joi, 25 februarie 2010

cuvintele noastre

FII IMPECABIL ÎN TOT CEEA CE SPUI
Primul leg amânt este cel mai important dintre toate, si totodat a cel mai greu de respectat. Este atât de important, încât doar prin respectarea acestui
prim leg mânt vom putea deveni capabili s a trecem pe nivelul existential pe care eu 1-am numit raiul pe p amânt.
Primul Leg amânt este urm atorul: fii impecabil în tot ceea ce spui. Sun a foarte simplu, dar este o lege extrem de puternic a.
De ce pornim de la cuvinte? Cuvântul este puterea prin care noi cre am. Cuvântul este darul care vine direct de la Dumnezeu. în Evanghelia dupa Ioan din Biblie se spune, referitor la crearea universului:
„La început a fost cuvântul si cuvântul era la Dumnezeu, si Dumnezeu era cuvântul”. Prin cuvânt, noi ne exprim am puterea creatoare. Prin cuvânt putem manifesta totul. Indiferent de limba pe care o vorbim, intentia noastr a se manifesta prin cuvânt.
Tot ceea ce vis am, tot ceea ce simtim si ceea ce suntem cu adeva rat - toate acestea se manifest a doar prin puterea cuvântului.
Cuvântul nu este doar un sunet sau un simbol scris. Cuvântul este o forta este puterea pe care o avem de a ne exprima si de a comunica, de a gândi si de a crea evenimentele din viata noastr a. Singur omul poate vorbi. Ce alt animal de pe planeta poate vorbi? Cuvântul este cea mai puternica unealt a pe care o are omul; este unealta magiei. Dar, la fel ca si o spad a cu dou a t aisuri, cuvântul nostru poate crea cel mai frumos vis, dar poate si sa distruga tot ce exista în jurul nostru. Un tais al sabiei îl constituie asadar folosirea gresita a cuvântului, cea care creeaz a iadul pe pamânt. Cel alalt t ais îl constituie impecabilitatea cuvântului, care creeaza doar frumusete, iubire si raiul pe p amânt. In functie de modul în care este folosit, cuvântul ne poate elibera, sau ne poate înl antui mai mult decât ne închipuim. Intreaga magie de care dispunem se bazeaz a pe cuvintele noastre.
Cuvântul nostru este magie pur a, iar folosirea lui gresit a este magie neagr a.
Cuvântul este atât de puternic încât un simplu cuvânt poate schimba o viata sau poate distruge vietile a milioane de oameni.

CELE PATRU LEGAMINTE- Don Miguel Ruiz

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu