luni, 2 august 2010
dansul inimii
Dansul spiritual, extatic este o formă de meditaţie activă, o rugăciune, sau o stare de transă benefică, în care ritmul şi muzica sunt folosite pentru a transpune mintea într-o stare de conştiinţă neobişnuită, asociată în mod obişnuit cu o stare de relaxare profundă, meditativă şi foarte creativă. De asemenea, este o modalitate de a călători între lumi şi o modalitate de a pătrunde în realităţi transcedentale doar intuite, de a aduce lumea zeilor aproape, aşa cum reuşesc să o facă şamanii sau iniţiaţii. Este, de asemenea, o expresie contemporană a practicilor străvechi în care Spiritul sau forţa energiei vieţii este invitat să se întrupeze, coboare, în corpul fiinţei care dansează şi să o vindece. Dansul extatic, spiritual, este o modalitate de a ne aminti de înţelepciunea spiritului şi a trupului, redevenind conştienţi de aspectele oculte ale fiinţei noastre.
Cei care practică acest dans vor intra în stări benefice de transă care-i vor conduce la experimentarea puterii vindecătoare a ritmului. Ritmul produce anumite rezultate fundamentale datorită rezonanţei. Legea rezonanţei se regăseşte în capacitatea unui anumit sistem de a vibra la aceeaşi frecvenţă de vibraţie cu o sursă universală care nu este proprie sistemului. Când suntem înconjuraţi de un ritm al muzicii puternic, sistemul rezonator al corpului, inclusiv creierul, începe să vibreze ca răspuns. Ritmul este esenţial în alternarea ritmurilor cerebrale, antrenând ritmurile cerebrale beta ce reprezintă ciclul activităţilor noastre zilnice şi a gândirii cognitive, în ritmuri alfa eventual în transa stării theta. Prin dans putem intra în ceea ce vechile tradiţii spirituale numesc - locul dintre lumi.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu