nou. Orice cumpăr după câteva minute mă plictisește. - Vino la mine… - În apă? - Da, aici. Ce pot să fac, descalec și intru în apă. N-apuc să deschid gura când ajung lângă el… mă trezesc cu înțeleptul cum mă strânge de gât și mă bagă cu capul la fund. La început, mă zbat să scap, apoi ca să rezist, dar moșul zici că e de fier. Nu mai pot, o să mor. Ochii îmi ies din cap, brațele mele devin din ce în ce mai slabe și… sunt scos din apă. Trag o gură mare de aer, tușesc și încerc să-mi revin. Cad și mă ridic. - Ce a fost asta? Ești nebun? - Ai venit să înveți. Aceasta a fost prima ta lecție. - Ce? Că pot să mor dacă mă îneci? - Taci și nu mai vorbi fără noimă! Spune-mi când te-am băgat în apă la ce te-ai gândit? Ce ți-ai dorit cel mai mult? - Aer! O gură de aer! - Așa este, când îți vei dori la fel de mult să pășești spre Lumină, precum ți-ai dorit acea gură de aer, să vii la mine și te voi învăța… Învățăturile sunt prea prețioase și nu se dau oricum, oricui și în orice condiții. Trebuie ca fiecare fibră a corpului tău să le ceară, aici nu este un curs de vacanță la care participi pentru că ai chef, copiezi la materiile care nu-ți plac și iei o diplomă ce nu-ți folosește la nimic. Eu te învăț despre Adevărul Suprem și consideră că acum ai făcut primul pas spre Lumină. Dorește-ți acest drum atât de mult încât să fii dispus să faci orice sacrificiu pentru dezvoltarea ta spirituală și eu te voi învăța. Dacă nu pornești la drum cu această dorință sinceră, nu vei reuși să-l străbați. Știu că te vei întoarce, încă nu ești pregătit, dar vei fi. Oricum, dacă tot ai venit până la mine, îți ofer această mică sticluță al cărei dop nu se poate deschide. În ea este o mică bucată de hârtie. Seara, când ești singur, plictisit și nefericit sparge sticluța. Acum… pleacă! A trecut o săpămână de când am ajuns acasă, am sticluța pe masă. Mă simt singur, plictisit și nefericit. O sparg. Printre cioburi zăresc bucata de hârtie. O desfac nerăbdător și citesc: ” Pasul doi: Iubește”. Autor text: Răzvan