in volumul Gânduri pentru fiecare zi, de Mons. Ghika
Din grădina gândurilor scrise de Prinţul Monsenior Vladimir Ghika, care a trăit şi a murit ca un sfânt şi martir al credinţei în Dumnezeu, al dragostei faţă de aproapele şi al Bisericii Catolice (25.12.1873 - 17.05.1954) am cules un buchet de gânduri cu un balsam divin pentru cei care l-au cunoscut direct sau indirect, din mărturia celor care i-au fost aproape şi din roadele apostolatului său, cât şi pentru cei care nu-l cunosc în nici un fel şi vor avea ocazia de a-l cunoaşte.
Doamne, binecuvântează-mă cu mâna şi din inima săracilor tăi!
Doamne, susţine-mă în privirea săracilor tăi!
Doamne, primeşte-mă într-o zi în compania săracilor tăi!
Cel care se despoaie pentru ceilalţi, se îmbracă cu Cristos.
Nimic nu ni-L apropie mai mult pe Dumnezeu decât aproapele.
Să nu uiţi niciodată că cele mai frumoase zile nu sunt niciodată frumoase pentru toţi!
Când fratele tău te obideşte pe nedrept, ar trebui să suferi mai mult pentru el decât pentru tine.
Ieşi în întâmpinarea celui ce te evită,
Dăruieşte celui care nu-ţi cere,
Iubeşte-l pe cel care te respinge.
A consola este putinţa noastră de a da celuilalt ceva care să fie mai adevărat decât durerea sa. A consola înseamnă să-l faci pe deznădăjduit să trăiască în speranţă. A consola înseamnă a permite celui ce suferă să vadă în noi iubirea lui Dumnezeu pentru el.
Universul devine mai sărac prin uitarea rugăciunii.
Să ne trăim rugăciunea şi să ne rugăm viaţa.
Simţim adesea nevoia să ne rugăm chiar în picioare fiind şi să gândim în genunchi.
Setea rădăcinilor este mai mare decât setea frunzelor.
Nu trebuie să ne mirăm, nici să ne plângem de nerecunoştinţa semenilor. Recunoştinţa este mai rară decât binefacerea şi mai presus de ea.
Când cineva ne dovedeşte recunoştinţa el ne dăruieşte mai mult decât i-am dat.
Cel ce nu ştie să respecte, nu va învăţa nici să se sacrifice.
Începi să devii om doar atunci când ai învăţat să-ţi comanzi tu însuţi ca şi cum ai fi altul şi când, mai bine chiar decât altul, ai învăţat să asculţi tu însuţi de tine.
Printre cei ce se declară creştini, sunt prea mulţi care în loc să-L servească pe Dumnezeu, vor mai curând să se servească de El.
Mâinile celor care trudesc văd mai bine decât ochii celor care dorm.
Direcţia Îndurării Divine în Eternitate se cheamă viitor.
Cel care iubeşte mai mult este cel care iubeşte mai bine, iar cel care iubeşte mai bine este, într-un fel şi de fapt, cel care iubeşte mai mult.
Biruinţele sufletului lasă în urma lor cuvintele vieţii care vor dăinui.
Singurătatea e bună şi sfântă doar după ce a fost eliberată de Eu.
O ispită a descurajării: "La ce mai pot fi bun?"
Răspunsul: "În orice caz, pentru a fi mai bun".
Poate cel mai bun mijloc de a ne cunoaşte e să ne privim ascultând.
A te dispreţui e bine, a te uita e şi mai bine.
Înaintarea spirituală are loc atunci când facem din dragoste ceea ce am fi făcut din datorie.
Oricare ar fi întâlnirea providenţială care aşează o trebuinţă în calea noastră, ea este o vizită a lui Dumnezeu care ne apare.
Calea spre cer e strâmtă, dar e mult mai uşor să nu te abaţi din drum mergând pe o cărare decât pe o câmpie.
Când mergem spre lumină, umbra ne urmează; când ne îndepărtăm de ea, umbra ne precede.
Pentru a fi perfecte, rugăciunile tale trebuie să devină adevărate fapte, iar faptele tale - adevărate rugăciuni.
Inimile curate care îl vor vedea pe Dumnezeu sunt singurele care deja în această lume văd cu adevărat lucrurile acestei lumi.
Adevărul este ceva care se cere eliberat şi care eliberează.
Timpul se roagă şi eternitatea laudă.
Cea mai potrivită cale de a-i sărbători pe sfinţi este aceea de a le semăna lor. De ce n-am încerca să trăim ca ei, fie şi numai o zi, de ziua lor?
Pentru cei ce nu le-au văzut curgând pe obraji, lacrimile pot părea doar nişte picături de apă.
Cel ce nu se mortifică, nu va şti să moară.
Moartea este şi ea o datorie pe care trebuie s-o îndeplinim.
Rănile morţii permit chiar celor mai răi să verse nişte lacrimi bune.
Mulţumeşte-i lui Dumnezeu pentru ceea ce îţi dă.
Mulţumeşte-i pentru ceea ce ţi-ar putea lua, dar nu o face. Mulţumeşte-i pentru toate câte îţi rezervă.
În această lume, orice moarte cheamă şi întemeiază cel puţin o viaţă. Ea nici nu există decât pentru aceasta.
Moartea trebuie să fie cel mai de seamă act din viaţa noastră.
Viaţa e frumoasă prin ceea ce este, mai frumoasă încă prin ceea ce ascunde şi mult mai frumoasă încă prin ceea ce dobândeşte.
Ne trebuie oare întreaga viaţă pentru a ne descoperi inima?
Umbra morţii e singura lumină a iadului.
A-L alege pe Dumnezeu şi a alege ceea ce vine de la Dumnezeu e unica problemă a vieţii.
De obicei, omul începe prin a nu face ceea ce trebuie şi sfârşeşte prin a face ceea ce nu trebuie.
Fuga de păcat aduce mai puţin a fugă şi mai mult a zbor.
Păcatul înseamnă a nu-L mai pune pe Dumnezeu la locul său.
A păcătui înseamnă a prefera celor propuse de Dumnezeu ceea ce noi singuri ne propunem.
Nimic nu este mai onorabil decât să fii deţinut pentru cauza lui Isus Cristos. Închisoarea aceasta era sfântă, iar noi nici nu bănuiam.
Închisoarea nu este altceva decât locul unde sufletul este, în fine, liber să aleagă.
Nu există închisoare pentru lumea care-L iubeşte pe Dumnezeu.
Păcatul este singurul rău care se vindecă prin lacrimi.
Singurul lucru de care niciodată nu ne vom căi este acela de a ne fi căit.
Demonul seamănă mult cu Dumnezeu prin pretenţii, dar în nici un fel prin intenţii.
Adu-ţi aminte că în calitatea sa de Înger şi de Arhanghel, spiritul răului nu cunoaşte somnul.
Cerul este singurul loc unde mereu este loc.
Dacă Dumnezeu este Cel care este, noi suntem cei care vom fi.
Fericiţi cei care au fost dezamăgiţi de lucrurile din această lume, deoarece ei nu vor fi dezamăgiţi nicidecum de cele din cer
Numim un mort acel trăitor a cărui stare de trăire nu se mai teme de nici o schimbare.
În timpul vieţii, adu-ţi aminte că trebuie să mori; şi în ceasul morţii, că trebuie să trăieşti.
Ziua morţii este ziua la care noi ne gândim cel mai puţin în timpul vieţii şi la care ceilalţi se vor gândi cel mai puţin, când nu vom mai fi.
