ACAD. DINU GIURESCU DESPRE DESFIINŢAREA JUDEŢELOR ŞI NU NUMAI: „Statul de astăzi apără pe altcineva… nu România”

UN TEXT CARE MERITĂ TOATĂ ATENŢIA ŞI CARE AR TREBUI POPULARIZAT CAT MAI MULT…
ACAD. DINU GIURESCU DESPRE DESFIINŢAREA JUDEŢELOR ŞI NU NUMAI: „Statul de astăzi apără pe altcineva… nu România”

R. T.: Vă rog să-mi spuneţi cum priviţi această iniţiativă prin care conducerea Statului Român vrea să desfiinţeze judeţele actuale?
D.C. Giurescu: Această iniţiativă se înscrie într-un şir de acţiuni care sunt menite, pe de-o parte, să destrame unitatea teritorială a ţării şi, pe de altă parte, să şteargă identitatea noastră naţională.
Şi acuma noi vrem să desfiinţăm cu o trăsătură de pix toată această întocmire care are o vechime între 600 şi 700 de ani, intrată în conştiinţa mea. Nu-i aşa? Ce eşti dumneata? Eu sunt din Vlaşca, eu sunt din Argeş în primul rând, şi pe urmă evident că sunt din România, fiindcă Vlaşca şi Argeşul sunt parte din România. Ce facem? Şterg cu buretele, şterg cu pixul tot? Unde voi fi? Din regiunea 1, cetăţeanul cu codul numeric personal cutare, pe care îl înscriu cu două-trei semne acolo într-o listă, şi în felul acesta am robotizat întreaga Românie. Eu nu mai aparţin unui judeţ, nu mai aparţin României. Aparţin unor sigle, unor numere înscrise… E trist!
Aceasta desfiinţare a judeţelor, aceasta proiectată desfiinţare a judeţelor este mult mai gravă. Se înscrie într-un şir întreg de acţiuni menite să destrame teritorial România, şi să şteargă identitatea. Eu nu mai sunt român. Voi fi altceva. Voi fi un locuitor al unei regiuni europene. Or dacă le iau la bani mărunţi pentru mine, ca istoric, acesta este rezultatul. Nu uitaţi că aceste judeţe au sute de ani vechime, indiferent de faptul că s-au schimbat graniţele lor, mai mari sau mai mici, dar ele sunt intrate în conştiinţa mea.

R. T.: Atunci când în 1948 sovieticii împreună cu comuniştii din România au dat lovitura de graţie statului civilizat român, au înfiinţat raioanele, au desfiinţat judeţele. Evident au fost singurii care au avut această îndrăzneală incredibilă, să calce istoria României, au înfiinţat raioanele şi regiunile pe model sovietic şi odată cu înfiinţarea acestor raioane şi regiuni, au schimbat şi denumirea tradiţională a unor oraşe din România. Citiţi aici decretul pentru schimbarea numelui oraşului Braşov, în acela cu numele de oraşul Stalin.
Atunci când România cu kalaşnikovul la tâmplă era obligată să aduleze pe unul dintre cei mai mai criminali din istorie, pe Iosif Visarionovici Stalin s-au desfiinţat judeţele şi s-au înfiinţat raioanele şi regiunile pe model sovietic.
D.C. Giurescu: Da, chiar şi în Bucureşti aveam un raion Stalin. Raionul Stalin era, mi se pare, sectorul 1, astăzi.

R. T.: Dacă lucrul acesta va inspiră să rememoraţi evenimente recente, pe munţii Tâmpei, la Poalele Tâmpei în Braşov, era scris peste brazi Stalin. Cred că ştiţi cine mai scrie astăzi pe munţi, şi de unde se inspiră oamenii aceştia, atunci când desfiinţează judeţe, şi scriu nume pe munţi, în semn de omagiu pentru conducătorul iubit.
D.C. Giurescu: Ce se întâmplă acuma cu desfiinţarea judeţelor, v-am spus, se înscrie în două tendinţe foarte clare din ultimii ani. Pe de-o parte destrămarea teritorială a României, şi pe de altă parte ştergerea identităţii noastre ca români, să nu mai fim români. Şi iată să vă dau exemple:
Întâi: regiunile de dezvoltare. Acel faimos proiect, din păcate al UDMR-ului: 50.000 Km² , taie Transilvania în două, pe linia trasată de arbitrajul de la Viena din ’40. Acesta este un fapt.
Al doilea: statutul minorităţilor care se pregăteşte. Dacă se adoptă prin formulă magică a asumării răspunderii, vom crea zeci de autonomii teritoriale sub pretextul autonomiilor culturale. Autonomii teritoriale în Transilvania care vor face tranziţia de la cele trei judeţe-două jumătate, secuieşti, şi până la graniţa cu Ungaria.
Al treilea argument: legea arhivelor. Întoarcerea arhivelor la emitent! Dumneavoastră ştiţi ce înseamnă asta? Să le întorc unde? Emitentul a fost până în 1918 Ungaria sau Austria. Acolo le întorc? Eu cred că nu-şi dau seama oamenii de catastrofa pe care o pregătesc României.

R. T.: Această lege a fost deja adoptată…
D.C. Giurescu: De Senat, şi dacă se adoptă şi de Camera Deputaţilor înseamnă că e ştergerea memoriei, fiindcă odată ce arhivele dispar din centru… Dacă le-aş propune Statelor Unite să întoarcă arhivele de la Arhivele Naţionale Centrale de la Washington DC la diferiţii emitenţi, eu cred că s-ar uita şi ar spune probabil că este un act de trădare naţională, de destrămare a unităţii Statelor Unite.
Al patrulea element: legea educaţiei. Suntem educaţi pe modă europeană în care 92% dintre elevii autohtoni au mai puţine drepturi decât 8% dintre elevii minoritari. Bine că au minoritarii drepturi, dar vreau ca şi ai mei să aibă aceleaşi drepturi!
Aceeaşi lege enumeră 22 de principii directoare, unul din principii este şi cultura, identitatea şi istoria românească, dar în lege nu se află nimic pentru promovarea acesteia. Mai mult decât atâta: finanţarea este favorizantă pentru minoritari, şi dacă sunt 10 elevi minoritari români într-un sat, desfiinţăm şcoala respectivă, dacă sunt zece minoritari într-un sat, facem o şcoală specială. Iată deci, ce înseamnă legea educaţiei europene… nu mai vorbesc deautonomia universitară, care acolo e proclamată cu litere groase, şi în realitate universităţile sunt supravegheate acuma cum nu au fost niciodată înainte, la alegerea rectorului şi a altora.
Al cincilea element: nu mai avem manual de istoria românilor. Elevii de clasa a XII-a au un manual pe care scrie Istorie, iar înăuntru e tranşată, ca la abator, istoria românilor pe teme mari, pe care le înţelege un om care cunoaşte istoria românilor, dar nu unul care trebuie s-o înveţe, fiindcă principiul cronologic a fost desfiinţat.
Al şaselea element: eu pot să insult acuma drapelul ţării, personalităţile marcante… În lege nu mai există incriminare penală pentru acest lucru, a simbolurilor naţionale. Fac ce vreau. Şi cu ce mă aleg? În cazul cel mai bun, dacă acţionează guvernul sau autoritatea, mă aleg cu o amendă.
Al şaptelea element: Am aflat cu stupoare că asociaţia culturală Forumul Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş nu primeşte un leu de la Guvern pentru acţiunile sale culturale.

R. T.: Forumul civic al românilor din Harghita, Covasna şi Mureş au dat în judecată Guvernul României în legătură cu stema comunei Ilieni, unde se vorbeşte de graniţă şi Ţinutul Secuiesc şi au câştigat împotriva Guvernului.
D.C. Giurescu: Aşa, şi Guvernul ce a făcut?

R. T.: A făcut recurs împotriva românilor din Harghita, Covasna şi Mureş.
D.C. Giurescu: Ei bravo! Suntem foarte „mari” în cazul ăsta! Guvernul care se împotriveşte românilor…


R. T.: Aceasta este Hotărârea de Guvern din 2010. În HG 402/2010 se vorbeşte despre Ţinut Secuiesc şi se vorbeşte despre graniţă, domnule academician, pentru că s-a spus că niciodată acest Ţinut Secuiesc nu este menţionat într-un document românesc. Din păcate, v-o spun cu mare regret, Guvernul României a emis un document care vorbeşte despre graniţa între Ţinutul Secuiesc…
D.C. Giurescu: Şi Ţara Bârsei… Extraordinar, extraordinar!
Al optulea element: Ora de istorie la televiziunea romană nu mai este. Astea sunt mărunţişuri acuma. Nu mai există pur şi simplu.
În al nouălea rând: Nu mai vorbesc despre desprinderea propagandistică, şi nu numai, mediatică, a celor două judeţe şi jumătate.
În al zecelea rând: Şi reforma sistemului sanitar. Despre asta ce să mai vorbesc?! Care poate să ducă foarte departe.
Peste toate – şi cu asta am terminat – e anularea Parlamentului. Asumarea răspunderii este o formulă extraordinară, ca să nu mai conteze Parlamentul. Vedeţi? Marea Adunare Naţională era mult mai logică decât Parlamentul de astăzi. Spunea Constituţia din ’65: „forţa conducătoare din Republica Socialistă România este Partidul Comunist Român” – monopolul puterii. Era clară puterea. Deputaţii votau aşa cum spunea Partidul. Acuma nu! Avem un regim, chipurile, pluralist şi, în schimb, ne asumăm răspunderea încât orice lege poate să treacă în momentul de faţă, fiindcă Guvernul beneficiază de o majoritate aritmetică, care nu mai corespunde în niciun fel cu opţiunile şi cu sentimentele populaţiei.

R. T.: Această nenorocită de asumare (îmi cer scuze pentru exprimare) seamănă cu votul la comandă care se exprima în Marea Adunare Naţională.
D.C. Giurescu: Da, dar acolo cel puţin era logic, că aveam un singur Partid.
R. T.: Era logica regimului.
D.C. Giurescu: Era logica regimului de atunci. Vedeţi, ştiţi ce se întâmplă acum cu noi? Un distins coleg de-al meu, mai tânăr, din Academie, a spus-o acum, recent: „Statul nu mai are voinţă, nu mai vrea să apere valorile fundamentale ale României“. Cu tot ce v-am înşirat, aşa ne taie în fiecare zi, şi cu fiecare măsură. Or, desfiinţarea acestor judeţe îmi taie mie însăşi baza existenţei locală. Nu se poate! Judeţele nu sunt o creaţie a lui Mircea cel Bătrân. Judeţele erau acolo şi Mircea le-a întărit. Nu sunt o creaţie a lui Carol I sau a lui Alexandru Cuza. Erau acolo şi domnitorul unirii şi fondatorul monarhiei le-a
întărit.

R. T.: Şi dacă vreo minte rătăcită din actuala putere vrea să facă vreo reformă administrativă pe regiuni cu raţiuni economice, s-o facă, dar să nu desfiinţeze judeţele.
D.C. Giurescu: Culmea este că Uniunea Europeană nu ne cere această desfiinţare [a judeţelor].Este o mistificare grosolană, urâtă de tot: să spui oamenilor că UE ne cere aşa ceva. Dar nu este adevărat. Franţa şi-a menţinut zeci, sute de departamente, Germania la fel, Anglia la fel. Fiecare unitate teritorială cu numele ei este acolo, şi numai noi le desfiinţam.

R. T.: Ca să vă dau un argument; ştiu că v-a deranjat întotdeauna această procedură numită asumare, care personal n-o consider democratică şi nici dumneavoastră n-o agreaţi. Ea s-a mai întâmplat şi în multe alte cazuri. Veţi vedea că pentru modificarea teritorială a României, domnule academician Dinu C. Giurescu, există o lege, şi ea nu se poate face decât în cadrul acelei legi. Cine o face altcumva decât e scris în legea referendumului, încalcă această lege. Legea numărul 3 din 2000, care demonstrează, fără niciun fel de îndoială, ca actuala putere nu poate face modificarea administrativ teritorială a României prin asumare de Guvern, şi nu o poate face în Parlamentul României.
Iată ce spune legea numărul 3/2000: REFERENDUMUL ESTE OBLIGATORIU.
Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului
Art. 13 (3) Proiectele de lege sau propunerile legislative privind modificarea limitelor teritoriale ale comunelor, oraşelor şi judeţelor se înaintează Parlamentului spre adoptare numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective, prin referendum. În acest caz organizarea refrendumului este obligatorie.
Art. 52 (1) Împiedicarea prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de a participa la referendum se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
(publicată în Monitorul Oficial , nr. 84 din 24 februaire 2000)

Cu alte cuvinte trebuie să se organizeze referendum în fiecare localitate şi în fiecare judeţ, să-şi întrebe cetăţenii. Dacă o fac prin asumare de Guvern şi nu organizează referendum în toate judeţele din România, sunt pasibili de închisoare, potrivit acestei legi, actualii guvernanţi.
D.C. Giurescu: Da, aşa este, dacă vor să aplice această lege; însă în ultimul timp, eu am asistat, nicio lege nu mai este valabilă. Uite asta este foarte clar. Ar trebui să mă întrebe pe mine în Bucureşti, pe cei care locuiesc în Braşov, în Constanţa, în Cluj, în Timişoara, oriunde, dacă vor să schimbe limitele judeţului, dacă vor să-l anuleze, sau dacă vor să se încadreze în alte limite teritoriale.

R. T.: Vedeţi? Există chiar o lege. Atât preşedintele cât şi primul ministru spun „noi am hotărât, vom modifica, o trecem prin Parlament şi gata“. Oamenii aceştia nu cunosc nici măcar legile acestei ţări, cei care ne conduc, dacă nu cunosc istoria.
D.C. Giurescu: Sau nu vor să o ia în seamă. Şi nu cunosc nici istoria. Ştiţi, asta este partea cea mai gravă: vor să ne şteargă memoria, vor să ne şteargă identitatea noastră. Prin toate aceste răsturnări, prin toate aceste acţiuni de buldozer pur şi simplu, vor să fiu ca frunza pe apă, că frunza este un simbol, să nu mai ştiu ce e cu mine, să fiu un fel de cetăţean aşa, al nimănui, care locuiesc într-o regiune desemnată printr-o cifră romană, şi care sunt încă o dată înscris printr-un indicativ numeric într-o listă. Asta este, fiindcă un om ca acela nu are decât nevoi imediate: trebuie să se ducă la mall, să cumpere o maşină şi să călătorească poate în străinătate, şi să se îmbrace bine. Asta este tot, dar în cazul ăsta România: adio! Aici este partea cea mai gravă. Prin desfiinţarea judeţelor îmi iei baza mea teritorială care de sute de ani există acolo.
Bunicul meu s-a născut în Buzău, şi judeţul Buzău există şi astăzi. De patru generaţii suntem buzoieni prin naştere. Ăla este primul loc. Îmi ştergi şi Buzăul? Ce fac? Unde sunt născut? În raionul Stalin din Bucureşti?

R. T.: Iată ce scrie istoricul Constantin C. Giurescu [tatăl d-lui academician Dinu C. Giurescu] în Istoria Românilor:
„Judeţele, ca subîmpărţiri administrative, sunt contemporane cu întemeierea statului.“
Mai departe:
“Prima menţiune despre judeţul Vâlcea o găsim în hrisovul din 8 ianuarie 1394, prin care Mircea cel Bătrân dăruieşte Mânăstirii Cozia, între altele, dijma din miere şi ceară a acestui judeţ“.
„Cea dintâi menţiune despre judeţul Ilfov o găsim în documentul de la 23 Martie 1482 în care e vorba de <>“
„Rezumând constatările făcute asupra vechilor judeţe din Ardeal, observăm că dacă multe din ele şi-au luat numele de la cetăţile în jurul cărora s-au dezvoltat, altele s-au numit după cursurile de apă pe care le străbăteau. O seamă dintre vechile denumiri româno-slave sau chiar anterioare acestora au fost păstrate (Maramureş, Bistriţa, Crasna, Timiş, Braşov) sau traduse din limba cuceritorilor (Târnava, Alba). Ele constituie încă un argument pentru continuitatea noastră în Ardeal, arătând lipsa de temei a teoriei potrivit căreia am fi venit în această ţară abia la sfârşitul secolului XII sau începutul secolului XIII“.
Acestea sunt argumentele esenţiale pe care Constantin C. Giurescu le oferă în Istoria românilor, argumente pentru judeţe, argumente pentru existenţa românilor pe aceste meleaguri, argumente care ne determină astăzi să pledăm pentru menţinerea acestor judeţe. Din această ediţie, pe care dumneavoastră personal aţi îngrijit-o, domnule academician ce aţi vrea să comentaţi?
D.C. Giurescu: Întâi vechimea lor dacă se poate. Subîmpărţirile lor [a judeţelor] sunt contemporane cu întemeierea statului. Dacă sunt contemporane cu întemeierea statului, înseamnă că în momentul când Basarab a adunat diferitele părţi şi a făcut Ţara Românească, sau când Alexandru cel Bun a întărit, a consolidat Moldova, el a aflat acolo judeţele şi ţinuturile respective. Ele sunt expreisia nevoilor populaţiei de pe valea unui râu, de pe valea celuilalt râu, din jurul unei cetăţi sau a unui târg important. La fel şi în Transilvania. Asta este! [Judeţele] sunt o organizare naturală, normală, ivită din nevoile unei populaţii dintr-o zonă, şi nu dintr-un decret prezidenţial care le anulează sau le dă la o parte. Nu poţi să ştergi istoria cu buretele fiindcă vrei tu! Nu se poate acest lucru! Iar Constantin C. Giurescu în Istoria lui monumentală are un capitol special despre judeţele Ţării Româneşti. Din asta înţelegând şi cele ale Moldovei, şi cele din Regatul Transilvaniei.

R. T.: Aici este coperta cărţii lui Constantin C. Giurescu. Nu ştiu dacă mai este nevoie de argumente suplimentare, dar sunt cărţi, sunt tratate, sunt volume de istorie după care au învăţat sute de mii, poate milioane de elevi, de studenţi din România, mai puţin cei care ne conduc astăzi.
D.C. Giurescu: Da, şi el a scris şi două manuale, de clasa a V-a şi a VIII-a, care erau manuale standard până în 1944-1945, care au fost anulate după aceea. Le compari, acelea care erau manuale tot alternative, cu ceea ce este acuma şi vezi distanţa enormă, vezi de ce elevii, studenţii actuali fug de manualul de istorie. Simplu!
R. T.: Am găsit în aceleaşi resurse publice şi o hartă a judeţelor Valahiei, domnule academician. Am vrea să o arătăm şi celor care privesc Punctul de întâlnire şi să o discutăm puţin. Sunt denumiri care, din punctul meu de veder, stârnesc emoţii pentru cei care simt ceva pentru istorie.
D.C. Giurescu: Da, uitaţi-vă aici! Judeţul de Baltă: erau bălţile de lângă Dunăre. Judeţul Dolj: Dolj înseamnă Jiul de Jos. Judeţul Jaliştea, de asemenea, un altul. Motru: era râul Motru. Argeş, Dâmboviţa, Buzău, Râmnicul Sărat, Ialomiţa sunt pe malul unor râuri, Pădureţ din cauzapădurilor, Ilfov înseamnă Ţara Arinilor. Erau probabil foarte mulţi arini în zona aceasta.
R. T.: Vlaşca de care pomeneaţi…
D.C. Giurescu: Vlaşca este nume dat de vechii slavii, care au venit aici după anii 500-600 şi au găsit aici, la Giurgiu, în pădurile de acolo pe vlahi, pe valahi. Vlaşca înseamnă Ţara Valahilor şi cuceritoritorul slav, ocupantul slav de atunci a zis „da dom’le asta-i Vlaşca, e Ţara Valahilor” adică unde locuiau strămoşii noştri. Adică vedeţi că ei s-au constituit şi s-au format în mod natural în jurul unor puncte din astea, pe care acuma după 600 de ani le desfiinţam cu pixul sub motivări total false.
R. T.: M-a mişcat, trebuie să recunosc, acea afirmaţie din cartea tatălui dumneavoastră, faimosul istoric Constantin C. Giurescu, în legătură cu pledoaria pentru judeţe, în zona Ardealului, şi aş vrea să revenim, dacă se poate în legătură cu acea afirmaţie.
Spune Constantin C. Giurescu: „existenta judeţelor este cle mai bun argument pentru faptul că noi am fost dintotdeauna prezenţi, în special în zona aceasta a Ardealului”, pe care mulţi o contestă, şi dacă astăzi vrem să desfiinţăm judeţele, mă gândesc cu înfrigurare, domnule academician, că cineva, probabil, când contestă judeţele şi le desfiinţează, următorul pas ar fi să conteste şi prezenţa noastră, sau românismul din Ardeal.
D.C. Giurescu: Da, bineînţeles, că am venit în secolul XII, XIII, asta este o veche temă de propagandă, neputând să conteste majoritatea absolută a românilor, au început să spună: „da, dar voi aţi venit după noi, şi noi am fost primii ocupanţi” şi alte teorii din acestea. În Ardeal, însăşi constituirea voievodatului Transilvaniei în cadrul regatului maghiar este un ecou al formei vechi de organizare, din vremea când românii conlocuiau cu slavii pe teritoriul Ardealului. Voievodatul, aşa cum a fost voievodatul Ţării Romaneşti. Asta e pe de-o parte.
Pe de altă parte sigur că au fost unele judeţe constituite de regalitatea maghiară care au ţinut seama fie de Târnava Mare şi Târnava Mică. Uite două judeţe: Maramureşul care exista atunci şi l-au constituit într-un comitat. Bihorul de asemenea. Sunt forme vechi de organizare pe care regatul maghiar, în momentul în când a încorporat Transilvania, le-a preluat şi le-a transformat în comitatele regatului. Şi mai târziu când Ungaria a făcut dualismul cu Austria, a reînfiinţat toate judeţele. Judeţele din Transilvania sunt judeţele care s-au constituit de-a lungul vremilor. Aşa de puternică era instituţia, încât au extins această instituţie a comitatelor, echivalentă cu judeţele, pe toată Ungaria mare, aceea din 1867.
R. T.: Văd atacurile care vin din partea extremiştilor maghiari; citesc această afirmaţie emoţionantă a lui Constantin C. Giurescu, tatăl dumneavoastră, care spune că „judeţele sunt o formă care demonstrează în Ardeal existenţa românilor dinainte de secolul XII”, şi o pledoarie pentru românism în această zonă esenţială pentru existenţa noastră ca stat; văd că se doreşte desfiinţarea judeţelor şi îmi dau seama că, după această discuţie extrem de periculoasă şi de care nu avem nevoie acuma în plină criză, pentru români, următoarea discuţie probabil va fi statul unitar român.
D.C. Giurescu: Da, păi e „normal”. Tot ce am înşirat până acuma, acei paşi mai mari sau mai mici pentru destrămarea unităţii teritoriale şi a demnităţii româneşti, merg toate ca un şuvoi către o singură ţintă, articolul 1 din Constituţie: România este stat naţional unitar, suveran, şi indivizibil. Asta le trebuie, asta vor să suprime. Şi suprimă în momentul în care în conştiinţele noastre, ale elevilor din liceu, a dispărut Istoria românilor ca materie de învăţământ. În momentul în care cetăţenii dintr-o urbe, nu mai au conştiinţă că sunt români, poate nici măcar că sunt bucureşteni sau braşoveni, ci aşa, suntem nişte cetăţeni care navigăm într-o regiune de dezvoltare, aşa 1,2,3, 4, sau 5.
R. T.: Să dea Dumnezeu să n-aveţi dreptate, domnule academician, dar mi-e teamă că experienţa uriaşă a dumneavoastră vă îndreptăţeşte să vă gândiţi la faptul că idea de stat unitar a României, şi modificare a Constituţiei va duce tocmai acolo.
D.C. Giurescu: Păi da, şi ca un corolar, va fi după acea renunţarea la ziua de 1 Decembrie, renunţarea la imnul statului, adică [la] Deşteaptă-te române, şi la alte lucruri. Toate merg în aceasi direcţie. Sunt însă, cum să vă spun, minţi care conduc şi care gândesc în felul acesta.
R. T.: Dacă doriţi să rememoraţi, sau să vedeţi pentru prima oară, cine au fost cei care au distrus judeţele României, ne întoarcem în 1950, să vă arăt o lege care a fost adoptată de Marea Adunare Naţională chiar în acel an, care reprezenta debutul obsedantului deceniu. Aş spune cel mai urât, şi cel mai trist, şi cel mai greu de suportat deceniu din istoria modernă a României. Legea nr. 5 din 1950, cea care desfiinţa judeţele României, şi o făcea sub conducere sovietică, o făcea Gheorghiu Dej, împreună cu bunul său prieten Iosif Visarionovici Stalin. Am postat pe blogul meu în integralitate această lege. Astăzi, la Punctul de Întâlnire am adus un extras:
Marea Adunare Naţională a Republicii Populare Române
În temeiul art. 38 din Constituţia Republicii Populare Române, văzând Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 935 din 31 august 1950, adoptă următoarea lege pentru raionarea administrativ-economică a teritoriului Republicii Populare Române.
Articolul 1. Fiţi foarte atenţi la acest articol 1, fiindcă seamănă foarte mult argumentaţia comuniştilor sovietici din anii ’50, din România, cu ceea ce oferă astăzi ca motivaţie, regimul Băsescu-Boc. Tot sub masca bunăstării economice şi a atragerii unor fonduri şi a cooperării dintre tot felul de persoane fizice şi juridice, sub aceeaşi motivaţie ne este propusă acum, ca şi atunci, desfiinţarea judeţelor. Iată aşadar ce spune acest articol 1:
„Pentru asigurarea dezvoltării industriei şi agriculturii, în scopul construirii socialismului şi a ridicării nivelului de trai al oamenilor muncii, pentru a înlesni cât mai mult apropierea aparatului de Stat de poporul muncitor, pentru a contribui cât mai temeinic la asigurarea rolului politic conducător al clasei muncitoare şi la întărirea alianţei clasei muncitoare cu ţărănimea muncitoare, TERITORIUL ROMÂNIEI SE ÎMPARTE ÎN: REGIUNI; ORAŞE; RAIOANE.
Regiunile din Republica Populară Română şi capitalele lor sunt:”
Domnule profesor, aţi trăit acele vremuri.
D.C. Giurescu: Am trăit acele vremuri şi când mi-aţi reamintit lucrul ăsta, îmi vine în minte acuma, ca pentru europenizarea României se desfiinţează judeţele, în vederea asigurării nivelului de trai, a creşterii bunăstării poporului, etc. etc. Este o similitudine absolut de negândit, aproape. E aceeaşi argumentare, numai că acelaşi Gheorgiu Dej a desprins România de sub tutela sovietică, pe când acuma nu ştiu ce se întâmplă.
R. T.: Domnule Dinu C. Gurescu, ce este de spus, ca un cuvânt final, despre desfiinţarea judeţelor?
D.C. Giurescu: Am sentimentul că sunt în 1940, în preajma prăbuşirii hotarelor noastre. E de spus numai că fiecare om trebuie să-şi dea seama că soarta lui personală, afară de beneficiarii regimului, depinde de ce se joacă acuma. Se joacă integritatea teritorială a României, se joacă stabilitatea ei, se joacă identitatea, sentimentului că eşti român, se joacă apărarea ţării. Statul de astăzi nu mai apară România. Statul de astăzi apară pe altcineva, dar nu obştea românească.
De aceea fiecare dintre noi, cu mijloacele pe care le are, trebuie să spună NU. „Nu!” – la ceea ce se pregăteşte în momentul de faţă, şi să revenim la tradiţiile noastre, să revenim la puterea noastră din totdeauna.
R. T.: Mulţumesc pentru această extraordinară lecţie de istorie domnule academician Dinu C. Giurescu. Vă aştept oricând cu drag, înapoi la Punctul de întâlnire.