vise

Dragul de El,
S-a trezit într-o zi şi a văzut în jurul său numai cioburi, care mai de care mai mărunte. Nedumerit s-a îndreptat către noptieră să-şi ia ochelarii cu ramă de baga, dar tocmai i-a surprins când aceştia erau într-un dialog aprins cu ceasul şi s-a hotărât să asculte.
- Ce-i cu acest dezastru? De unde provin cioburile astea?
- Păi, ştii castelele de cuvinte care erau pe aici? Cuvintele au devenit atât de fragile şi de lipsite de consistenţă că nu au mai putut susţine acele construcţii şi … iată prin urmare s-au dărâmat, iar cuvintele au devenit atât de firave încât s-au transformat în această mare de cioburi.
- Dar în castelele de cuvinte mai erau şi imagini?
- Imaginile au rămas ca nişte tablouri dintr-o poveste îndepărtată pe care deja s-au aşezat pânze de păianjen.
- Şi viaţa din ele? Pentru că erau nişte tablouri dintr-o poveste plină de viaţă?
- Odată ce cuvintele au devenit fragile şi n-au mai rezistat, fărâmându-se în mii de cioburi a dispărut şi însufleţirea din acele tablouri, ele devenind nişte poze vechi dintr-o expoziţie care nu a mai avut loc niciodată, pentru că doar cuvintele făceau să palpite viaţa în ele.
- Totuşi, erau atât de însufleţite. Şi crezi că vor rezista mult şi aceste tablouri care par atât de vechi dintr-o dată?
- Nu prea mult, se vor deteriora repede aşa cum s-au deteriorat şi cuvintele. Nu ştii cum este? Întâi pleacă cuvintele sau îşi pierd consistenţa, devin nişte simple cioburi, iar apoi dispare însufleţirea, tablourile din pânze colorate devin doar simple colaje în alb şi negru, simple jocuri de lumini şi umbre, apoi pânza de păianjen şi … apoi cariile care mănâncă încet, dar sigur din aceste imagini, file dintr-un album care şi-a pierdut de mult însufleţirea şi viaţa…
- Păi, nu demult aceste imagini erau pline de viaţă şi de cuvinte, adevărate castele prin care se plimba şi o prinţesă mică, care mai adăuga câte un ornament minunat în palatul prinţului?
- Prinţesa mică a fost necesar să fugă şi să se ascundă atunci când au început să se destrame cuvintele, iar palatele de cuvinte să se dărâme în jurul ei.
- Era puţin speriată, dar a fluturat din batistă şi a scos un scâncet mic … însă prinţul nu a auzit-o pentru că dormea, cu toate că se dărâmau castelele şi ea plângea încet, scâncind uşor. A fugit ca să nu rămână sub tot mormanul acesta de cioburi.
- Nu vezi că prinţul abia acum se pare că se trezeşte, dar sssssssssssttt să nu audă, mai bine să nu ştie ce s-a petrecut şi să doarmă liniştit în continuare, chiar dacă nu înţelege ce-i cu toate cioburile acestea. Poate într-o zi îşi va aduce vag aminte şi va duce dorul acelor momente…
- Lasă că-i va trece repede, voi avea eu grijă, spuseră ochelarii cu ramă de baga, îi voi aduce imagini noi, astfel încât să nu se plictisească.
- Bine, spuse ceasul, iar eu voi face astfel încât imaginile să se schimbe repede, mereu astfel încât să nu aibă timp să înţeleagă cauza, iar când va veni momentul voi face ca timpul să se oprească şi-i voi oferi acea cheie a înţelegerii pe care o caută demult, dar oricum … atunci va fi târziu pentru că prinţesele vor fi dispărut demult din lume.
Cu acestea dialogul lor încetă, iar El îşi luă încet ochelarii de pe noptieră, se uită la ceas şi începu să măture. Oare de unde or fi toate cioburile astea? Apoi începu o nouă zi.