Belinda Cannone -TRIUMFUL PROSTIEI-mic tratat despre prostia inteligenţei- 4

Bаliverne

Ieri-seară, de îndată ce Clara a ieşit de la Conservator, ne-am instalat în scuarul nostru şi ea mi-a spus cu un aer lacom: „Am ceva în traistă, cum spui tu. Tocmai am citit On Bullshit, de un filozof american, Наrrу G. Frankfurt, care încearcă să demonstreze în şaptezeci de pagini prin ce se deosebeşte prostia de noţiunile apropiate şi să descrie - mai mult sau mai puţin sumar - structurile ei intelectuale.
Nu-i rău, nu?"
Cu Clara, frivolitatea nu-i în fiecare zi pe post de terţ. Am renunţat momentan s-o acopăr cu sărutări şi mi-am luat aerul meu cel mai doct: „Definirea unui termen în raport cu noţiunile apropiate mi se pare o bună metodă. Dar se poate încerca şi, cum facem noi, să se descrie formele concrete şi inedite ale prostiei contemporane, în măsura în care vorbesc despre lumea în care trăim, şi să se elaboreze apoi concepte adecvate. Bun, şi ce zice filozoful tău? Şi de altfel, cum traduci bullshit?

-Ei, asta-i o problema. Traducatorul carţii s-a descurcat cum putea cu mistificare, gogoşi, tâmpenii, a tromboni, a minţi, a aburi, şi a adoptat ca titlu francez: Arta de a spune tâmpenii. Dar nimic nu va reda rahatul de taur american... Îţi expun observaţiile interesante pe care le-am reţinut: Frankfurt subliniază mai întâi încrederea pe care o au cei mai mulţi oameni în aptitudinea lor de a repera gogoşile şi de a nu se lăsa duşi de nas.

Dacă-mi permiţi să deplasez de fiecare dată uşor discursul lui pentru a-l adapta la al nostru, mi se pare că acest soi de încredere ar putea explica faptul că inteligenţii nu se tem niciodată că-s proşti şi încă şi mai puţin se suspectează de asta: ei se cred înarmaţi contra opiniei ge-nerale."

Scoţând o altă cărticică din buzunar, a răsfoit-o, în căutarea unor pasaje subliniate. Clara are, pe ceafă, nişte zulufi fini şi unduitori care mă emoţionează teribil. „O altă chestie interesantă se referă la intenţie. A, uite-o. Frankfurt scrie: Noţiunea de mistificare este similara cu noţiunea de minciună, care nu se confundă doar cu caracterul eronat al afirmaţiei pronunţate de mincinos, ci pretinde ca acesta s-o fi formulat într-o anumită stare de spirit - şi anume cu scopul de-a înşela. Deplasând din nou spusele sale,m-am întrebat dacă un conformist e supus unor interese personale şi meschine (ceea ce ar corespunde la Frankfurt cu scopul de-a înşela) ori dacă e în chip sincer conformist. Sau, pentru a mă exprima în cuvintele mele: servi-tutea intelectuală voluntara este interesată sau nu e decât o gresită pasiune sufletească?

-Ei, în privinţa asta, Clara, ştiu care e răspunsul tău şi sunt de acord cu el. Trebuie constatat c din nefericire ea nu e chiar atât de interesată, adică în cea mai parte a timpului conformistul nu se alege cu beneficii enorme din atitudinea sa...
-...în afară de confortul moral ce rezultă din faptul de a se da după ceilalţi, forţa împrumutată cum parcă ziceaţi voi, Gulliver şi cu tine, ceea ce nu-i chiar nimic, dar nici cine ştie ce.

Cum oamenii sunt obsedaţi de ideea de interes, cum îşi închipuie că toate atitudinile noastre ar fi comandate în primul rând de interes - ceea ce e o prejudecată pe care toată lumea o repetă pretutindeni de mai multe secole, dar căreia nimeni şi nici o ştiinţă nu i-a demonstrat valabilitatea ei caută interesul în toate cele.

Dovada că se înşală şi ceea ce face cu atât mai sinistru, în opinia mea, conformismul intelectual, este tocmai faptul că interesul său nu sare întotdeauna în ochi. El nu prezintă atâtea avantaje concrete pe cât s-ar fi putut imagina. Când jurnalistul de care vorbeai deunăzi îl apără prosteşte pe Raynaud, noi ştim că ar fi tras tot atâtea foloase - şi în orice caz nu mai puţine - spunând lucruri inteligente despre un artist de valoare: nimeni nu-l obligă, nu există nici un interes vizibil pentru neroziile sale.

Doar dacă nu considerăm, cu tot pesimismul, că în lumea noastră nu e dorită decât prostia - lucru pe care refuz să-l cred.

-De unde pertinenţa remarcilor tale despre servitutea voluntară, deosebit de răspândită printre anumiţi critici.
-Şi de altfel iată de ce conformistul e deznădăjduitor: din cauza gratuităţii sale - a prostiei sale. Ne-ar plăcea mai mult să aibă menirea de-a aduce mari profituri, căci un abil, fie el şi rău, e întotdeauna de preferat unui prost.
-Ştiu şi eu...
-Frankfurt explicitează deci termenii pentru a încerca să facă ordine în concepte şi, concomitent, e mânat să propună sentinţe generale de tipul: Trombonistul este un mai mare duşman al adevărului decât mincinosul. S-ar putea spune asta despre conformistul vostru?

-Da, în sensul în care mincinosul ştie că minte. Atitudinea lui presupune existenţa unui adevăr pe care îl denaturează cu bună ştiinţă...
-...în timp ce conformistul nu ştie că nu spune adevărul.
-Teren de bună seamă alunecos, cel al adevărului...
-Da, ştiu: o armată mobilă de metafore, zice Nietzsche. Dar aici, sunt de acord cu Frankfurt: trebuie postulată existenţa unui adevăr al lumii accesibile, chiar şi prin intermediul unor metafore, altfel nici o idee nu are valoare, nici importanţă.

-Asta îmi aminteşte de acel Dacă Dumnezeu e mort, atunci totul este îngăduit din secolul al XlX-lea...
-Cam aşa ceva. Pe cât introducerea relativismului în gândirea occidentală a dat naştere unor progrese intelectuale majore (posibilitatea de a gândi fără ipoteza divină, înlăturarea codurilor, a norme-lor etc.), pe atât generalizarea sa recentă a produs nerozii.

Frankfurt scrie (s-a aplecat asupra cărţii, ceafa ei era numai cârlionţi):Proliferarea contemporană, a gogoşilor are surse şi mai profunde în diversele forme de scepticism care neagă orice posibilitate de a accede la o realitate obiectivă şi în consecinţă de a cunoaşte adevă-rata natură a lucrurilor. De aici, se trece uşor la acel fiecare cu părerea lui care guvernează, de pildă,reacţia noastră în privinţa muzicii contemporane - în fine, a artei contemporane în întregul ei, de altfel."
Abia în clipa aceea, cine ştie de ce, am remarcat în spatele ei forsiţia în floare care împrăştia o strălucire de aur printre arbuşti. Clara a continuat, gânditoare: „De fapt, mă-ntreb dacă relativismul generalizat nu e una dintre formele contemporane ale prostiei inteligente." Am avut o tresărire, ca atunci când e activată o nouă sinapsă. Era interesant aspectul ăsta, relativismul.

Şi mirosea plăcut şi puternic a epoca noastră. Imperturbabilă, Clara a continuat: „Frankfurt descrie prostia mecanismului care constă în a estima că, deoarece crede că nu poate identifica nici o esenţă a lucrurilor, individul încearcă să fie fidel propriei sale naturi. În fond, se trece atunci de la relativism la cultul lui eu-şidoar- eu. Căci această natură proprie, acest sine însuşi, nu-i aşa, cum ar putea fi el perceput şi descris dacă nu suntem în stare nici măcar să concepem şi să definim ceea ce ne inconjoară?

Ştiu că nu prea sunteţi amatori de romane, Gulliver şi cu tine, dar romanul este un observator foarte sigur al epocii şi vă garantez că producţia actuală nu conteneşte să ilustreze această domnie a individului minimal bun doar să vorbească despre el însuşi.Mă întreb dacă tele-realitatea, feluritele şedinţe de confesiune sub toate formele ei, în fine, această manie a exhibiţiei nu este exact rezultatul relativismului. Dacă realul este inaccesibil, atunci realitatea nu e decât un punct de vedere, nu e decât ceea ce eu-şidoar- eu vede şi zice în legătură cu ea, iar prostia contemporană a ajuns repede să afirme că, vorbind despre lucruri, nu se vorbeşte decât despre sine - deci mai bine să se vorbească despre sine. Dar sinele ce e de fapt, nu-i aşa? Frankfurt declară că nici o teorie sau experienţă nu permite să se susţină că adevărul cel mai uşor de cunoscut pentru un individ ar fi al său. Şi filozoful îşi încheie astfel mica sa carte: Sinceritatea, prin urmare, e abureală. Stimulativ, nu?

-Ce extragi tu e şi mai interesant decât ce spune el.
-Aş zice mai degrabă că l-am interpretat sub aspectul care te interesează. El nu vorbeşte despre prostia inteligentă, ci despre bullshit.
-Astea fiind zise,presupun că se adresează discret postmodernilor americani.Deci unor inteligenţi.
- Care pot totuşi gândi baliverne."
Mă gândeam cât de interesat avea să fie Gulliver. Pe de altă parte, a-i spune că la originea acestor piste era Clara nu mă încânta deloc. Încă un motiv de apropiere.

Belinda Cannone -TRIUMFUL PROSTIEI-mic tratat despre prostia inteligenţei-3

A spune prostii

„Ah, e isteaţă prietena ta. Ceea ce spune despre Handke mi se pare foarte corect. Ridică ştacheta destul de sus.

-Nu-i aşa? Regândindu-mă la asta şi extrapolând, mă-ntreb, de vreme ce una din formele prostiei constă în a vorbi fără a şti, dacă n-ar fi mai înţelept să se păstreze tăcerea în ceea ce priveşte majorita-tea lucrurilor complicate.

-Hopa! Iată-te recăzut într-o acceptare a prostiei ca pură nerozie. Suntem pur şi simplu obligaţi să spunem prostii, când căutăm. Întrucât nimeni nu poate stăpâni toate cunoştinţele (desigur! am avut un gând emoţionat pentru Bouvard şi Pécuchet şi Clara) şi, în pofida acestui lucru, fiecare fiind incitat, încă de la inaugurala uimire de-a fi, să gândească, să imagineze, să emită ipoteze - pe scurt, să-şi exercite umana sa competenţă -, trebuie prin forţa împrejurărilor să înaintăm pe nisipuri mişcătoare, cu riscul de a ne înşela, de a fi determinaţi să ne revizuim judecata, s-o schimbăm pe de-a-ntregul, însă trebuie s-o facem, altminteri nu suntem oameni. Şi e mai bine să spunem prostii, decât să ră-mânem în tăcerea animalelor. Am scos imediat din buzunar cărţulia de culoarea cojii de ou: Musil scrisese ceva în acelaşi sens.

Suntem cu toţii proşti ocazional; tot ocazional, suntem nevoiţi să acţionăm orbeşte sau pe jumătate orbeşte, altmin-teri lumea ar sta în loc; şi dacă cineva ar trage din pericolele prostiei această regulă: „Abţine-te să judeci şi să dai verdicte ori de câte ori nu ai informaţii", am încremeni.
Gulliver a reluat imediat: „În acest sens, poate exista o nobleţe în faptul de a spune prostii, şi anume nobleţea asumării riscului. De altfel, chiar dacă sunt de acord cu Clara când evocă explozia cunoştinţelor cu începere de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi dificultatea de a le sintetiza care rezultă, cred că problema e la fel de veche pe cât e faptul de a gândi.
- Explică-te" - am zis.
Şi am simţit că era bine să ne mai servescă un pahar de vin alb fiindcă vinul înveseleşte mintea şi o face momentan mai sprintenă.
„E în natura însăşi a oamenilor să dorească şi să vrea să acţioneze pentru a îndeplini dorinţele.
Trebuie totuşi să ştii cum să acţionezi. Pentru asta e necesar să posezi cunoaşterea lucrurilor şi a fiinţelor, a naturii şi a funcţionării lor, la care se adaugă imaginaţia, care îţi permite să anticipezi rezultatul acţiunii.Dar e oare posibilă această imensă cunoaştere necesară acţiunii? Bineînţeles că nu.

Noi nu putem avea decât o cunoaştere lacunară a lumii, doar noţiuni eronate sau parţiale. În definitiv, adesea, poate chiar în cea mai mare parte a timpului, suntem proşti - într-un fel. Şi totuşi nu ne putem abţine să acţionăm, fiindcă dorinţa e cea care ne face oameni. Aşa că acţionăm prosteşte, nestăpânind toate datele realului, la fel cum adesea, pentru a avansa în gândire, spunem prostii, după cum remarcai adineaori."
Îmi place destul de mult la Gulliver felul lui de a accelera brusc, de a vorbi dintr-o suflare, adică tocmai riscul de a spune prostii în faţa mea, ceea ce iau drept un semn incontestabil de prietenie.
A doua zi i-am spus asta şi am adus nişte texte (am devenit maniac al însemnărilor de când am început această conversaţie cu salturi şi ţopăieli, am un carnet cu spirală Clarafontaine în care îmi consemnez lecturile şi cugetările), am adus nişte texte care puneau accentul pe un fenomen frapant referitor la prostie: rarii autori care au abordat subiectul par a nu avea decât o grijă, să-i reducă pe neghiobi la tăcere. Aşa face Flaubert cel deja menţionat cu Dicţionarul de idei primite de-a gata, care speră să-i amuţească pe cititorii săi făcând suspectă orice expresie curentă (ca odată ce vei fi citit-o să nu mai ai curaj să vorbeşti); aşa face Leon Bloy, în Exegeza locurilor comune, care anunţă: Despre ce e vorba, într-adevăr,dacă nu de a le smulge limba imbecililor, idioţilor redutabili şi definitivi ai acestui veac [...]. Repertoriul locuţiunilor patrimoniale care îi sunt suficiente [Burghezului] este extrem de restrâns şi nu depăşeşte câteva sute. Ah, dacă am fi atât de binecuvântaţi, încât să-i răpim această modestă comoară, o tăcere paradiziacă s-ar aşterne îndată asupra globului nostru consolat! Prostia este în primul rând o chestiune de vorbire şi cel pe care îl face să sufere, suferă fiindcă o aude.
Gulliver mi-a spus: „Sunt de acord cu tine. De câteva momente încerc să formulez această idee că prostia ne face nefericiţi fiindcă este un act de violenţă contra spiritului. Am mai vorbit despre asta, dar adu-ţi aminte de situaţiile în care ai fost confruntat cu vorbele unui neghiob: ceva din tine se înfurie, treaba nu te face niciodată să râzi, mai degrabă te doare, naiba ştie de ce..."
Aici l-am întrerupt căci mai aveam un citat în carnetul meu: „Poftim, ascultă, Montaigne nu zice altceva:
Oare de ce putem privi fără a ne emoţiona când întâlnim pe cineva care are trupul diform şi prost făcut, dar nu putem îndura fără a ne mânia întâlnirea cu o minte prost orânduită?

-Sigur că da,efectul prostiei e destul de misterios, de altfel. De ce o minte prost orânduită nu ne lasă niciodată indiferenţi? De ce această neorânduială irită? Ciudat, nu-i aşa? Ca şi cum a gândi prost
- sumar sau strâmb - ar fi o greşeală fundamentală.
-Pascal propune un răspuns la această întrebare." Am întors pagina carnetului. „Cum se face că un şchiop nu ne irită, dar o minte şchioapă ne irită? Din cauză că un şchiop recunoaşte că noi mergem drept, pe când o minte şchioapă zice că noi şchiopătăm. Altminteri am simţi milă, nu mânie.
- Adevărat.Prostia întotdeauna ne critica.Ea vrea neapărat să aibă dreptate, de altfel nici nu-şi închipuie vreodată că ar putea să se înşele: ajunge să ne gândim la ardoarea acuzatoare a conformiştilor...

Ar trebui să vedem dacă există în alte culturi figuri de neghiobi nu prea negative. Fără a se confunda cu idioţii, desigur, care sunt figuri de sfinţenie sau de poezie."

Idioţii. Nu ştiu niciodată dacă în mod intenţionat mă lasă baltă cu o nouă idee, ca şi când mi-ar oferi un os de ros până la următoarea discuţie. Cel mai adesea, se ridică brusc spunând: „Trebuie să mă duc să lucrez", dă pe gât ce-a rămas pe fundul paharului, dacă există unul, şi dispare. Păstrez ideea ca pe o caramea moale pe care-o tot învârt prin gură, poate până la şedinţa următoare, poate până se topeşte definitiv şi fără nici o urmare.

Belinda Cannone -TRIUMFUL PROSTIEI-mic tratat despre prostia inteligenţei- 2

Conformismul:producţie de avataruri

Azi-dimineaţă iar nu eram prea în formă când l-am auzit, jos, în stradă, pe tânărul vagabond care are adesea crize de delirium tremens urlând: „De-a ce vrei să te joci?" Bună întrebare în general, m-am gândit. Dar aşa devreme? Am adesea impresia că uşoara mea corpolenţă mă încetineşte şi mă detennină să gândesc cu francheţe, adică, cum să zic, să precizez lucrurile, să le stabilesc temeinic înainte de a mă aventura mai departe. în Ioc să mă scol imediat ca să am timp să iau micul dejun, am etalat toate ideile înaintea mea şi am încercat să Ie ordonez.
Gulliver vorbeşte de „prostie a inteligenţei" şi prin această expresie vrea să desemneze conformismul în gândire. De ce „a inteligenţei"? Nu e o contradicţie? Ba da, bineînţeles. Ce vrea el să spună?
Vrea să spună că, dacă prostia ar fi mereu identică cu ea însăşi,am sfârşi prin a o repera şi am şti cu siguranţă s-o evităm. Dar prostia, ca şi omenirea, e inventivă. E inventivă în aceeaşi măsură ca inteligenţa şi creativitatea. Să fie ea... inteligentă? Nu tocmai, asta-i o reducţie. Dar să spunem că ea se înnoieşte agăţându-se de propunerile inteligenţei şi opunându-le noi baraje.
Exemplu: confruntată cu propunerile extraordinare ale avangardelor de la începutul secolului XX, prostia, după ce mai întâi a protestat, a devenit total dependentă de ideea de subversiune. Şi cum este prin definiţie greoaie şi înceată, a încremenit în repetarea unor gesturi pe care le identificase ca subversive. E suficient să-I luăm ca ilustraţie pe epigonii lui Duchamp care încă ne mai îndoapă cu ready-made-uri,după nouăzeci de ani. Conformismul lor împiedică inteligenţa artistică:tânărul plastician de astăzi trebuie,nu numai şi ca de obicei, să fie plin de imaginaţie pentru a crea noutate, dar şi, spre a izbuti asta, să se elibereze mai întâi de un mare număr de reflexe intelectuale moştenite de la duchampieni. Aici e pericolul: prostia s-a înnoit, a adoptat idei care erau inteligente, adică vii, cu câteva generaţii în urmă şi care sunt pur conformism de peste cincizeci de ani. Rezista. Am continuat să ordonez ideile. Deci, arta ready-made, care era un concept revoluţionar în 1917, devine un conformism timp de decenii (multe) în care îşi supravieţuieşte sieşi din cauza proştilor care l-au asimilat în sfârşit şi reproduc ad nauseam gestul lui Duchamp promovând Fântâna. În acest timp, inteligenţa artistică (creativitatea, spiritul,inventivitatea) produce noi opere. Dar le produce cu atât mai greu cu cât trebuie să se elibereze de conformismele pe care i le propune din belşug epoca sa. De îndată ce aceste noutăţi vor fi în sfârşit identificate de prostie, aceasta le va acapara şi va trăi pe seama lor vreme îndelungată.
Astfel, prostia se reînnoieşte, ceea ce o face greu de desluşit, şi deci periculoasă. Cei care o denunţă (care îi văd noile forme - căci prostia inteligentă nu este o esenţă, ea nu e decât necontenite avataruri) sunt în general neînţeleşi şi neaveniţi. Căci putem râde cu toţii în cor de foarte bătrâna prostie care seamănă cu străbunica mea în corset, însă noua prostie e mai înşelătoare deoarece ea poartă sclipiciurile inteligenţei generaţiilor imediat anterioare (bunica mea în minijupă într-o zi cu ceaţă ar putea induce în eroare). Iată de ce conformismul nu e uşor identificabil.
După această intensă chibzuinţă, m-am ridicat dintr-un salt şi am constatat că-mi era şi mai foame decât de obicei - ceea ce nu-i bine pentru circumferinţa taliei mele.
Ajuns la lucru, i-am rezumat fireşte mersul gândurilor mele lui Gulliver, care mi-a spus: „Tocmai aici e grozăvia: prostia evoluează. Şi, circumstanţă agravantă, astăzi ea promovează ceea ce îi este opus: schimbarea, răsturnarea, libertatea - a priori contrarul conformismului. Dar cum prostia rămâne proastă, ea nu oferă decât simulacre ale acestor valori, după cum spuneam în legătură cu artele plastice. Dar ai perfectă dreptate (şi la asta mă simţeam mândru): produsele prostiei inteligente constau în avatarurile producţiei inteligenţei generaţiilor anterioare." Apoi mi-a făcut un foarte amuzant semn cu ochiul zicându-mi: „În orice caz, sunt destul de bucuros să constat că, în pofida aerului tău intimidat de la început, îmi adopţi vocabularul. Bineînţeles că nu mă servesc de noţiunea de inteligenţă aşa cum ar face-o un om de ştiinţă, definindu-i caracterele, funcţionarea etc. Câtuşi de puţin.
Eu vreau să vorbesc mai degrabă de o experienţă comună pe care o trăim adesea cu acel segment al populaţiei pe care îl găsim inteligent şi cultivat fiindcă posedă mai multe mijloace şi mai mult timp decât altii pentru a judeca realitatea, a o interpreta, şi al cărui conformism ne dezamăgeşte şi ne violentează.
N-am nimic cu cei care, mai nevoiaşi decât inteligenţii mei, întâmpină mai multe dificultăţi în a descifra lumea sau au prejudecăţi, ci cu cei care posedă a priori inteligenţa, dar nu se slujesc întotdeauna de ea în mod inteligent, în cea mai mare parte a timpului fiindcă sunt împiedicaţi de conformismul lor. Ei bine, întrucât conformismul se reînnoieşte, cum pe bună dreptate ai remarcat, nimeni nu mai e conformist astăzi aşa cum era tata-mare. Ideea mea e că trebuie să-ţi înţelegi hainele noi."
N-o menţionasem totuşi pe bunica mea în fustă scurtă. Poate că trebuie să continui să gândesc dimineaţa, când mintea e proaspătă, când e capabilă să deschidă ideile care erau până atunci ca nişte cutii închise.

Belinda Cannone -TRIUMFUL PROSTIEI-mic tratat despre prostia inteligenţei

O carte excepţională ce merită a fi citită. Poate aduce multă lumină asupra cuvântului prostie, ignoranţă - Belinda Cannone -TRIUMFUL PROSTIEI-mic tratat despre prostia inteligenţei

„Dacă într-adevăr prostia, văzută dinăuntru, n-ar semăna până la a se putea confunda cu talentul, dacă, văzută din afară, n-ar avea toate aparenţele progresului, ale geniului, ale speranţei şi-ale îmbunătăţirii, nimeni n-ar vrea să fie prost şi n-ar exista prostie."
ROBERT MUSIL

„Numai idioţii n-au nici o îndoială.
-Sunteţi sigur?
-Absolut sigur."
GEORGES COURTEUNE

Ce este aşadar prostia? (Dar inteligenţa?)

Deosebirea dintre colegul meu Gulliver şi mine, care sunt un om mai încet la minte, este mai întâi că mie îmi trebuie mai mult timp pentru a repera prostia. El e cel care zice primul prostie, de altfel. Zice „prostie a inteligenţei", ca să fiu mai exact. M-am repezit să-i răspund: „Şi eu sunt prost – Ba nuuuu." E răutăcios câteodată.
Prostia nu mă amuză. Deloc. Mă oboseşte. Mi se pare chiar destul de surprinzător în ce măsură te poate epuiza dialogul cu un imbecil. Un val de lehamite mă covârşeşte brusc şi am impresia că n-am să-l mai pot îndura nici măcar o secundă, că o să fug cât or să mă ţină picioarele - deşi nu vreau să supăr oamenii, în general -, cum să ies din bucluc? Alteori, ce-i drept, sentimentul care mă domină e mânia: alaltăieri,de pildă, nătânga aia care îmi explica pe un ton caritabil şi definitiv cum să lupt contra insomniei („să-ţi accepţi cu mai multă înţelegere corpul", „să citeşti poezie noaptea"...). În primul rând, nu-i ceream sfaturi, dar mai ales nu-i trece nici o clipă prin minte că m-aş fi putut gândi înaintea ei la soluţiile astea, că silit de necesitate, ideile ei bune să fi fost deja puse în practică fără nici un rezultat.
Formă de prostie insuportabilă: când ai descoperit ceva, să presupui că trebuie informaţi şi ceilalţi, altfel zis să nu-ti închipui nici un moment că celălalt ştie poate deja ceea ce-ai vrea să-i aduci la cunoştinţă. Să nu te poţi pune în locul celuilalt, să-i vorbeşti fără a încerca să ştii ce are în cap, ce cunoaşte şi ce nu cunoaşte, să nu ţii cont de asta, să-l subestimezi în definitiv, în orice caz, să-l neglijezi: prostie - şi deci reacţie de mânie.
Gulliver m-a oprit imediat: nu despre asta voia el să vorbească. Există, fără-ndoiaiă, neghiobi, obtuzi, inşi care nu ştiu nimic şi care vorbesc prea mult, mărginiţi, indivizi care nu-şi dau seama că repetă pretutindeni ceea ce se poate auzi pretutindeni etc. Pe el însă îl interesează mai degrabă prostia - a insistat asupra acestui punct - celor care au toate mijloacele de a nu fi proşti, prostia oamenilor inteligenţi. Şi spune că nici pe el nu-l amuză asta, dar nici nu-i stârneşte cu adevărat mânia. Pe el îl face să sufere. „Da, să sufăr. Cuvântul e tare, dar ăsta-i adevărul. În primul rând fiindcă iubesc profund acordul, iar dezacordul mă întristează.''
I-am atras imediat atenţia că mania consensului era un mare factor de prostie. Veşnica atracţie pentru conformism, acest instinct gregar pe care-l explica obţinerea confortului fizic (toată lumea încălzindu-se corp la corp în aceeaşi cavernă) şi care se regăseşte acum în cea a confortului intelectual. Or, inteligenţa, i-am spus, constă întotdeauna, cred eu, în a face un pas înapoi şi a te privi, inclus în grup, pentru a constata atunci, eventual, că behăi la unison. Dorinţa pătimaşă de-a aparţine grupului nu poate desigur să conducă decât la conformism.
M-a oprit din nou. „Nu vorbesc de consens, care implică un număr mare. Ceea ce mă umple de bucurie, de profundă bucurie, e să găsesc acord în legătură cu o idee importantă, o carte sau cu un film care mi-a plăcut, cu un punct de vedere la care ţin din toată inima, cu o concepţie despre lume până la urmă. Îmi place acordul la fel de mult ca săruturile. Asemeni multor oameni, de altfel. Nu e o slăbiciune: când izbutim să ne punem de acord, găsim în asta o confirmare a unui simţ comun, a existenţei unui adevăr – de vreme ce gândim asta şi tu, şi eu, înseamnă că există un motiv s-o gândim, că trebuie să fie adevărat. Plăcere în care se amestecă acel surplus pe care-l simţim în vals sau în tangou: faptul de a găsi un acord e delicios în sine, la fel cum este înţelegerea secretă a corpurilor în dansurile de cuplu. Dar ai dreptate, se întrevede un pericol potenţial: el ar consta în a privilegia acordul în detrimentul adevărului, a gândi împreună cu celălalt mai degrabă decât a gândi corect, numai de dragul acordului. Sarraute s-a amuzat copios pe chestia asta, în Fructele de aur. Adu-ţi aminte cum descrie ea frământările secrete ale interlocutorilor care comentează, cu aprecieri diferite, calitatea unui roman recent, Fructele de aur, şi zbuciumul lor tăcut când nu cad de acord."
Gulliver spune că uneori i-ar plăcea să scrie o carte pe această temă a prostiei inteligente.Şi adaugă: „Doar pentru a alina suferinţa pe care o provoacă în mine: când înţelegi în profunzime un fenomen, te afectează mai puţin." Dar, cum e amabil (de aceea îl frecventez) şi modest (cu siguranţă), prostia oamenilor proşti, ca atare, nu-l interesează câtuşi de puţin, declară el, şi nu-i trezeşte nici o poftă de-a scrie. Nimic comparabil cu rânjetul lacom (şi-l imaginează) al lui Flaubert sau al lui Leon Bloy pregătindu-se să-i răstignească pe imbecilii din epoca lor. Lui, o repetă el, i-ar stoarce mai degrabă lacrimi (şi de furie, un pic, când interlocutorul e prea înfumurat, dar mai ales de suferinţă). E de altfel motivul pentru care vede mai multe dificultăţi în privinţa acestei teme: prostia este a priori un su-biect antipatic. Sau cel puţin, rectifică el, autorii care scriu despre prostie au, în această activitate, ceva antipatic. Cinici, răi, caustici, bucuroşi să deteste. Nu se recunoaşte în aceste trăsături.
„De altfel, nu ştiu ce este prostia, după cum nici ce-i inteligenţa. A doua mare dificultate. Sunt cam prost în materie de prostie. E un cuvânt-debara, prin care desemnez comportamente sau vorbe care mi se par nedemne de o inteligenţă normală. Dar cum încă şi mai puţin ştiu ce-s inteligenţa şi normalitatea..."
Idealul, zice el, ar fi să se scrie o carte în care nici un cititor nu s-ar recunoaşte personal, dar în care i-ar regăsi pe unii dintre amicii săi sau pe unii dintre cei care-l bârfesc şi-l calomniază.


Azi-dimineaţă, în piaţa Bastiliei, în timp ce beam o cafea înainte de a ne începe ziua de lucru, nu m-am putut abţine şi i-am pus întrebarea care-mi stătea pe limbă: va fi existând o formă contemporană a prostiei inteligente (am împrumutat conceptul lui, e mai bine să vorbeşti cu cuvintele celuilalt, totul merge mai repede)? De fapt, îl interesează oamenii gen Bouvard şi Pécuchet de astăzi?
A strâmbat din buze (cu timpul, am ajuns să-i recunosc bine semnele de iritare, dar, cum e amabil, nuse înfurie). „Nu vorbesc de Bouvard şi Pécuchet. Pentru că nu-i îndeajuns ca prostia proastă să fie în avangarda contemporanului, cum era a lor la 1881, pentru a-mi reţine atenţia. Mă interesează, ţi-am spus, prostia oamenilor inteligenţi. Cultivaţi, informaţi,liberi (s-ar putea crede) să-şi exercite inteligenţa în orice moment şi în legătură cu orice subiect, dar supuşi totuşi influenţei pe care-o exercită opinia generală. Oh, o opinie rafinată, nu doar opinia celor mulţi, nu: opinia acelui grup relativ restrâns - oamenii inteligenţi - care domină gândirea contemporană."
În faţa noastră, geniul din vârful columnei continuând să se înalţe pe un picior, mi se părea o reprezentare a minţii mele străduindu-se să-şi înţeleagă interlocutorul, uneori uşoară ca fulgul, alteori în pericol, şi, în timp ce părăseam cafeneaua, Gulliver a continuat: „Aminteşte-ţi de seara pe care am petrecut-o la Philinte. Femeia aceea, o profesoară cred, minionă, drăguţă, interesantă, intrigantă chiar." înţelegeam la cine se referea, o femeie care se făcuse mult auzită în seara aceea, şi cu plăcere, foarte informată, teatru, cinema, cărţi, pictură..." însă foarte repede îţi dădeai seama că nu făcea altceva decât să confirme valorile consacrate.
Nici o clipă vreo notă falsă. Dacă voiai să ştii ce proslăveşte opinia generală de azi, era suficient s-o asculţi. Şi aici ajung la întrebarea ta despre contemporani: «opinia» e o noţiune temporală, ea trimite la opinia dominantă a momentului.
În fond: la prostia nu psihologică, personală sau eternă, ci la prostia contemporană. Or, ce anume apără opinia noastră? Ei, bine, dacă reuşeşti să analizezi asta, descrii prostia de astăzi. De pildă, în ceea ce priveşte discuţia noastră despre artă de la Philinte, constaţi că în secolul al XIX-lea susţinătorii artei oficiale spuneau: «Eu sunt pentru ordine, stimate domn» şi că aceiaşi spun astăzi: «Eu sunt pentru dezordine.» Mai exact,spun «subversiune». Cu aceeaşi siguranţă calmă, cu acelaşi sentiment că gândesc «cum trebuie». Goden, Burard, Hougot: de necriticat.
«Eu sunt pentru subversiune, stimate domn.» Cum de putea acea femeie liberă să apere în exclusivitate valorile consacrate? Adevărul e că se credea în chip sincer subversivă şi ar fi fost foarte surprinsă dacă ar fi fost acuzată că se încadrează perfect în norme. De fapt, prostia care mă interesează are mai mult de-a face cu conformismul, cu supunerea faţă de gândirea dominantă, decât cu nerozia. E deci mai crunt, dacă crezi în libertatea spiritului, s-o înduri." Există dragoste rănită la Gulliver.

Pitagora - "Legile moralei si politice"

1. Inteleptul nu bea vin, il gusta doar. Inteleptul nu se lasa prada placerii fara sa-si dea seama.
2. Inteleptul nu stie decat sa se carmuiasca pe sine.
3. Sa nu fii ecoul nimanui, nici macar al inteleptului.
4. Nu astepta sa vina inteleptul la tine, da-i prilej sa se arate.
5. Sa nu te crezi niciodata mai intelept decat altul: ar insemna sa dovedesti ca esti mai putin intelept decat celalalt.
6. Nu confunda intelepciunea cu stiinta.
7. Trupul este instrumentul vietii. Fa-l sa ajunga instrumentul intelepciunii.
8. Sa ai putine interese, inteleptul nu are decat unul.
9. Sufletul care posteste este intotdeauna mai intelept.
10. Asculta si vei fi intelept. Inceputul intelepciunii este tacerea.
11. Fii bun ca sa fii fericit; fii intelept ca sa fii fericit vreme indelungata.
12. Poti sa te numesti intelept si fericit daca nu te simti nicaieri bine decat intorcandu-te spre inima ta.
13. Nu te lauda ca stii multe: nu cantitatea, ci impartirea inteleapta a luminii te face sa fii luminat.
14. Sufletul inteleptului este flexibil: cu cat se intinde mai mult cu atat capata mai multa forta. Raufacatorule! Teme-te de felul in care va reactiona un intelept asuprit.
15. Fericirea nu sta in a trece drept intelept, ci in a fi intelept.
16. Omule intelept! Nu esti decat un bob de roua in valurile amare ale vietii.
17. Ca sa scapi de nenorociri nu intreba viitorul in carti ci cerceteaza trecutul in scrierile inteleptului.
18. Fii mai intelept pentru tine.

Pitagora - "Legile moralei si politice"

disciplina interioara

“Fii japonez,ca sa supravietuiesti.Fa ce facem noi,lasa-te in voia karmei,fara sa-ti fie rusine.Fortele pe care nu le stapanesti,lasa-le,da-le pace.
Pune toate lucrurile in camarutele lor separate si asculta de armonia vietii,de armonia ta interioara.
Supune-te.”

“-Aceasta intamplare,nu trebuie lasata sa-ti distruga armonia.
-Cum?Cum sa fac asta?
-Priveste la piatra asta.Ascult-o cum creste.
-Poftim?
-Ascult-o cum creste.Lasa-ti mintea sa zaboveasca asupra ei,asupra armoniei pietrei.Asculta viata acestei pietre.Asculta iubitule,de dragul vietii tale.”

“Asculta,daca vrei pace pentru sufletul tau,trebuie sa inveti sa bei ceai dintr-o ceasca goala.Gandesti ca realitatea e-n ceasca,gandesti ca ceaiul e acolo,bautura calda verde pal,a zeilor.Daca te concentrezi intens,poti.Numai in clipele de mare intensitate,de tristete si singuratate pot.Dar gustul ceaiului ireal,pare sa dea un sens vietii.E greu de explicat.Eu am reusit o data sau de doua ori.Uneori obtii armonia interioara doar incercand.”

“Vezi tu,spuse ea,aici trebuie sa inveti sa-ti creezi propria ta singuratate.Noi,suntem invatati din copilarie sa ne retragem in noi insine,sa ridicam pereti de nepatruns,in spatele carora traim.Daca n-am izbuti cu siguranta am innebuni cu totii si ne-am ucide unul pe celalalt si pe noi insine.
-Dar cum va inchideti urechile,Mariko-san?Asta e cu neputinta.
-O,foarte usor,prin educatie.
Bineinteles educatia incepe imediat ce copilul poate sa vorbeasca,asa ca foarte curand devine o a doua natura pentru noi.Cum altfel am putea supravietui?Mai intai incepi prin a-ti curata mintea de oameni,ca sa te asezi pe tine insuti intr-un alt plan.Privitul unui apus de soare,este de un mare ajutor,sau ascultatul ploii…ai observat Anjin-san cat de diferite sunt sunetele ploii?Daca asculti intradevar,atunci prezentul dispare,nu?Sa asculti caderea florilor din pom si cresterea pietrelor este un exercitiu exceptional de bun.Bineinteles nu se presupune sa vezi lucrurile,ele nu sunt decat semne,mesaje pentru inima ta,sa-ti aminteasca de vremelnicia vietii,te ajuta sa-ti castigi armonia perfecta.”
James Clavell- "Shogun"

adevarul

Nu mi-a venit sa-mi cred ochilor cand am vazut numele magazinului:MAGAZINUL ADEVARULUI.
Vanzatoarea era foarte politicoasa:
-Ce fel de adevar doriti sa cumparati,partial sau intreg?
-Intreg,evident.Nu doresc niciun fel de deceptie,nicio portita de scapare,niciun pretext.Doresc sa stiu adevarul curat si intreg.
Fata m-a trimis la un alt raion al magazinului.Vanzatorul de acolo mi-a aratat preturile:
-Preturile sunt foarte mari la noi,domnule.
-Cat face? am intrebat eu,hotarat sa obtin intregul adevar,oricat ar costa.
-Securitatea dumneavoastra,domnule,mi-a raspuns el.
Am plecat cu inima grea.Am inca nevoie de siguranta pe care mi-o ofera convingerile mele intime.

Anthony de Mello

ani

“Vino la noi,tinerete,si spune-ne cinstit de ce e-n ochii tai atata nebunie?”
“Nu stiu ce vin de mac salbatic am baut,de este-n ochii mei atata nebunie.”
“Ah,rusine!”
“Asa e,unii sunt intelepti si altii nebuni,unii sunt pururi de veghe si altii fara grija.Sunt ochi care zambesc si ochi care plang – in ochii mei e nebunie.”
“Tinere,de ce stai asa linistit la umbra copacului?”
“Picioarele-mi sunt slabite de-a inimii mele povara,si stau linistit la umbra.”
“Ah,rusine!
“Ei bine,unii isi vad de drum netulburati,iar altii zabovesc pe ganduri,unii sunt liberi si altii inlantuiti,picioarele mele sunt slabe sub povara propriei mele inimi.”
Tagore

revelatie

La o conferinta, Maestrul a spus:
- Geniul unui compozitor poate fi gasit in notele muzicii sale, dar analiza notelor nu ii va revela geniul. Maretia unui poet este oferita de cuvintele sale, dar studiul cuvintelor nu va dezvalui nimanui sursa inspiratiei sale. Dumnezeu se reveleaza pe sine in creatie, dar cercetand creatia - oricat de minutios -, nu Il veti gasi pe Dumnezeu mai mult decat ati putea gasi sufletul cercetand trupul.
Au urmat apoi intrebarile. Cineva din sala a intrebat:
- Atunci, cum Il putem gasi pe Dumnezeu?
- Privind creatia, nu analizand-o.
- Si cum trebuie sa o privim?
- La fel ca taranul care a incercat sa vada frumusetea apusului de soare, de care auzise atatea, dar nu a descoperit decat soarele, niste nori, cerul si orizontul Pamantului, pana cand si-a dat seama ca frumusetea nu este un "lucru", ci un mod special de a privi. Degeaba Il veti cauta pe Dumnezeu, daca nu veti intelege ca El nu poate fi vazut la fel ca un "lucru". Pentru a-L vedea, este nevoie de un mod special de a privi, la fel ca cel al copiilor mici, a caror privire nu este distorsionata de doctrine si de convingeri prefabricate.

Anthony de Mello

Pitagora - "Legile moralei si politice"

1. Nu ponegri speta omeneasca: fara indoiala, oamenii in societate sunt rai, dar in familie omul este bun.
2. E foarte usor sa faci oamenii sa decada ajungand popor. Nu e nimic mai anevoios decat sa faci poporul sa se transforme din nou in oameni.
3. Oamenii deveniti popor inceteaza a mai fi oameni.
4. Decat sa devii popor mai bine sa devii salbatic.
5. Pune-ti toata viata si intelepciunea la bataie nu ca sa transformi oamenii in popor, ci mai degraba, poporul in oameni.
6. Nu da legilor spirit; poporul e doar materie.
7. Unii fac legi pentru a dobandi glorie: sa-i iertam. Altii fac legi pentru a avea aur: sa-i dispretuim.
8. Voi oameni incetati sa va mai randuiti in popoare; iar daca nu, primiti sa fiti sclavi. Acvilele nu zboara niciodata in stol de aceea sunt libere. Oile care merg in turme, nu-si stiu neamul si se supun pastorilor.
9. Modelati trupul copiilor, indemnandu-i sa faca miscare, iar trupul poporului prin legi.
10. Inainte sa dai poporului libertate, da-i legi.
11. Sa stii sa desfeti poporul, daca nu-l poti stapani: fii mascarici sau legiuitor.
12. Sa nu bei cu poporul, nici in prezenta lui.
13. Feriti-va de miscarile politice;nu provoaca decat spuma.
14. Va intrebati ce-i trebuie unui popor pentru a ramane liber inauntru si de temut in afara?
Paine, putina sare si legi.
15. Supune-te legilor, chiar daca sunt proaste.
Nu te supune oamenilor, daca nu sunt mai buni decat tine.
16. Un popor ce posteste e surd la sunetul legilor cele mai desvarsite.
17. Tine poporul intre bogatie si lipsuri: sarac, e josnic, bogat e obraznic.
18. Nu-ti scrie legile; picteaza-le; poporului ii plac imaginile.
19. Chiar si cea mai buna lege este un jug.
20. Nu nazuiti la himera unei democratii pure. Egalitatea perfecta exista numai la morti.
21. Popor de ceara nu te apropia de focul aspru al libertatii.
22. Albinele sunt fericite sub monarhie. Furnicile sunt fericite in republica.
23. Lumineaza poporul inainte de a-l trezi.
24. Nu vorbi de binefacerile libertatii in fata unui popor neluminat.
25. Nu e democratie acolo unde te feresti sa faci o crima doar de teama ca vei fi pedepsit.
26. Spune adevarul oamenilor, popoarelor povesti.
27. Daca esti intrebat: de partea cui trebuie sa fii cand patria e nedreapta cu tine?
De partea tacerii, asa cum ai face cu o mama vitrega.
28. Iertati-i totul patriei voastre, chiar daca va e ca o mama vitrega.
29. Sa mori acolo unde te-ai nascut.
30. Lasa legile ratiunii pentru acele timpuri in care oamenii, obositi sa tot fie popoare, nu vor forma pe pamant decat grupuri de prieteni.

Pitagora - "Legile moralei si politice"

poveste

"Un calif evlavios trăia odată în Bagdad. El avea obiceiul să se roage
în fiecare dimineaţă, la un ceas anumit. Se trezea şi se ruga regulat
la ceasul obişnuit. într-o dimineaţă se scăpă cu somnul şi adormi. Era
în primejdie să-şi piardă ceasul rugăciunii.

Un străin întră în odaia lui de dormit şi îl trezi, grăindu-i:
-Măria Ta, scoală-te, că întîrzii de la ceasul de rugăciune!
-Şi cine eşti tu, cela ce ai venit să mă trezeşti? întrebă califul
speriat.
-Sunt un om bun şi am venit să fac o faptă bună.

-Nu-mi vine a crede... Tu eşti un om cu gînduri ascunse... Şi
înfăţişarea ta te arată că eşti un om rău. Nu cumva tu eşti
diavolul?

-Ba da, Măria Ta, eu sunt diavolul, şi iată am venit să te trezesc la
rugăciune. Prin asta vreau să arăt că şi diavolul poate face ceva bun.
Nu suntem noi, diavolii, aşa de negri şi de răi cum ne cred oamenii. Noi
am fost odinioară îngeri buni şi, iată, a mai rămas şi în noi ceva bun.

-Măi diavole! Mie nu-mi vine a crede spusele tale. Tu eşti un
ispititor; ispitirea e meseria ta. Trebuie să fi venit aici cu ceva gand
de înşelăciune. Pe numele viului Allah (Dumnezeu), te jur să-mi spui cu
ce gînduri şi planuri ai venit să mă trezeşti?

-Fiindcă m-ai jurat, iată sunt silit să-ţi spun. Apoi eu am venit aici
cu un gand de înşelăciune. De douăzeci de ani, tu te rogi regulat în
fiecare dimineaţă, la un ceas anumit. Dar noi, diavolii, nu ne prea
temem de această rugăciune. Rugăciunea ţi s-a făcut o datină goală. Te
rogi regulat şi păcătuieşti regulat. Din rugăciunea ta lipsesc duhul,
căinţa, căldura şi lacrimile. Din rugăciunea ta lipseşte puterea.
Acum, căci te scăpaseşi să dormi, noi, diavolii, ne-am zis: „Omul acesta
va întarzia ceasul rugăciunii. Cînd se va trezi, îi va părea rău. De
douăzeci de ani nu i s-a întîmplat aşa ceva. în inima lui se va
aprinde o mare părere de rău... Va începe să se roage cu duh, cu căldură
şi cu lacrimi fierbinţi de căinţă, iar noi, diavolii, de o astfel de
rugăciune ne temem". Astfel judecandu-ne - încheie diavolul - iadul mă
trimise pe mine, în fuga mare, să te trezesc la rugăciunea-ţi obişnuită,
ca nu cumva să te apuci a te ruga cu putere.

Acestea zicand, diavolul se făcu nevăzut.... iar califul abia acum se trezise.



Adevarul si Lumina se releveaza prin Iubire!







__.
Locul in care Adevarul si Lumina sunt la Ele acasa.

Viata

Viata e o ocazie - profita
E frumoasa - admir-o
E un vis - realizeaza-l
E o provocare - infrunt-o
E datorie - achita-ti-o
E unjoc - prinde-te in el
E o fagaduinta - implineste-o
Viata e amara - depaseste-o
E un cintec - fredoneaza-l
E o lupta - accept-o
E o tragedie - infrunt-o
Viata e o aventura - indrazneste!
Viata e noroc - creaza-ti-l
Viata e viata - lupta pentru ea!
MAICA TEREZA (1910-1997)