Despre Femei by anonimous

Femeia- Instructiuni de folosire


Femeia pe care tocmai vrei s-o întrebuintezi a fost facuta din iubire, si de aceea nu poate functiona fara acest combustibil. Ai grija sa-i faci mereu plinul.
Daca o iei în brate, nu uita sa repeti constant gestul. Reactioneaza la fel de
minunat la sarutari si mângâieri, ba chiar la cuvinte calde si simple.
Când e trista, încearca sa o faci sa zâmbeasca. Daca nu stii cum, fa dragoste cu ea, va avea apoi cel mai frumos zâmbet.
Nu lovi niciodata o femeie, caci vei înceta sa mai fii barbat si vei deveni o jigodie,chiar si pentru copiii tai. Ei nu vor uita niciodata ca ai batut-o pe mama lor...

Femeile, chiar si cele mai sofisticate, au bucurii dintre cele mai simple -o floare, chiar si una salbatica, le da atâtia fiori cât un barbat nu poate întelege... Sa nu uiti de ziua ei, de 1 Martie si de 8 Martie, de ziua casniciei, dar, neaparat, macar o data, într-o zi oarecare, din banalul motiv cati-e draga... joia asta nu uita sa-i duci, o floare, poate chiar pe cea care-i place ei, nu pe cea care s-a gasit la colt...
Iubeste-o dimineata si vei fi si tu fericit. Abia pe la ora prânzului îti vei da seama de ce-ti merg toate atât de bine si de ce abia astepti saajungi din nou acasa, chiar si dupa ani buni împreuna.

Nu intra peste ea în baie si nici n-o pândi când se aranjeaza! Cele mai multe femei prefera sa le vezi doar în varianta finala. Respecta-le misterul si... jumatatea de ora de stat în baie foloseste-o pentru micile tale placeri „vinovate", oricare ar fi ele.

Nu uita niciodata ca femeia are nevoie sa-i spui cât e de frumoasa, cât îti e de
draga si cât de tare-ti lipseste. Când vei uita aceste mici detalii, viata ta va fi tot mai seaca si mai lipsita de noroc, caci nici unui barbat nu-i merge bine fara
un suflet-pereche lânga el.

Nu te îngrijora ca piesele din care e facuta femeia se mai deterioreaza si îsi mai schimba aspectul. Doar unele pot fi înlocuite, însa e preferabil sa observi ca si
piesele tale suporta exact aceleasi transformari....

Respecta-i familia, prietenele bune si pe colegii de serviciu. Armonia se instaleaza mai ales atunci când esti primul care o practica... Cu cât esti mai sociabil si mai placut de lumea din jurul ei, cu atât vei fi mai iubit si mai respectat...

N-o transforma în sclava ta, chiar daca ea îti face cu dragoste si mâncare, si masaj la picioarele obosite, si... lista de cumparaturi. Ajuta macar în micile treburi administrative si îi vei putea cere orice în schimb...

N-o umili si n-o jigni niciodata, mai ales în public sau de fata cu copii -nu vei
face decât sa fii din ce în ce mai putin barbat... din ce în ce mai putin inteligent...

Scoate-o în oras, la masa, macar din când în când. Se va topi uitându-se în ochii
tai, chiar si atunci când tu vei trage cu coada ochiului la alta...


Nu râde de pasiunile ei ciudate. Asa par si ale tale, doar ca tu ai mereu nroocul sa fii înteles si apreciat pentru ele.
Nu-i spune ca s-a îngrasat, mai bine propune-i sa alergati împreuna.

Daca ai prietene femei, asigura-te ca-ti respecta sotia sau iubita si ca
nu reprezinta vreo panica pentru ea. Altfel, vei ramâne doar cu prietenele si nu e sigur ca asta ti-ai dorit.

Nu o mai compara cu mama ta sau cu alte femei din viata ta - precis e mai buna
ca ele în multe alte privinte, de vreme ce ai ales-o pentru viata în doi.
Nu-i strica bucuriile marunte -exact din ele se încarca si, fara sa stii, din energia ei te încarci si tu.

Ascult-o când vrea sa te întrebe, când încearca sa te cunoasca si sa te înteleaga
atunci te iubeste cel mai mult, desi pentru tine pare invers în acel moment.
N-o înlocui cu alta pentru o ora de placere. Înlocuieste în tine partea ticaloasa
cu una virtuoasa si te vei simti un barbat minunat.
Când vrei sa pleci de tot, pleaca hotârât, nu te tot întoarce, caci ranesti grav un suflet care a fost lipit de-al tau.
Nu încerca sa aplici aceste reguli pe oricare femeie, caci cu fiecare dintre ele si tu vei fi alt barbat.....

Femeia functioneaza perfect când o iubesti perfect. Când nu-ti mai place cum functioneaza, sigur i-ai facut ceva nepotrivit chiar tu, Iubirea vietii ei...

ATINGEREA

Atingerea, probabil, e ultimul dintre simturile umane ce n-a fost explorat indeajuns decat de filosofi, poeti, initiatii marilor mistere si poate ca este cel mai important din toate. Poetul spune ca atigerea poate sugera inaltarea, beatitudinea, implinirea, extazul mai mult decat celelalte simturi pe care le poate suplini.
Pornind de la premiza ca pielea cu toti senzorii ei, este într-o relatie stransa cu sistemul nervos, din primele zile ale incuibaririi noastre in matricea materna, corpul nostru ce urmeaza a fi este format din trei feluri de celule. Unele constituie mezodermul ce formeaza muschii si oasele, altele organele interne (endodermul) si al treilea fel (ectodermul) conduc la formarea pielii si sistemului nervos. Deci ontogenetic pielea se dezvolta din aceleasi celule cu sistemul nervos. Deci pielea poate fi privita ca un alt creier sau o extensie a creierului. Receptorii sai senzoriali atesta de fapt aceasta supozitie. Pielea este atat de coplesita numeric de nervi si organe de perceptie senzoriala incat daca am dori sa vedem doar sistemul nervos al unui organism imaginea ar reprezenta intregul corp in ansamblul sau. Ne-am putea intreba chiar cine are cel mai mare continut in structuri nervoase, creierul sau pielea ?
Milioanele de receptori senzoriali pe care ii detine pielea sunt poarta de intrare prin care lumea fizica intra in constiinta noastra, o poarta a templului nostru spiritual. Cate feluri de receptori senzoriali avem ? Istoria ne prezinta cinci. Mesajele universului ajung la creier prin ochi, urechi, nas si limba, chiar daci acestea patru sunt mai multe decat patru. Retina are bastonate pentru a detecta lumea in alb si negru, conuri pentru a percepe lumea culorilor, limba are receptori diversi pentru dulce, amar, sarat si acru, urechile sunt capabile sa intercepteze o varietate vibratorie a intensitatilor si tonalitatilor de sunet, neomitand si ultrasunetele pe care animalele le detecteaza. Dar chiar daca omul este inferior animalelor in vedere, auz, miros sau gust, el le depaseste prin imaginatie si inteligenta.
Cel mai complex ramane cel de-al cincilea simt, o quinta essentia, atingerea.
Sa ne oprim la cel putin unsprezece simturi distincte care compun atingerea, simtul tactil. Sub atingere lucreaza milioane de senzori la nivelul pielii. Fiecare centimetru patrat de piele difera de celalalt. Numarul detectorilor de durere, caldura, racoare etc. variaza de la un petic de piele la altul. Putem observa acest lucru analizand senzatiile creierului la atingerea degetelor.
Sunt patru varietati principale ale simtului tactil prin atingere, de la perceptia luminii pina la profunda apasare in durere. Distributia lor la nivelul pielii variaza pentru fiecare tip si cantitate. Pe spatele corpului pielea nu poate detecta la un centimetru daca ai aplicat un stimul sau doua apropiate, cum la acelasi nivel senzorii pentru lumina sunt putin reprezentati. De aceea si pacientii sunt prea putin exacti in a-ti relata sediul durerii la acest nivel.
Reprezentarea senzorilor pentru atingere este insa foarte mare determinand uriase impresii psihice de tip afectiv. Chiar sunt afirmatii ale senzualitatii excesive a umerilor intru capacitatile intuitive ale creierului. De asemeni gasim o ampla distributie a receptorilor simtului tactil la nivelul de tranzitie intre piele si mucoase (piele interioara) cum ar fi buzele si nasul, asemenea pielii buricului degetelor. Minuni ale dexteritatii, mainile noastre sunt un adevarat medium al relatiei cu lumea fizica, reprezentand lucrarea vietii umane.
Utilizarea mainilor marcheaza talentele, caracterele si cultura noastra. Ele insele au capacitatea prin simbolistica si realizari sa defineasca viata. Prin utilizarea mainilor dirijate de creier s'au nascut mari pictori, sculptori, scriitori, muzicieni, constructori de masini, avioane, rachete, radio si televizoare, computere reproducandu-se pe ele insele. Si poate cea mai nobila utilizare a mainilor ramane extensia lor mangaierea unei dragi fiinte umane.
Utilizarea mainilor in scop terapeutic folosita in civilizatiile continentelor disparute si acum cateva sute de mii de ani, ne este prezentata la continuatorii acestora din Egiptul antic. Energia terapeutica sa ankh care izvora din degetele faraonului de-a lungul spatelui unui pacient pentru a 'i lua durerile reprezinta o manevra explicita a trecerii inaltei sensibilitati aflate pe buricul degetelor la nivelul slabei reprezentari senzitive de pe spate. La Epidaurus, unul dintre marile asezaminte medicale elenistice se foloseau tehnicile descrise de Hipocrate, Galen si Soranus ca niste adevarati practicieni ai modernei terapii chiropractice. Locul depistat ca avand probleme de iritatie nervoasa era localizat si i se aplicau descarcari energetice sustinute de manevrele de concentrare si focalizare multi-dimensionala ale terapeutului.
Esenienii, magi si terapeuti, precursori ai rosicrucienilor din Evul Mediu practicau aceleasi tehnici de transmitere a energiei electromagnetice a corpului, prin degete, ganglionilor lantului simpatic aflati de-a lungul coloanei vertebrale. Masajul, presiunea digitala pe punctele trigger sunt alte tehnici cunoscute pentru obtinerea sanatatii umane. Dar numai o vorba buna, o ingrijire atenta, o imbratisare calda si o atitudine apropiata poate influenta starea de bine mai mult decat oricare alt tratament.
Unele dintre aspectele remarcabile ale vietii lui Isus au fost miracolele pe care el le-a facut. Oricum, cele mai insemnate miracole au fost vindecarile pe care el le-a realizat. Multe din aceste vindecari au fost desavarsite prin atingerea cu mainile. Aceasta este amintita frecvent in Noul Testament.

Luca 4:40 specifica: "Cand soarele a apus, oamenii i-au adus lui Isus pe toti cei care sufereau de diferite boli si, plimbandu-si mainile peste fiecare, el i-a vindecat."
Matei 8:14-15 Isus a folosit atingerea pentru a o vindeca pe soacra lui Peter de febra.
Marcu 1:40-42 Isus si-a folosit mainile pentru a vindeca un barbat cu lepra. Aceasta este, de asemenea, mentionat in Luca 5:12-13.
Matei 20:29-34 descrie cum a vindecat Isus doi oameni orbi atingandu-le ochii.
Marcu 8:22-25 Isus si-a folosit mainile pentru a vindeca un alt barbat orb.
Marcu 7:32 35 El foloseste atingerea pentru a vindeca un barbat care este surd si nu poate vorbi.
Luca 7:12-15, Isus a inviat un om mort prin atingerea sicriului acestuia.
Luca 8:49-55 Isus foloseste atingerea pentru a readuce la viata o fata moarta.

In timp ce credinta era necesara pentru multe din vindecarile pe care el le-a facut, se pare ca vindecarile pe care Isus le-a facut cu mainile sale nu necesitau credinta. Marcu 6:5-6 specifica " El nu a putut face nici un miracol, exceptand asezarea mainilor sale pe cativa oameni bolnavi si vindecandu-i. Si el a fost uimit de lipsa lor de credinta." Asa ca, in ciuda faptului ca ei nu au crezut, Isus a reusit, totusi, sa isi foloseasca atingerea mainilor pentru a vindeca.

Cum îi vindeca Hristos pe cei bolnavi? În cele mai multe cazuri îi vindeca prin atingerea cu mâna de trupul si de ranile celor ce veneau la El cu credinta. Asa a vindecat Domnul pe soacra lui Petru. Numai s-a atins de mâna ei si au lasat-o frigurile si s-a sculat si Îi slujea Lui (Matei 8, 14-15). Iar când veneau la El bolnavi multi, Iisus Hristos, punându-si mâinile pe fiecare dintre ei, îi facea sanatosi (Luca 4, 40).

Prin atingerea cu mâna de ochii celui orb din nastere si prin ungerea cu tina si spalare, l-a vindecat de întunericul orbirii (Ioan 9, 2-7). Prin atingerea cu mâna de vesmintele Domnului, s-a vindecat de curgerea sângelui femeia bolnava de 12 ani.(Luca 8, 43-46)
Sfântul Ieremia era vestit in vindecari ale bolilor de piele, ale plagilor. De aceea, si azi el este invocat ca repede ajutator, in cazuri de boli de piele, rani. Vindeca prin atingere cu mana, cu semnul crucii. Isi aduna puterea vindecatoare rostind cateva stihuri (care nu faceau parte din ritul roman). Facea pe fruntea bolnavului semnul crucii, rostind ferm cuvintele: "Potentia Dei Patris, sapientia Dei Filii, virtus Spiritus Sancti: liberet te ab omni malo" ("Puterea Tatalui, intelepciunea Fiului, Virtutea Spiritului Sfant sa te elibereze de tot raul"). Si pecetluia cu invocarea celor trei nume-forta: Iesus-Maria-Franciscus.
Ieremia simtea mare umilinta, cugetand ca nu dansul vindeca, ci numai "mediaza" vindecarea. Făcea semnul crucii peste partea bolnavă si spunea: "Eu te insemn si Dumnezeu sa te vindece".

De cand ne nastem si pana la marea tranzitie sistemul nostru nervos si emotiile vibreaza la unison cu inima, psihic, contactul fizic fiind esential. Al cincilea simt e intr-adevar o quinta essentia. Fratia oamenilor are nevoie de aceasta.
Avem obligatia sa 'i atingem pe cei pe care-i iubim si de care avem grija, fiind constienti de magia atingerii omenesti. Astfel, acest al cincilea simt, corolar al tuturor celorlalte participa primordial la intelegerea sintezei pe care o reuseste creierul in cadrul relatiei sale din arcul reflex noetic cu divinul. Ceea ce este in exterior se afla si inlauntru, ceea ce este sus este si jos, sufletul universal regasin-du-se in farama reprezentata in noi.

freedom

href="http://www.youtube.com/watch?v=gQsu4J177aQ">http://www.youtube.com/watch?v=gQsu4J177aQ

TIMPUL

Timpul este trupul Tău,
Pasiunea este sufletul tău.

Sub paşii Tăi,
Se înfioară cascadele clipelor,
Se aprind pasiunile,
Şi moartea e doar o devenire.

Zâmbetul Tău naşte noi dimensiuni temporale,
Iar râsul Tău zguduie Universul.

Mâinile Tale sunt cele ce revarsă graţia
Şi mă înalţă din timp în veşnicie.
Mângâierea Ta tainică,
Aduce suprema Înţelegere a Eternităţii.

INTRE FIZIC SI METAFIZIC

Îndrăgostiţii, îndrăgostiţii dintotdeauna şi de pretutindeni, nu pot evita să-şi sistematizeze euforia – mai ales la începutul relaţiei lor – prin trei propoziţii de o miraculoasă, sublimă, unanimă banalitate:

1) Ne vom iubi veşnic (cu variante: „Nu ne vom mai despărţi niciodată“, „Nu-mi mai pot imagina viaţa de-aici înainte fără tine“ etc.)

2) Parcă ne-am cunoaşte dintotdeauna (cu variante: „Sîntem făcuţi unul pentru altul“, „Am fost programaţi de la începutul lumii să ne întîlnim“, „Eşti dintotdeauna perechea mea, jumătatea mea“) şi

3) Iubirea noastră e unică („Trăim ceva rarisim, fără precedent, fără comună măsură cu iubirile altor cupluri“).

Dacă nu te-ai auzit niciodată proferând măcar unul din aceste trei „absoluturi“, n-ai fost niciodată cu adevărat îndrăgostit. Faptul că i-ai auzit şi pe alţii vorbind la fel nu te demobilizează. Cu tine şi cu amorul tău e altceva. Ceva profund, neconvenţional, ireductibil.
Într-o a doua instanţă, urmează des-vrăjirea, momentul lucidităţii, masivitatea cinică a bunului-simţ. Vertiginosul afect originar se adumbreşte, „se aşază“, îşi pierde palpitul. „Veşnicia“ devine negociabilă. Pur şi simplu nu se confirmă. Ajuns în papuci, domesticit prin rutină, erosul cunoaşte calmul amărui al relativităţii. Ideea unei întîlniri „destinale“, pregătită laborios in divinis, încă de la facerea lumii, se transformă într-o metaforă adolescentină, de un romantism duios. „Aşa ne-a fost dat!“ e înlocuit prin „Asta-i situaţia!“. Cît despre „unicatul“ experienţei, hai să fim serioşi! Fiecare om, fiecare generaţie trec, inevitabil, prin inflamaţii asemănătoare. „Unicatul“ e ecumenic, global, „general-uman“. Pe scurt, după momentul, mai mult sau mai puţin fulgurant, al „aprinderii“ iniţiale, urmează, mai devreme sau mai tîrziu, „rezonabilitatea“, sedentarizarea, decongestia.
Într-o a treia instanţă însă, lucrurile îşi recuperează misterul şi legitimitatea. Misterul rezultă din tocmai faptul că universalitatea raportării la absolut prin care debutează orice entuziasm amoros nu se sleieşte prin reiterare, nu-şi pierde frăgezimea, patosul, nimbul extatic. Repetabilitatea „tradiţională“ a experienţei nu reuşeşte să-i atenueze nici intensitatea, nici autenticitatea. Toţi traversează acelaşi scenariu, dar toţi îl trăiesc ca pe o noutate totală, ca pe o surpriză, ca pe un şoc. Cu alte cuvinte, credinţa în eternitatea, predeterminarea şi unicatul întîlnirii, deşi contrazisă sistematic de realitatea imanentă, se dovedeşte ea însăşi eternă, predeterminată, unică. Ceea ce înseamnă că evenimentul iubirii se situează în alt plan decît acela al imanenţei. El presimte un alt nivel al realului, unul în care eternitatea, destinul şi unicitatea există: există substanţial, deplin, aşa cum există lumile cu mai multe dimensiuni, aşa cum există non-spaţialitatea şi non-temporalitatea. Îndrăgostitul percepe, pentru o clipă, clipa îndrăgostirii lui, cerul stelelor fixe, orizontul ascuns îndeobşte al celor netrecătoare. În limitele acestui orizont, trăirea lui este veşnică, pre-programată şi irepetabilă. Iubirea revelează aşadar, cu energia unei imprevizibile iluminări, zenitul trans-mundan al cotidianului. Cînd iubirea încetează, „ruptura de nivel“ pe care o cauzase se cicatrizează, se închide. Cerul devine tavan. Ceea ce nu înseamnă că, dincolo de tavanul curent, cerul încetează să mai existe. Spectaculoasă rămâne împrejurarea că prin experienţa unanimă, inconturnabilă, a iubirii, ultimul dintre oameni străvede, fulgerător, dansul ielelor. Îndrăgostit, Mitică trăieşte, între două halbe, episodul platonician al vieţii sale şi se înalţă, astfel, la metafizică.

Culori

CULORI

Culorile luminii se pierd în magia clipei.
Culorile timpului se pierd în magia eternitãţii.
Culorile inimii se pierd în negura vremii şi sunt dincolo de ea.
Culorile vieţii se schimbã mereu.

Magia pictorului este tocmai de a face din miracolul vieţii
Un tablou cât mai aproape de natura realã a luminii,
De a şti sã aducã luminã acolo unde este prea multã umbrã,
Şi de a învãlui în mister locurile prea evidente.

Dar arta magicianului transformã clipa în prezent etern
Şi face ca din viaţã sã nu disparã niciodatã lumina iubirii.


Despre mine...unii au platfus, sau matreata sau chiar acnee…eu am imaginatie…
imi pare rau ca nu mai am ochelarii de vise montane....am avut odata o pereche de ochelari, cu rama din baga, erau de prin anii '20, cu lentile super inchise la culoare, speciali pentru stat la soare pe zapada, ii adusese bunicul meu de la chamonix, avea o fotografie cu ei, intins la soare...de cite ori mi puneam ma trezeam exact in locul din fotografie....dar i-am pierdut… patru anotimpuri intr-o singura zi...si soarele se invirte nebun pe cer, undeva dincolo de nori, patru idei intr-un singur gind, si gindul e ascuns adinc undeva in mintea mea, patru cuvinte intr-o propozitie, pe care nu o pot rosti, am buzele inclestate de pe urma ultimului sarut, patru cifre definind o singura masura, patru puncte intr-un colt, perfect rotund si unidimensional, patru priviri necunoscute aruncate intr-o singura directie, nu stiu unde, nu stiu cind, patru atingeri pe un singur trup, infrigurat si fara de liniste, patru...ce numar obesdant numarat o singura data... cei din jur?...putin ma intereseaza, sunt egoist si indiferent, am renuntat la lucruri pe care altii nu indraznesc sa le viseze doar pentru ca nu corespundeau nevoii mele de libertate sau pur si simplu din lene, accept sa fiu urât asa cum nu-mi doresc sa fiu iubit, nimic si nimeni nu ma deranjeaza, ma simt bine cu cei pe care ii accept dar ma simt cel putin la fel de bine cu mine insumi...nu am stabilite target-uri si nu depind de deadline-uri, nimeni nu ma controleaza si nimic nu ma poate stapini...sunt liber…si imi e bine...indiferenta fata de dogme, lucruri inutile, principii marete si declamatii inflamate, nu ucide ...dimpotriva inalta...inca nu te-ai saturat de pustiul din cei de alaturi, nu te-au plictisit parerile celor din jur?...pe mine da…apropos de visare si ghinion, despre realitate, noroc si elefantei port-bonheur, marele meu ghinion cind este vorba de elefanti este ca intotdeauna o sa vad ca sarpele boa l-a inghitit, si intotdeauna o sa se gaseasca cite cineva sa-mi rida in nas, spunindu-mi ca este, evident, o palarie...

Monsenior Vladimir Ghika

in volumul Gânduri pentru fiecare zi, de Mons. Ghika



Din grădina gândurilor scrise de Prinţul Monsenior Vladimir Ghika, care a trăit şi a murit ca un sfânt şi martir al credinţei în Dumnezeu, al dragostei faţă de aproapele şi al Bisericii Catolice (25.12.1873 - 17.05.1954) am cules un buchet de gânduri cu un balsam divin pentru cei care l-au cunoscut direct sau indirect, din mărturia celor care i-au fost aproape şi din roadele apostolatului său, cât şi pentru cei care nu-l cunosc în nici un fel şi vor avea ocazia de a-l cunoaşte.

Doamne, binecuvântează-mă cu mâna şi din inima săracilor tăi!
Doamne, susţine-mă în privirea săracilor tăi!
Doamne, primeşte-mă într-o zi în compania săracilor tăi!

Cel care se despoaie pentru ceilalţi, se îmbracă cu Cristos.


Nimic nu ni-L apropie mai mult pe Dumnezeu decât aproapele.


Să nu uiţi niciodată că cele mai frumoase zile nu sunt niciodată frumoase pentru toţi!


Când fratele tău te obideşte pe nedrept, ar trebui să suferi mai mult pentru el decât pentru tine.


Ieşi în întâmpinarea celui ce te evită,
Dăruieşte celui care nu-ţi cere,
Iubeşte-l pe cel care te respinge.


A consola este putinţa noastră de a da celuilalt ceva care să fie mai adevărat decât durerea sa. A consola înseamnă să-l faci pe deznădăjduit să trăiască în speranţă. A consola înseamnă a permite celui ce suferă să vadă în noi iubirea lui Dumnezeu pentru el.



Universul devine mai sărac prin uitarea rugăciunii.
Să ne trăim rugăciunea şi să ne rugăm viaţa.


Simţim adesea nevoia să ne rugăm chiar în picioare fiind şi să gândim în genunchi.


Setea rădăcinilor este mai mare decât setea frunzelor.


Nu trebuie să ne mirăm, nici să ne plângem de nerecunoştinţa semenilor. Recunoştinţa este mai rară decât binefacerea şi mai presus de ea.


Când cineva ne dovedeşte recunoştinţa el ne dăruieşte mai mult decât i-am dat.


Cel ce nu ştie să respecte, nu va învăţa nici să se sacrifice.


Începi să devii om doar atunci când ai învăţat să-ţi comanzi tu însuţi ca şi cum ai fi altul şi când, mai bine chiar decât altul, ai învăţat să asculţi tu însuţi de tine.


Printre cei ce se declară creştini, sunt prea mulţi care în loc să-L servească pe Dumnezeu, vor mai curând să se servească de El.


Mâinile celor care trudesc văd mai bine decât ochii celor care dorm.


Direcţia Îndurării Divine în Eternitate se cheamă viitor.


Cel care iubeşte mai mult este cel care iubeşte mai bine, iar cel care iubeşte mai bine este, într-un fel şi de fapt, cel care iubeşte mai mult.


Biruinţele sufletului lasă în urma lor cuvintele vieţii care vor dăinui.


Singurătatea e bună şi sfântă doar după ce a fost eliberată de Eu.


O ispită a descurajării: "La ce mai pot fi bun?"
Răspunsul: "În orice caz, pentru a fi mai bun".


Poate cel mai bun mijloc de a ne cunoaşte e să ne privim ascultând.


A te dispreţui e bine, a te uita e şi mai bine.


Înaintarea spirituală are loc atunci când facem din dragoste ceea ce am fi făcut din datorie.


Oricare ar fi întâlnirea providenţială care aşează o trebuinţă în calea noastră, ea este o vizită a lui Dumnezeu care ne apare.

Calea spre cer e strâmtă, dar e mult mai uşor să nu te abaţi din drum mergând pe o cărare decât pe o câmpie.

Când mergem spre lumină, umbra ne urmează; când ne îndepărtăm de ea, umbra ne precede.


Pentru a fi perfecte, rugăciunile tale trebuie să devină adevărate fapte, iar faptele tale - adevărate rugăciuni.


Inimile curate care îl vor vedea pe Dumnezeu sunt singurele care deja în această lume văd cu adevărat lucrurile acestei lumi.

Adevărul este ceva care se cere eliberat şi care eliberează.

Timpul se roagă şi eternitatea laudă.


Cea mai potrivită cale de a-i sărbători pe sfinţi este aceea de a le semăna lor. De ce n-am încerca să trăim ca ei, fie şi numai o zi, de ziua lor?


Pentru cei ce nu le-au văzut curgând pe obraji, lacrimile pot părea doar nişte picături de apă.

Cel ce nu se mortifică, nu va şti să moară.

Moartea este şi ea o datorie pe care trebuie s-o îndeplinim.

Rănile morţii permit chiar celor mai răi să verse nişte lacrimi bune.


Mulţumeşte-i lui Dumnezeu pentru ceea ce îţi dă.
Mulţumeşte-i pentru ceea ce ţi-ar putea lua, dar nu o face. Mulţumeşte-i pentru toate câte îţi rezervă.

În această lume, orice moarte cheamă şi întemeiază cel puţin o viaţă. Ea nici nu există decât pentru aceasta.


Moartea trebuie să fie cel mai de seamă act din viaţa noastră.


Viaţa e frumoasă prin ceea ce este, mai frumoasă încă prin ceea ce ascunde şi mult mai frumoasă încă prin ceea ce dobândeşte.

Ne trebuie oare întreaga viaţă pentru a ne descoperi inima?


Umbra morţii e singura lumină a iadului.

A-L alege pe Dumnezeu şi a alege ceea ce vine de la Dumnezeu e unica problemă a vieţii.

De obicei, omul începe prin a nu face ceea ce trebuie şi sfârşeşte prin a face ceea ce nu trebuie.


Fuga de păcat aduce mai puţin a fugă şi mai mult a zbor.

Păcatul înseamnă a nu-L mai pune pe Dumnezeu la locul său.

A păcătui înseamnă a prefera celor propuse de Dumnezeu ceea ce noi singuri ne propunem.


Nimic nu este mai onorabil decât să fii deţinut pentru cauza lui Isus Cristos. Închisoarea aceasta era sfântă, iar noi nici nu bănuiam.


Închisoarea nu este altceva decât locul unde sufletul este, în fine, liber să aleagă.


Nu există închisoare pentru lumea care-L iubeşte pe Dumnezeu.


Păcatul este singurul rău care se vindecă prin lacrimi.


Singurul lucru de care niciodată nu ne vom căi este acela de a ne fi căit.


Demonul seamănă mult cu Dumnezeu prin pretenţii, dar în nici un fel prin intenţii.


Adu-ţi aminte că în calitatea sa de Înger şi de Arhanghel, spiritul răului nu cunoaşte somnul.


Cerul este singurul loc unde mereu este loc.


Dacă Dumnezeu este Cel care este, noi suntem cei care vom fi.


Fericiţi cei care au fost dezamăgiţi de lucrurile din această lume, deoarece ei nu vor fi dezamăgiţi nicidecum de cele din cer

Numim un mort acel trăitor a cărui stare de trăire nu se mai teme de nici o schimbare.


În timpul vieţii, adu-ţi aminte că trebuie să mori; şi în ceasul morţii, că trebuie să trăieşti.

Ziua morţii este ziua la care noi ne gândim cel mai puţin în timpul vieţii şi la care ceilalţi se vor gândi cel mai puţin, când nu vom mai fi.