Motto - "Simbolurile reglementează lumea, nu cuvintele sau legile" Confucius
Societatea contemporană este în criză. Omul contemporan este în criză şi peste tot auzim aceleaşi plângeri în legătură cu pierderea sacralităţii, pierderea simbolului. Întrebarea care se ridică – Există vreo legătură între sacralitate şi simbol?
Simultan cu pierderea sacralităţii şi a sistemului de valori tradiţionale, devine din ce în ce mai auzit cuvântul Apocalipsă şi uitându-ne în jur vedem că tot ceea ce a fost descris în Apocalipsa după Ioan, în limbaj simbolic, se manifestă în realitatea pe care o trăim. În vremurile moderne, cuvântul apocalipsă trezeşte, la nivelul psihicului colectiv, sentimente adânci de tristeţe, lipsă de speranţă şi judecată de apoi. Provenind din cuvântul grecesc apokalypsis, acest cuvânt are o definiţie scurtă şi aparent inocentă. Înseamnă, pur şi simplu, a dezvălui, sau a revela. Şi aceasta este exact ceea ce profeţii din vechime ne-au oferit prin incursiunile lor vizionare în viitorul nostru. Ei ne-au revelat alternative posibile ale viitorului, pe baza condiţiilor din vremea lor şi au dezvăluit descoperirile lor, generaţiilor viitoare.
Fizica cuantică sugerează existenţa mai multor variante posibile de viitor, pentru fiecare moment al vieţilor noastre. Fiecare situaţie din viitor se află într-o stare de repaus, până când este trezită de alegerile făcute de noi în prezent. Din seria Evangheliilor apocrife, Evanghelia după Isaia, oferă o perspectivă mai amplă asupra perioadei următoare, perspectivă care este sprijinită şi de tradiţia orientală care ne vorbeşte despre aşa numitele yuga. Manuscrisul, vechi de peste 2.000 de ani, scris de profetul Isaia, descrie cu precizie această eventualitate, într-un limbaj simbolic, pe care abia acum începem să-1 înţelegem. Adică, alături de varinta Apocalipsei, există şi varianta trecerii la o epocă plină de lumină şi graţie divină, epocă menţionată şi în tradiţia hindusă sub numele de Satya Yuga. Autorii Manuscriselor de la Marea Moartă au oferit o viziune asupra lumii, conform căreia legătura dintre pământ şi trupurile noastre este una holistică şi unitară.
Poate cele mai importante pasaje din textele noastre precreştine sunt cele pierdute, cele care se referă la o veche ştiinţă, cunoscută azi cu numele de rugăciune. Considerată de mulţi drept rădăcina oricărei tehnici, rugăciunea, care este uniunea dintre gând, sentiment şi emoţie, reprezintă şansa pe care o avem de a vorbi în limba schimbării - atât în lumea noastră, cât şi în corpurile noastre. Prin cuvintele unor alte vremuri, ni se reaminteşte de potenţialul pe care rugăciunea îl poate aduce în vieţile noastre. Acum, cercetarea modernă oferă aceeaşi perspectivă, în limbajul propriei noastre ştiinţe.
In Ioan 1:1-3,10 este scris: “ La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu.
Aici ne putem întorce la ceea ce tradiţia vedică spunea, ”BRAHMAN este fără început şi fără sfârşit, cel a cărui esenţă este CUVÂNTUL, cel care este cauza formelor manifestate, cel care apare ca obiecte şi de la care purcede creaţia lumii” (Bhatrihari, gramatician indian - sec. V e.n.). Iar concluzia simplă este că limbajul este o manifestare “informaţional-vibratorie” care stă la baza întregului cosmos.
Fizica cuantică sugerează că, prin re-direcţionarea concentrării noastre - locul spre care ni se îndreaptă atenţia - aducem în manifestare un nou curs al evenimentelor, în vreme ce, simultan, eliminăm un curs existent al evenimentelor, care nu ne mai este de folos.
În lumina ultimelor cercetări, ne putem întreba simpu: Care este capacitatea noastră de a aplica înţelepciunea unor texte vechi de două mii de ani la scară globală, pentru a obţine un răspuns care să aibă ca rezultat vindecarea, pacea şi o tranziţie armonioasă?
Ştiinţa contemporană descoperă, din ce în ce mai mult, ceea ce oamenii, păreau că ştiu din totdeauna, adică, pe măsură ce cunoaşterea se aprofundează, se revelează misterul şi tainele universale se descoperă a fi mai adânci, mai profunde.
Poate că laureatul Premiului Nobel, Richard Feynman, a descris cel mai bine potenţialul de a prezice viitorul, prin cuvintele devenite acum binecunoscute:
„Noi nu ştim cum să prezicem ceea ce se va întâmpla într-o anume situaţie. Singurul lucru care poate fi prezis este probabilitatea producerii diferitelor evenimente. Noi nu putem prezice decât probabilitatea”.
În lumina acestui mod de gândire, este clar că ştiinţa investighează cu seriozitate relaţia dintre forţele non-fizice ale cosmosului şi efectele lor asupra lumii noastre fizice.
Felul în care ne acordăm la posibilele rezultate este reprezentat de viziunea noastră asupra vieţii. Din această perspectivă, fiecare boală care ameninţă viaţa corpului nostru este deja vindecată, pacea este deja prezentă şi fiecare copil, femeie şi bărbat din lumea noastră, este deja hrănit.
Suntem acum invitaţi să alegem calitatea gândurilor, sentimentelor şi emoţiilor care ne permit să „curbăm” undele timpului si să aducem aceste condiţii în manifestare, chiar acum.
”Şi, într-o zi, ochii
Spiritului vostru se vor deschide
Şi veţi cunoaşte toate lucrurile.” Evanghelia eseniană a păcii
Privind dintr-o perspectivă integrală, lumea misticilor şi lumea savanţilor cuantici este aceeaşi, unică şi totuşi dinamică. Deşi nu au avut această intenţie, fizicienii cuantici au demonstrat Trinitatea creştină, existenţa în simultaneitate a lui Dumnezeu ca Întreită Fiinţă: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
Poate că misterul profeţiilor lui Isaia a fost anticipat în momentul scrierii lor. Ca şi când ar invita oamenii din viitor să privească dincolo de ceea ce pare evident, el scrie: „Pentru voi, revelarea tuturor acestora a devenit precum cuvintele unui papirus sigilat. Atunci când i se oferă unuia care poate să citească cu rugămintea: „Citeşte acest manuscris”, el răspunde: „Nu pot, - este sigilat”.
În acest pasaj rar întâlnit - unul dintre puţinele de acest fel - Isaia face o observaţie subtilă cu privire la atitudinea generaţiilor următoare faţă de viziunile sale. El ştie că oamenii din viitorul său, cei care „pot să citească” profeţia sa, au capacitatea de a înţelege mesajul lui. Dar ei nu-l recunosc, totuşi, deoarece contextul nu le-a fost niciodată dezvăluit.
Se poate oare ca „sigiliul” lui Isaia să însemne descoperirea legilor fundamentale ale creaţiei, însăşi natura timpului în sine? Dacă el oferea, de fapt, asemenea percepţii unei generaţii din viitorul său îndepărtat, cum ar putea fi înţeleasă viziunea lui Isaia, fără elementele furnizate de fizica secolului al XX-lea?
În acelaşi timp, oare ce cuvinte ar fi putut folosi în zilele sale, pentru a transmite un mesaj atât de întăritor şi totodată atât de abstract, unor generaţii viitoare? Profetul ne oferă un indiciu pentru acest aparent mister, descriind cum locuitorii Pământului dintr-un viitor îndepărtat pot alege care din viziunile sale vor să le experimenteze. Făcând aceasta, Isaia deschide uşa către o cale ce poate schimba pentru totdeauna concepţiile omenirii care, la rândul lor, conduc la rescrierea cursului istoriei omeneşti.
Cu grijă, Isaia conturează o formă de comportament ce ne permite să scăpăm de întunericul văzut de el. El începe prin a se referi la o cheie mistică, cu ajutorul căreia orice generaţie de oameni poate redirecţiona evenimentele aflate în faţa ei, în viitorul lor probabil. Cheia este identificată în viziunea sa cu un „munte!' în acest munte, Isaia descrie un „refugiu pentru cei săraci, un refugiu pentru cei aflaţi în primejdie,- adăpost pentru ploaie, pavăză în faţa căldurii.”
Într-un pasaj deosebit de interesant, profetul ne spune despre un timp când, în prezenţa muntelui, „vălul care învăluie toate popoarele, pânza care este ţesută peste toate naţiunile? va fi distrusă. Aici găsim unul dintre primele indicii ale acestei profeţii cu totul speciale. În mod clar, el se referă la munte ca la cheia pentru a găsi refugiu şi putere.
Dar oare exact la ce munte se referă profeţia lui Isaia? Unii cercetători cred că este vorba despre un loc fizic, un loc al puterii şi un sanctuar pentru cei suficient de norocoşi pentru al descoperi. Alţii sugerează că muntele lui Isaia reprezintă un fel de cod, un cifru pentru a proteja acest mesaj şi pentru a face în aşa fel, încât el să nu fie revelat decât atunci când principiile utilizării unei asemenea înţelepciuni au fost înţelese.
Refugiu şi putere – simbolul este cheia puterii, poarta către putere, deoarece cel ce deţine cheia simbolului deţine şi puterea. Simbolul este poarta cea strâmtă prin care se poate ajunge din material în universal, cheia prin care universul poate fi făcut să vorbească, deoarece toate tradiţiile au ascuns înţelepciunea lor sub semnul simbolurilor, deoarece puterea şi sacrul se află în spatele descifrării sensului ocult, ascuns al simbolului (Fig. 10).
Folosirea metaforelor şi a simbolurilor, a limbajului simbolic a ocultat înţelesul de bază al profeţiei lui Isaia. Cărturarii spun că, în timpul scrierii lucrării, cuvântul munte era, de fapt, simbolic, fiind folosit pentru a desemna „Ierusalimul Ceresc.”
Când comparăm această frază cu echivalentul său din limba originară, ebraică, descoperim un înţeles neaşteptat, deşi poate nu întru totul surprinzător, în ebraică, cuvântul pentru Ierusalim este Yerushalayim. Aici, definiţia devine foarte clară: el înseamnă „viziunea păcii.”
În sfârşit, înţelesul misterios al mesajului lui Isaia devine clar. Muntele lui Isaia nu este un loc fizic, ci o referire la puterea păcii, dar şi a simbolului! Beneficiind de această clarificare, putem acum citi profeţia lui Isaia: „Viziunea păcii asigură un refugiu pentru cei săraci, un refugiu pentru cei aflaţi în primejdie,- adăpost pentru ploaie, pavăză în faţa căldurii. În prezenţa viziunii păcii, vălul care învăluie toate popoarele, pânza ţesută peste toate naţiunile, va fi distrusă.”
Această nouă înţelegere pe care o capătă profeţia lui Isaia oferă o perspectivă nouă asupra importanţei acestui mesaj străvechi.
Privind momente cheie din viitorul nostru, el a văzut două posibilităţi diferite şi distincte: una a vindecării şi una a distrugerii. La fel cum am face şi noi astăzi, marele profet şi-a descris viziunea în mod simbolic, avertizându-ne cu privire la o posibilitate din viitorul nostru, care s-ar putea materializa, dacă se urmează un anumit curs al evenimentelor. În acelaşi timp, el i-a sfătuit pe cei care eventual vor citi profeţia sa, să reconsidere alegerile pe care le fac în vieţile lor şi, acţionând înţelept, să evite suferinţa pe care el a văzut-o într-una din variantele de viitor.
Întrebarea care se pune acum este: Cum putem să implementăm acest principiu cuantic al opţiunii şi al înţelegerii limbajului simbolic în vieţile noastre zilnice, ca familie a planetei ?
”Când se va apela la rugăciune şi meditaţie în loc să se pună bază pe invenţii noi care să creeze şi mai mult dezechilibru, atunci şi ei [omenirea] vor afla calea cea adevărată” - Robert Boissiere, Meditaţii ale indienilor hopi
Prin „rugăciune”, textele pierdute ale esenienilor, ne reamintesc că, prin comuniunea cu elementele acestei lumi, nouă ni se oferă accesul la marile mistere ale vieţii.
„Numai prin comuniunea cu îngerii Tatălui Ceresc vom învăţa să vedem nevăzutul, să auzim ceea ce nu poate fi auzit şi să rostim cuvântul ce nu poate fi rostit!”
„Dacă ar fi să adreseze un singur mesaj locuitorilor Pământului” am început „ce ar dori abatele ca noi să transmitem omenirii, în numele său?”
„De fiecare dată când ne rugăm în mod individual” spuse abatele, „trebuie să simţim rugăciunea noastră. Când ne rugăm, simţim în numele tuturor fiinţelor, de peste tot.” „Suntem toţi interconectaţi”. „Suntem toţi expresiile aceleiaşi vieţi. Nu contează unde ne aflăm, rugăciunile noastre sunt auzite de toţi. Cu toţii Una suntem.”
„Pacea este lucrul cel mai important în lumea noastră de astăzi, în absenţa păcii, pierdem tot ce am mcâştigat, în prezenţa păcii, toate lucrurile sunt posibile: iubirea, compasiunea şi iertarea. Pacea este sursa tuturor lucrurilor. Aş vrea să le cer oamenilor lumii să găsească pacea în ei înşişi, astfel încât pacea dinăuntrul lor să se reflecte în lume.”
În Evangheliile Eseniene ale Păcii, de exemplu, esenienii încep un discurs foarte lung despre pace, fraza de deschidere fiind cât se poate de sugestivă. Învăţătura începe cu o simplă afirmaţie: „Pacea este cheia întregii cunoaşteri, a oricărui mister, a întregii vieţi.”
Tradiţiile străvechi sugerează că efectul rugăciunii provine din altceva decât din cuvintele rugăciunilor în sine. Poate că acest lucru ne oferă un indiciu în ceea ce priveşte motivul pentru care atât de mulţi oameni par să-şi fi pierdut încrederea în rugăciune. După edictele referitoare la Biblie, din secolul al patrulea, elementele fundamentale ale limbajului rugăciunii au început să dispară treptat din tradiţiile vestice, lăsând în urmă numai cuvinte.
În timpul acestei epoci, mulţi au început să creadă că puterea rugăciunii era conţinută în întregime de cuvântul spus. Dar, aşa cum ne dezvăluie unele texte anterioare
secolului al patrulea, nu există coduri magice create de vocale şi consoane, care să ne deschidă uşi spre tărâmuri uitate. Secretul rugăciunii se află dincolo de cuvintele de laudă, de incantaţiile şi de cântecele ritmice închinate „puterilor care sunt”. Texte precum cele ale Manuscriselor de la Marea Moartă ne invită să trăim intenţia din rugăciune în vieţile noastre, deoarece, dacă cuvintele sunt „rostite doar cu gura, ele sunt precum un roi de albine moarte ... care nu mai dau miere.”
Aflăm puterea rugăciunii într-o forţă care nu poate fi exprimată sau transmisă sub forma cuvântului scris – în sentimentele pe care cuvintele rugăciunii le evocă înăuntrul nostru. Sentimentul din rugăciunile noastre este cel ce ne deschide uşile şi ne luminează drumul către forţele văzute şi nevăzute. Deşi alte texte străvechi trec deseori cu vederea acest aspect al comuniunii noastre cu creaţia, în timpul audienţei noastre particulare, abatele din Tibet a confirmat, de fapt, importanţa elementului sentiment conţinut în rugăciune.
Cu privire la pacea din lumea noastră, înaintaşii noştri au întrebat: „Atunci, cum putem aduce pace fraţilor noştri ... ,pentru că am vrea ca toţi Fiii Omului să se împărtăşească din binecuvântările îngerului păcii!” Maeştrii esenieni au dat un răspuns care ilustra rolul gândului, al emoţiei şi al rugăciunii care aduce putere.
Sfidând logica de astăzi, cuvintele lor ne reamintesc că pacea înseamnă mai mult decât simpla absenţă a agresiunii şi a războiului. Pentru a schimba condiţiile din lumea noastră exterioară, suntem invitaţi să devenim noi înşine condiţiile dorinţei din interiorul nostru. Când facem aceasta, noile condiţii de sănătate şi pace sunt reflectate în lumea din jurul nostru. Această idee este esenţială în pasajul din textele eseniene, prezentat anterior.
Pentru a aduce pace celor pe care îi iubim în lumea aceasta, trebuie mai întâi ca noi înşine să devenim această pace.
Secretul pierdut al tehnicii rugăciunii constă în a schimba perspectiva asupra vieţii, simţind că „miracolul” s-a petrecut deja şi că rugăciunile noastre au fost împlinite. Popoarele indigene ale lumii împărtăşesc această amintire legată de rugăciune, în cele mai sacre texte şi în cele mai vechi tradiţii ale lor. Acum avem ocazia de a aduce această înţelepciune în vieţile noastre, sub forma unor rugăciuni de mulţumire pentru ceea ce există deja, în loc să cerem ca rugăciunile noastre să fie ascultate.
Acest cuvânt este credinţă. Deşi el este definit în The American Heritage College Dictionary drept „părere care nu se bazează pe nici o dovadă logică sau probă materială” vechile populaţii indigene ale lumii noastre acceptă o definiţie mult mai largă a credinţei. Cunoştinţele lor rămân la fel de valabile astăzi, ca şi în trecut, când credinţa era cheia de comunicare cu forţele nevăzute ale lumii noastre. Prin viziunea lor, minunat integrată, a rolului jucat de noi în creaţie, credinţa devine recunoaşterea faptului că puterea noastră este o forţă directoare în creaţie.
Această perspectivă unificată ne permite să mergem mai departe în viaţă, cu încrederea că, prin rugăciunile noastre, am sădit seminţele unor noi posibilităţi. Credinţa noastră ne permite să fim siguri că rugăciunile ne sunt îndeplinite. În baza acestei cunoaşteri, rugăciunile pe care le înălţăm devin expresii de mulţumire, care dau viaţă alegerilor noastre, pe măsură ce ele înfloresc în lume.
„Rugăciunea este pentru noi ca apa pentru sămânţa unei plante”. Suntem toţi ca nişte seminţe. Venim în această lume întregi şi compleţi prin noi înşine, purtând însă în noi, sămânţa unei posibilităţi şi mai mari. Timpul petrecut unul cu celălalt, în prezenţa provocărilor vieţii, trezeşte în noi cele mai mari posibilităţi de iubire şi de compasiune. Numai în prezenţa rugăciunii înflorim, spre a ne împlini potenţialul. Noi ne determinăm calitatea vieţii, prin puterea corpului nostru fizic, prin înţelepciunea experienţei inimii şi prin puritatea intenţiilor noastre.
Rugăciunea colectivă reprezintă şansa noastră de a crea, împreună, viitorul acestei lumi. Tradiţii străvechi şi oameni de ştiinţă moderni sugerează că rugăciunea este acea tehnică sofisticată care ne permite să recunoaştem posibilităţile rezultatelor viitoare şi să alegem care rezultat dorim să-l trăim. Devenind chiar situaţia pe care alegem s-o experimentăm în lume, atragem rezultatul care reflectă alegerea noastră. Procedând astfel, războaiele, bolile şi suferinţele nu se mai „întâmplă” pur şi simplu,- mai degrabă, ni se arată mecanismul prin care se produc. În acelaşi timp, ni se oferă puterea de a alege din nou.
Studii recente asupra efectului rugăciunii colective - sentimentele multor oameni concentrate asupra unei teme comune - arată existenţa unei relaţii similare în ceea ce priveşte conştiinţa umană. S-a demonstrat că rugăciunea concentrată a doar câţiva oameni, poate afecta calitatea vieţii unei întregi regiuni.
În mod aproape universal, vechile tradiţii consideră că relaţia dintre lumea de fiecare zi şi lumea interioară a conştiinţei noastre se manifestă chiar la un nivel mai profund. Dacă privim corpul nostru şi Pământul ca pe nişte oglinzi în care se reflectă unul pe celălalt, putem constata că stările extreme observate la unul, pot fi considerate ca nişte metafore ale schimbărilor din celălalt.
Dincolo de străvechile profeţii care anunţă un al treilea război mondial, de previziunile care descriu haosul şi sfârşitul lumii care ar urma să se petreacă la sfârşit de secol, secretul rugăciunii vechi de 2500 ani poate reprezenta pentru noi şansa rară de a ne modela viitorul, într-un mod pe care l-am văzut doar în vise. În loc să ne protejăm de evenimente ce par să aibă putere asupra noastră, am putea efectiv să alegem acele circumstanţe şi situaţii care afirmă viaţa şi care transcend boala, suferinţa şi războiul, în viitorul nostru.
Fenomenele mistice” cum erau denumite pana de curand, au suport stiintific dat de ultimele cercetari in domeniu. Tot mai multi cercetatori din intreaga lume, s-au axat in ultimul timp pe experiente si cercetari specifice.
Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele.
Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul "material" al acestui fenomen divin.
"O rugăciune este un remediu puternic. Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, dar ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei", spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologi e al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg.
Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut - a masurat puterea rugăciunii. El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit - "stingerea" completă a cortexului cerebral.
Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută "trezie uşoară, în rugăciune" şi a dovedit ca are o importanţă vitală pentru orice persoană.
Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică.
Depăşind frontierele culturale, religioase şi geografice, limbajul tăcut al rugăciunii este, poate, cel mai comun obicei pe care-l împărtăşim, la nivel de specie. Este ca şi cum, undeva în negura memoriei noastre colective, am avea o amintire a acestui limbaj sacru, care se adresează forţelor nevăzute din lumea noastră şi creează o comunicare între noi.
Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui.
Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la Cernobîl, instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacxitatea de măsurare a instrumentului. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală.
Oamenii de ştiinţă din Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăţi vindecătoare. De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor.
Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos.
Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ, iată forţa unui simbol: omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică.
Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire. A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare.
Astfel, recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă. Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale. Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat. Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca. Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi.
"Apa distinge nivelul de credinţă al oamenilor", spune A. Malenkovskaia. Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările au fost nesemnificative.
Cei care se roagă au văzut rezultatele rugăciunilor lor vreme de generaţii, fără să fi avut vreo confirmare, fără ca cineva să fi făcut măsurători şi fără să le fi fost furnizate ceea ce astăzi numim dovezi ştiinţifice. Pentru oamenii credincioşi, miracolele din vieţile lor sunt singurele dovezi de care au nevoie.
Trebuie să ne întrebăm dacă situaţiile existente în lumea noastră astăzi corespund viziunilor văzute într-o altă vreme. Dacă da, poate că timpul nostru actual reprezintă zilele în care „toate secretele vor fi dezvăluite13 şi când, în sfârşit, vom folosi tehnica noastră uitată de rugăciune, pentru a face ca viitorul să nu se conformeze vechilor viziuni ce prevesteau tragedia şi suferinţa. Studii recente asupra efectelor rugăciunii oferă o nouă
Oamenii de ştiinţă presupun că relaţia dintre rugăciunea colectivă şi activitatea indivizilor din comunităţile respective se datorează unui fenomen cunoscut sub numele de efect de camp al conştiinţei. Frumuseţea efectului de camp este că, atunci când stresul este eliminat dintr-un grup, efectele sunt înregistrate şi în afara respectivului grup” - poate chiar la o scară mai mare. Aceasta este ideea care a dus la studierea efectelor meditaţiilor şi rugăciunilor în masă, în timpul războiului israeliano-libanez de la începutul anilor ’80.
Vreme de secole, profeţii şi înţelepţii au sugerat că doar o zecime din procentul de unu la sută din populaţia globului, care ar lucra împreună într-un efort unificat, poate modifica conştiinţa întregii lumi. Dacă aceste cifre sunt corecte, atunci iată că este nevoie de surprinzător de puţini oameni pentru a fi sădite seminţele unor mari posibilităţi.
Regăsirea simbolurilor şi a limbajului simbolic, a ştiinţei rugăciunii şi profeţiei înseamnă că acea cunoaştere era înainte secretă, destinată doar celor puţini şi aleşi poate deveni accesibilă pentru marile mase, iar întrega planetă se poate transforma astfel într-un mare templu iniţiatic închinat lui Dumnezeu.
Reprezentând doar o fracţiune din estimările făcute de antici, rugăciunea a mai puţin de opt mii de oamenii poate transforma soarta planetei Pământ. Cu ajutorul Internet-ului şi a mijloacelor informatizate de comunicaţie, se poate organiza în mod cert o rugăciune/meditaţie colectivă, la care să participle minimum opt mii de persoane.
Evident, acest număr de oameni reprezintă doar cifra minimă necesara pentru a declanşa efectul - pragul de început. Cu cât este mai mare numărul celor care participă, cu atât va fi mai accelerat efectul. Aceste cifre ne reamintesc de vechi îndemnuri, care sugerau că un număr foarte mic de oameni poate influenţa o lume întreagă.
Pentru aceasta va fi necesară mobilizarea unor mii de oameni la unison, apoi restructurarea întregului sistem de învăţământ, introducere şi studiul simbolului, simbolurile, limbajul simbolic, tehnica rugăciunii şi apoi acele ştiinţe sacre care au la baza lor tocmai această cheie foarte simplă care este simbolul.
În acest mod se poate ajunge la acea Epocă de Aur planetară, care este menţionată de majoritatea profeţiilor. Simbolul şi limbajul simbolic sunt acele chei foarte simple care vor deschide porţile misterelor, acea modalitate de a accede la cunoaşterea mistică care a fost închisă celor mulţi, până acum. Simbolul a fost, până acum arma secretă a celor puţini şi iniţiaţi, care deţineau şi deţin puterea, dar iată că a venit momentul unei transformări spirituale planetare.
Simbolul şi rugăciunea ne vor ajuta să descifrăm puternicile instrumente ale anticilor, ale alchimiştilor şi să dobândim o înţelegere adevărată asupra însemnătăţii lor în viaţa cotidiană.
