marți, 8 februarie 2011

Bicicleta lui Dumnezeu




Într-o seară, un tânăr, se apropie de Maestru, şi-l întrebă: Cum pot fi sigur că ceea ce fac eu în viaţă este pe placul lui Dumnezeu? Maestrul, surâzând îi spuse: într-o noapte, adormind, am visat următoarele: o bicicletă cu două locuri, un tandem, şi l-am văzut pe Dumnezeu în spatele meu pedalând. După un timp, Dumnezeu mi-a sugerat sa schimbăm locurile. Am fost de acord, şi din acel moment, viaţa mea s-a schimbat, viaţa mea n-a mai fost aceeaşi. Dumnezeu dădea vieţii mele fericire şi emoţii. Ce s-a schimbat când am inversat locurile? Când conduceam eu, cunoșteam pe de rost strada, curbele, suișurile, coborâșurile. Era aceeaşi stradă monotonă, era … aceeaşi. Era întotdeauna drumul cel mai scurt între două puncte. Dar când a început să conducă El, El ştia scurtături nemaivăzute, sus între munţi, traversam locuri stâncoase cu viteză maximă, aproape să-mi rup gâtul. Tot ceea ce reuşeam să fac era să mă ţin în şa. Chiar dacă părea nebunesc, el îmi zicea: pedalează! Pedalează! Când deveneam îngrijorat, îl întrebam: Doamne, unde mă duci? Dar El nu-mi răspundea nimic, doar surâdea. Deodată, nu ştiu cum, am început să mă încred. Repede, am uitat viaţa monotonă şi am intrat în aventură, şi ziceam: Doamne, mi-e teamă! Dar El, se uita înapoi, îmi lua mâna şi dintr-o dată, mă linişteam. M-a dus printre oameni de care aveam nevoie, oameni care m-au vindecat, m-au acceptat şi s-au bucurat. Ei ne-au dat daruri pentru drum, pentru călătoria noastră. Dar Dumnezeu mi-a zis: Împarte darurile primite, sunt bagaje în plus, sunt grele. Şi le-am împărţit persoanelor cu care ne întâlneam în drum, şi, mi-am dat seama că, atunci când împărţeam eram eu cel ce primeam şi totuşi bicicleta noastră era uşoară.

La început nu m-am încrezut în El, mă gândeam că mă va duce cine ştie unde. Dar el cunoştea secretele bicicletei, ştia cum să încline bicicleta când venea o curbă, ştia să sară ca să evite locurile stâncoase, zbura ca să evite locurile înfricoşate. Iar eu, învăţ să tac şi să pedalez în locurile cele mai ciudate, încep să mă bucur de panorama care se iveşte la orizont, de vântul care îmi bate în faţă şi de … tovarăşul meu de drum. Şi când nu mai sunt sigur că pot merge înainte, El îmi surâde şi-mi zice: Nu te îngrijora! Eu conduc, tu pedalează!

2 comentarii:

  1. foarte frumos!
    ma inclin cu respect

    RăspundețiȘtergere
  2. Intr-o zi, un trecator intreaba un batran intelept, vazandu-l cum arunca in desert niste seminte de smochin: - De ce risipesti acele seminte ? Cu siguranta se vor usca ! Nu e mai bine sa le pastrezi si sa le asezi cu grija in pamant fertil ? Inteleptul a raspuns: - Nu-mi pasa ! Am suficiente ! ... Ai dreptate, poate ca cele mai multe se vor usca. Gandeste-te, daca una va incolti si va creste viguroasa, va rasplati stradania celor risipite. In ce priveste semintele pe care spui sa le asez in sol fertil, sa stii tu straine ca ele vor incolti toate, dar se vor usca la cel dintai vant venit din desert. In schimb, cele iesite din pamant sterp vor creste precum smochinul de pe deal.

    RăspundețiȘtergere