Maturizare

Eu sunt Iubirea, unii mă mai numesc şi Dragoste. Se spune că pot zbura, deşi nu am aripi. Se spune că plutesc pe spuma mării, deşi nu ştiu să înot. Unii mi-au simţit căldura în nopţile răcoroase, deşi nu sunt foc. Deşi nu mă pot vedea, sunt mereu între îndrăgostiţi oriunde s-ar afla ei şi sunt întreţesută din şoaptele adânci de pasiune.
Se spune că sunt mai puternică decât granitul, cu toate că nu am mai multă greutate decât o lacrimă. Unii spun că nu m-au căutat niciodată, dar cu toate astea eu îi însoţesc mereu. Unii spun că îmi pierd forţa odată cu trecerea timpului, dar eu sunt nesfârşită. Dansez pe sunetul râsului îndrăgostiţilor, deşi ei nu mă pot vedea. Unii spun că sunt o floare, cu toate că sunt şi sămânţa. Vindec bolile şi hrănesc sufletul. Deşi nu mă poţi atinge, eu sunt mâna blândă a tandreţii. Sunt atingerea sunt îmbraţişarea. Sunt Iubirea, sunt Dragostea...
Şi acum că ţi-am spus cine sunt... nu mă alunga... păstrează-mă... măcar... pentru o veşnicie.

De ce renunţă oamenii de azi atât de uşor la iubire?
Spune-mi pe cine iubeşti ca să-ţi spun cine eşti. Eşti la fel de mare precum îţi este şi iubirea, deoarece modul în care iubeşti este cea mai sinceră exprimare a sufletului tău.
Infantilitatea afectivă este problema acestor timpuri. Fiinţele aşa zis mature se dovedesc a fi doar nişte copii mari şi obraznici care vor jucării mai scumpe, din ce în ce mai sofisticate. În loc să ne iubim, doar ne comparăm jucăriile şi ne lăudăm cu ele. După ce ne plictisim le abandonăm, facem schimb între noi sau vrem altele noi. Problema sufletului nu se pune... e deja prea mult, oamenii cred că li se cuvine totul, că totul trebuie să fie comod şi uşor şi mai ales nu au nici o responsabilitate – ei sunt liberi. Nu poate să existe niciodată o mare iubire fără o responsabilitate corespunzătoare.
Iubirea este o modalitate de autocunoaştere profundă. Cei mai mulţi dintre voi fug de înfruntarea sinceră cu propriile sentimente, cu propriile emoţii şi cu propriile slăbiciuni. Este greu să pătrundem în zona emoţiilor şi sentimentelor, fiindcă ştim că ne va fi greu să înfruntăm realitatea. E mai simplu să continuăm să trăim în imaginaţie, să continuăm să ne închipuim că iubim, ca în copilărie, adică să fim infantili şi răsfăţaţi. Deşi fizic, multe persoane sunt mature, afectiv au rămas la vârsta adolescenţei sau chiar a copilăriei. S-au schimbat doar jucăriile şi preţul lor, dar comportamentul a rămas cam acelaşi. De aceea, la cel mai mic impas iau această hotărâre „înţeleaptă”, de a renunţa la o relaţie de iubire, pentru că ar fi mai bine să-şi vadă fiecare de viaţa lui, deoarece, deja, numai propriile emoţii şi slăbiciuni sunt greu de înfruntat. Există o nepotrivire de caracter – iar celălalt, atunci când are probleme e prea greu de dus, aşa că mai bine ne despărţim, căutăm fiecare pe altcineva ... e mai comod aşa.
Când iubeşti intens şi transfigurezi fiinţa iubită, nu există nimic mai frumos decât să dai, să dai mereu, tot, tot, viaţa, gândurile, trupul, tot ce ai, să simţi că mereu dai şi să fii gata să rişti totul pentru a da şi mai mult.
Dar crede cineva că poate fugi şi se poate ascunde de Iubire, de mine?

Cum putem să ne maturizăm în iubire?
Iubirea matură ne cere să adoptăm, în faţa vieţii, dar şi în faţa fiinţei iubite o atitudine responsabilă şi activă. Iubirea infantilă ne face să devenim pasivi şi visători. Adesea, Fericirea nu înseamnă să ai ceea ce doreşti, ci să doreşti ceea ce ai.
Orice iubire e o graţie în care se oferă, în mod nebănuit, posibilităţi uriaşe de transformare afectivă şi spirituală, dar această mare şansă o rataţi, adesea, din cauza lipsei de maturitate în iubire. Datorită infantilismului în iubire se pierde adesea marea şansă a iubirii.
Cerinţa de bază a iubirii este: Îl accept pe celălalt aşa cum este el. Iubirea, niciodată nu încearcă să schimbe persoana conform ideei sale despre acea persoană. Dacă iubeşti înfrunţi realitatea, omul. Îndrăgostitul, pe care dragostea-l copleşeşte,/ iubeşte şi transfigurează cusurul fiinţei ce-o iubeşte.
Dacă îl iubeşti atunci nu există condiţii. Îl iubeşti aşa cum este, şi dacă nu-l iubeşti, nu este nici o problemă – el este nimeni pentru tine, deci ce condiţii să îi pui?
Iubirea infantilă, care nu conţine şi autocunoaşterea este o iubire obişnuită care trece de la iubire la adversitate, pentru că ea proiectează asupra fiinţei iubite o imagine ireală.
Iubirea matură este iubirea cu care îl iubim pe celălalt oricum, cu defectele şi calităţile sale, cu infernurile şi paradisurile sale. Iubirea matură este cea care ne ajută să vedem umbra din celălalt şi să putem face faţă confruntării cu infernul din celălalt şi, implicit, cu infernul din noi. Datorită iubirii traversăm momentele grele, de încercare spirituală a noastră. Sufletul ştie că iubirea este singura barcă cu ajutorul căreia putem traversa abisurile sufletului nostru, iar când suntem susţinuţi de iubirea celuilalt atunci barca se mişcă mult mai rapid prin aceste tenebre şi ajunge din nou pe tărâmul vieţii şi al iubirii.
Iubirea devine matură atunci când dorim sincer să ne cunoaştem pe noi înşine, cât şi pe cel pe care-l iubim, de aceea Nu iubiţi pentru că nu cunoaşteţi, şi nu cunoaşteţi pentru că nu iubiţi. Iubirea înseamnă - Să ai curaj să rişti pentru adevărul din inima ta şi să nu te minţi când îl asculţi.