Dincolo de cuvinte

A şti să taci , în cele mai multe cazuri, nu este un act de voinţă, ci şi o datorie. Pentru cel care surprinde o taină, aceasta trebuie să fie un lucru sfânt sau o comoară ce i-a fost încredinţată de prietenie sau de întâmplare, comoară ce nu trebuie dăruită decât celor în drept. Sunt cazuri în care a şti să taci înseamnă, pur şi simplu, a-ţi face datoria. Tăcerea cultivă cunoaşterea valorii timpului, circumspecţia, ştiinţa sintezei.
O fiinţă care a deprins ştiinţa tăcerii este foarte succintă în exprimare. Departe de a se pierde în digresiuni, o fiinţă care a înţeles valoare tăcerii va spune doar ceea ce este esenţial de spus, iar dacă este necesar el va atrage atenţia interlocutorului să rămână în subiectul discuţiei, dacă celălalt are tendinţa de a se îndepărta. Fiinţele care au înţeles valoarea tăcerii au o ţintă spre care îşi îndreaptă toată voinţa, fără a se lăsa atras de o frazeologie goală de sens, nelăsând ca timpul să fie un factor decisiv în rezolvarea problemelor. Fiecare frază inutilă reprezintă minute, minute pe care le putem economisi ţi din care putem obţine ore la dispoziţia noastră, astfel putem deveni stăpânii timpului nostru.
În viaţa cotidiană se poate ca tăcerea să provoace tăcere. Dar în dezbaterile în care ambele părţi doresc să convingă, nu se petrece astfel. Dacă unul dintre interlocutori nu face parte din categoria celor tăcuţi, muţenia celuilalt îi va înteţi dorinţa de a convinge. Se va simţi atins de atitudinea celui tăcut, pe care o va privi ca pe o indiferenţăşi va face multe eforturi pentru a căpăta o confirmare în această direcţie.Va înmulţi argumentele pe care le va considera hotărâtoare şi va da explicaţii din ce în ce mai abundente şi mai prelungi., în timp ce acela care stăpâneşte arta tăcerii va continua să adâncească din ce în ce mai mult misterul asupra fiinţei sale.
O altă calitate pe care o are tăcerea este certitudinea că nu există posibilitatea de a repeta nişte cuvinte nesocotite. Tăcerea conferă un control asupra vorbirii, iar cel ce deţine acet control va vorbi cu mult discernământ asupra unor aspecte la care a meditat îndelung. Din această cauză toate cuvintele sale îşi ating ţinta, intenţiile sale, urmărite cu voinţă şi ştiinţă se realizează.
Ar fi o greşeală să-l privim pe cel tăcut ca pe un individ searbăd şi fără valoare, rezerva sa voluntară arată o mare putere şi mare energie care este stăpânită. Cuvintele unei astfel de fiinţe sunt primite ca un lucru minunat, deoarece sunt lipsite de noroiul verbal al flecărelii.
O astfel de fiinţă deţine şi darul sintezei, fiindu-i foarte uşor să exprime în termeni concreţi complicatele raporturi de interdependenţă care există între diferite lucruri. Darurile celor care-ţi controlează vorbirea sunt sunt multiple, dar unul dintre cele mai importante constă în faptul că sunt mai capabili să mediteze cu succes şi să-şi traducă reflecţiile în puţine cuvinte şi cu simplitate, acesta fiind un dar care a fost cultivat.
De obicei fiinţele care au reuşit să atingă o anumită stare de control al vorbirii au atins un anumit nivel de înţelepciune, deoarece au înţeles daunele pe care le pot provoca cuvintele care sunt rostite fără discernământ.
Nici o stare de conştiinţă nu este scutită de emoţii. Emoţiile pot fi uneori plăcute, dar adesea sunt şi dureroase.
Fiinţele slabe au tendinţa de a-şi exagera emoţiile, trăirile, care în ochii lor capătă nişte proporţii disproporţionate faţă de realitate. Celor slabi li se pare că greutatea li se diminuează dacă o împărtăşesc şi altora care vor trebui, în mod involuntar să preia o anumită parte din ea.
Când taci, te gândeşti, meditezi. Gândind îşi grupează observaţiile. Cel care ştie să tacă cunoaşte bine inima omenească fără a face efortul de a nu se lăsa pradă acelei înflăcărări de moment care conduce mai departe decât ai intenţionat să mergi. Pe lângă reţinere, el dovedeşte şi o altă calitate încât cel care ştie să tacă nu-şi face duşmani. Este vorba de binecunoscuta lui discreţie care îl face depozitarul multor taine. Discreţia acestei fiinţe va fi binecunoscută şi va face din el un om de merit şi de valoare. El este ca un loc de destăinuiri în ceasurile de descurajare, de nenorocire, un suflet mare şi puternic care poate să susţină multe alte suflete.
Cel care ştie să tacă nu are acel spirit viclean care îi însufleţeşte pe flecari. Adesea el este un diplomat desăvârşit. Deprinderea de a-şi păstra cugetările pentru sine îi conferă o superioritate de netăgăduit asupra celorlalţi care, vorbind, se dezvăluie pe ei înşişi. Ştiinţa tăcerii îl învaţă pe cel care o practică să aleagă momentul în care să vorbească. Iar momentul acesta este aproape întotdeauna plin de importanţă şi-i aduce izbânda, deoarece cel care ştie să tacă ia în consideraţie totul, nelăsând nimic la voia întâmplării.
Cel care ştie să tacă deţine o putere cu atât mai copleşitoare, cu cât, de acela mai multe ori, ea rămâne necunoscută celor pe care îi serveşte. Aceasta este dominaţiei acestei puteri: împotriva unei puteri de care te temi că va pune stăpânire pe tine lupţi, dar cea pe care nici măcar nu o bănuieşti, o suporţi fără măcar să ştii cum să i te împotriveşti.
Tăcerea este una dintre acele binefăcătoare emanaţii, ale cărei nevăzute, dar suverane efecte înviorează slăbiciunile, reface vigoarea sufletească şi ne copleşeşete cu bucuriile seninătăţii, împăcării cu sine şi calmul interior.
Cel care ştie să tacă ne aduce aminte că interiorul lucrurilor este la fel cu exteriorul; cel mic este la fel cu cel mare; nu există decât o singură lege, iar cel care acţionează în toate este Unicul, deoarece nimic nu este mic sau mare în economia divină. Oamenii sunt zei muritori iar zeii sunt oameni nemuritori. Ferice de cel care înţelege aceasta, deoarece are cheia tuturor lucrurilor. Legea misterului ascunde un mare Adevăr. Adevărul este necesar să fie cumpănit după gradul de înţelegere, să-l ascundem celor răi, care nu pot înţelege decât fragmente, din care pot face arme de distrugere. Adevărul trebuie să fie închis în inimă şi făcut să vorbească prin fapte. Cunoaşterea este puterea, credinţa este sabia, iar tăcerea o armură invincibilă.