barbati despre femei 2

barbati despre femei

Simon Magus- Despre Intelepciune

Privind în urmă la lecţiile mele, îmi dau seama că nu te-am învăţat nimic! Vrăji, incantaţii şi invocaţii! Unui Înţelept nu-i pasă de niciunul dintre lucrurile astea!
Trebuie să redefinesc pentru tine ce este un Înţelept cu adevărat. Lucrurile despre care te-am învăţat ţin de vrăjitorie, nu de Înţelepciune.
Nici chiar maestrul meu, Simon [Magul], care a fost cel mai mare vrăjitor din lume, nu a fost un Înţelept. Eu însumi sunt încă un biet magician, dar aspir spre Înţelepciune.
Atunci ce este un Înţelept? Un Înţelept nu are nevoie de baghete, poţiuni magice sau incantaţii pentru a face magie.
Un Înţelept poate face conştient ceea ce oamenii pot face numai în visele lor.
Şi asta datorită felului său de a privi lucrurile. Aceasta este singura diferenţă dintre un adevărat Înţelept şi un biet magician sau simplu om.
Pentru ca Înţeleptul cunoaşte adevărul. El nu se lasă prins în iluziile vieţii ca omul obişnuit.
Un Înţelept are puterea Alchimiei. Puterea de a transforma numai prin gând.
Alchimia, vezi tu, nu este transformarea plumbului în aur. Aceea e o metaforă. Este transformarea spiritului în aur, metalul nepieritor.
Cum face asta? Primul pas este întoarcerea la inocenţă! Când erai copil, întreaga lume era un loc magic. Dar, pe măsură ce creşteai, ai început să pui etichete lucrurilor. Acesta e un copac, acela e un nor, aceea o frunză. Nici măcar nu mai priveşti obiectul, îi vezi numai numele.
Dacă ai putea să te opreşti şi să vezi ce sunt lucrurile acelea cu adevărat, ai fi atât de uluit încât nu te-ai mai putea ţine pe picioare!
Pasul următor spre Înţelepciune este acela de a fi inexplicabil de fericit!
Şi asta din cauză că toate acele lucruri care îi nemulţumesc pe oamenii simpli pe Înţelept nu îl ating.
Pierderea, de exemplu. Un Înţelept ştie că totul este trecător şi constant în acelaşi timp. Pentru că totul este făcut prin puterea lui Dumnezeu, care îşi schimbă numai forma necontenit.
Nu poţi pierde ceva pentru că toate sunt parte din tine şi tu eşti parte din Dumnezeu. Tot ce a existat vreodată este încă aici. Şi-a schimbat forma numai.
Un Înţelept nu se teme de moarte pentru că el ştie că moartea e o minciună. El a trăit şi va trăi mereu.
Un Înţelept ştie că e nemuritor. Mereu a fost şi va fi.
Un Înţelept nu cunoaşte singurătatea. Pentru că el nu s-a rupt de univers. Este una cu el şi una cu puterea lui Dumnezeu. Cum ar putea fi el, aşadar, singur?
Un Înţelept este cu adevărat treaz în timp ce restul omenirii visează. Odată pătruns adevărul acestei revelaţii, legile timpului şi spaţiului îşi pierd sensul.
Un Înţelept poate face orice! Sfida gravitaţia, teleporta oriunde, crea lucruri cu un simplu gând! Pentru că el este una cu Dumnezeu şi una cu universul.
Buda a fost un Înţelept! Iisus a fost un Înţelept! Krişna a fost un Înţelept! Acelaşi Înţelept lăuntric pe care ei l-au descoperit se află în tine!
Eşti ceea ce crezi că eşti! Nici mai mult, nici mai puţin! Orice din universul nostru "solid", odată descompus, nu mai e solid defel! Dacă ai putea mări un atom de hidrogen până la mărimea unei mingi de baseball, singurul electron care îl orbitează va fi la 3 mile depărtare!
Aşadar cea mai mare parte din corpul tău "solid" e compusă din spaţiu gol. Conştiinţa ta e cea care ţine totul laolaltă!
Universul nostru solid e o minciună! O iluzie! Priveşte ecranul televizorului tău. Vezi imagini cu munţi, nori, copaci, clădiri, animale şi oameni. Dar dacă iei o lupă şi te uiţi foarte de-aproape la ecran descoperi că toate imaginile nu sunt altceva decât puncte strălucitoare de lumină. Ceea ce nu realizezi este că şi televizorul, podeaua pe care stă şi tu însuţi sunteţi acelaşi lucru. Toate sunt făcute din aceleaşi molecule ca şi stelele, rearanjate numai pentru a forma modele diferite de energie.
Adevărul aşadar este că eşti numai un model de energie într-un ocean de energie. Podeaua, aerul şi toate celelalte numai par a fi lucruri separate, ca şi imaginile de pe ecran. În realitate ele sunt toate formate din aceleaşi modele de energie.
Adevărul este că toţi suntem unul şi unul este de fapt Dumnezeu, acţionând toate componentele simultan.
Oricine poate percepe dincolo de iluzia solidităţii şi a morţii este un atotputernic Înţelept.
Când o insectă e strivită sau un om moare, moleculele care le formau corpul sunt încă aici. Se întorc numai în pământ şi hrănesc planta din care se deschide un trandafir, care, la rândul său, se va veşteji şi va reveni la sursa din care a răsărit. Dar, din moment ce Dumnezeu este de fapt insecta, omul şi trandafirul, ce s-a pierdut de fapt?
Ne temem de pierderea propriei identităţi, dar, din moment ce suntem o parte din Dumnezeu, ce se pierde de fapt? Numai rolul nostru dintr-un act al nesfârşitei piese a vieţii.
Oamenii îşi consideră visurile iluzii ale minţii şi starea de trezie ca fiind realitate. Adevărul însă e că şi starea de trezie e numai un vis. Visul lui Dumnezeu.
Dar poţi protesta. Îmi dau cu piatra asta în cap şi o să mă doară, trebuie să fie real. Dar şi în vis vedem şi simţim pietre. Ne putem da în cap şi o să ne doară. Şi totuşi, nicicare nu e "mai reală" decât cealaltă!
Un Înţelept ştie asta şi-şi trăieşte viaţa în consecinţă.
Buda a fost adesea văzut levitând în aer! Iisus mergea pe apă. Ne închinăm în faţa lor şi îi tratăm ca zei sau fiinţe speciale, dar ei au negat asta.
Buda încerca să-şi înveţe discipolii că şi ei pot dobândi iluminarea. Iisus a încercat să-l înveţe pe Petru să meargă pe apă şi, pentru un moment, Petru şi-a abandonat neîncrederea şi a putut s-o facă. Dar apoi s-a îndoit şi a început să se scufunde.
Asta e cheia! Înlăturarea tuturor îndoielilor asupra unităţii cu Dumnezeu. Dacă vei putea face asta pentru o singură secundă, nu există miracol pe care nu l-ai putea face.
În visurile tale adesea zbori sau creezi lucruri printr-un gând. Ai putea face acelaşi lucru în visul pe care îl numim viaţă dacă ai uita iluzia morţii şi a solidităţii.
Odată ce vei fi făcut asta, şi tu vei fi un Înţelept. Vei fi una cu Dumnezeu, una cu universul.
Un Înţelept este un spectator, un observator în piesa asta pe care o numim viaţă. Un Înţelept nu mai este doar un actor ci şi publicul însuşi.
El încă îşi spune replicile şi-şi joacă scenele, dar o face lucid şi mereu conştient că joacă numai un rol.
În timp ce noi, ceilalţi, continuăm să credem că rolurile noastre sunt reale şi ne uităm adevăratele identităţi.
Un Înţelept este lipsit de "sine". El ştie că trupul lui e numai o creaţie a conştienţei. Nu conştienţa există în trup, ci trupul există în conştienţă. Iar când trupul dispare, conştienţa rămâne. Aşa cum a existat înaintea trupului.
Puterea unui Înţelept este puterea iubirii absolute. Iubirea de Dumnezeu, iubirea de natură, iubirea de oameni.
Cuvântul "iubire" este puţin înţeles. Când spun cuvântul "iubire" nu vorbesc de [ceea ce greşit consideră oamenii a fi] simţăminte. Toate simţămintele sunt lucruri, lucruri fabricate.
Iubirea de care vorbesc e iubirea divină. E o forţă care arde toate himerele. Dizolvă toate impurităţile. Iubire care caută impurităţile şi le arde. Nu există persoană lipsită de iubire.
Numai cei care şi-au împietrit intr-atât inimile încât nu mai percep iubirea care e pretutindeni în jurul lor. Devin orbi la iubire aşa cum un orb devine incapabil de a vedea lumina din care el însuşi e creat. Invizibilă şi mereu prezentă, iubirea e mai mult decât un simţământ, mai mult decât o emoţie. E mai mult decât plăcere, mai mult decât extaz. Este starea firească a lui Dumnezeu. Forţa supremă din univers.
În percepţia unui Înţelept, Iubirea e în aerul pe care îl inspirăm, circulă prin fiecare celulă a fiinţei noastre.
Iubirea pătrunde totul şi pe toţi. Când spunem că iubim ceva sau pe cineva, de fapt ne îngăduim numai să simţim ceea ce e mereu prezent.
A iubi universul şi tot ce cuprinde acesta e puterea supremă. Înseamnă să trăieşti într-o linişte interioară de nezdruncinat.
Iubirea nu este ceva ce numai simţim. Este ceva ce suntem. A începe să iubeşti pe cineva sau ceva este de fapt a începe să simţi ceea ce e mereu prezent, dar pe care noi am ales să nu percepem. Aşa cum etichetăm copacii, norii, aşa etichetăm şi oamenii.
Dacă ne-am opri vreodată cu adevărat şi am privi oamenii de lângă noi şi am putea vedea ce sunt ei în realitate, nu ne-am putea abţine să nu-i iubim
Pentru că ei sunt o expresie a lui Dumnezeu!
Toată iubirea oamenilor este efemeră, trecătoare. Trece de la un obiect sau individ la altul. Se poate transforma repede în ură dacă lucrurile nu ne ating aşteptările.
Dar iubirea adevărată nu se poate schimba. Nu are nimic de-a face cu obiectul, nici nu poate deveni alt sentiment, pentru că nici măcar nu este un sentiment.
E un fel de a fi. Acel "a fi" este starea firească a infinitei forţe divine, din care putem numai puţin percepe dacă aşa hotărâm. Pentru a percepe această iubire trebuie să eliminăm sinele. Să eliminăm toate temerile, obiceiurile, egoismul şi furia.
Trebuie să ne golim ca să putem îngădui universului să ne umple cu iubire.
Conştiinţa e cea care ne poate transforma perspectiva iubirii egoiste în iubire dezinteresată.
Trebuie să ne reeducăm pentru a atinge acest punct de vedere. Că iubirea este mereu prezentă şi pretutindeni. Există în oricine şi orice.
Că iubirea e starea firească. Toate celelalte sunt iluzii.
Când un Înţelept vorbeşte despre iubire, cea la care se referă el este aproape opusul a ceea ce oamenii numesc iubire. Pentru oameni, iubirea e un sentiment cât se poate de personal. Pentru un Înţelept este o forţă universală.
Oamenii percep iubirea ca o ataşare. Să posezi pe cineva sau să fii în posesia cuiva. Asta e o închipuire. Pentru Înţelept, adevărata iubire înseamnă să nu simţi nicio ataşare, nicio posesie asupra cuiva sau a ceva. Să aparţii tuturor simultan şi toate să-ţi aparţină.
Iubirea individuală pe care o percepi faţă de o altă persoană e o formă concentrată a iubirii universale. Iubirea universală este o formă extinsă a iubirii individuale.
Iubirea e cu adevărat puterea lui Dumnezeu atrăgând totul spre el. E o forţă de nestăvilit.
Dar cum atingem acest nou punct de vedere? Cum ne scuturăm de iluzia vieţii?Cum ne trezim din vis?
Trebuie să-ţi reeduci mintea şi emoţiile, apoi credinţa te va duce mai departe.
Iată paşii pe care-i poţi face pentru a atinge felul Înţeleptului de a privi lucrurile:
1. "Principiul nevoii de a dărui". Dacă ai nevoie de iubire, dăruieşte iubire. Dacă ai nevoie de sprijin, dăruieşte sprijin. Dacă ai nevoie de un prieten, fii tu prieten. Orice ai nevoie, dăruieşte celorlalţi şi îţi vei afla propriile nevoile satisfăcute.
2. "Destinde-te, nu te încorda". Este la fel de simplu să te destinzi ca şi să te încordezi. Ne încordăm numai din frică. Această retragere constantă în noi înşine din cauza fricii de a fi răniţi este motivul împietririi inimilor noastre. Învaţă că este la fel de uşor să fii vesel ca şi să fii trist. Fii amabil în loc să te iriţi, fii mai degrabă prietenos decât ostil. Data viitoare când vrei să te încordezi, încearcă să te destinzi. Când îţi vine să plângi, opreşte-te şi râzi, în schimb.
3. "Renunţă la ataşamente". Dacă nu obţinem ce vrem suntem nefericiţi. Dacă păţim ceva ce nu vrem suntem nefericiţi. Chiar şi când obţinem ceea ce vrem suntem nefericiţi pentru că nu putem păstra pentru totdeauna.. Mintea rezistă schimbării, dar schimbarea e lege. Totul e trecător. Recunoaşte că nu posezi nimic. Totul e un împrumut de la Dumnezeu şi, până la urmă, totul se întoarce la el.
4. "Bucură-te de orice ţi se întâmplă". Ne plac vremurile bune şi le urâm pe cele rele. Dar este suferinţa întâmplărilor neplăcute cea pe care o cultivăm. Acceptă-ţi suferinţa ca pe o lecţie. Apoi vei învăţa să iubeşti şi amintirile plăcute şi pe cele mai puţin plăcute. Pentru că, fără suferinţă n-ai fi acelaşi om care eşti azi. Aşa că învaţă să te laşi purtat de curent şi să te bucuri de orice ţi se întâmplă.
5. "Lasă să vină şi să treacă". Ai observat vreodată un bebeluş. E greu să ni-i imaginăm ca maeştri ai propriilor emoţii, dar asta sunt. Un bebeluş plânge când are o nevoie, dar în clipa în care nevoia îi este satisfăcută, lacrimile se opresc instantaneu. Mai târziu în viaţă învăţăm să ne suprimăm emoţiile. Dar pentru un Înţelept, emoţiile se exprimă liber. Iar odată exprimarea uitată, un Înţelept nu mai stăruie în emoţii, nu-şi mai reprimă furia sau bucuria sau iubirea. Simte ceea ce simte şi apoi lasă să treacă.
Aşadar, în concluzie, se află un Înţelept în absolut fiecare dintre noi. Descoperă-l şi devino una cu el şi apoi devii una cu Dumnezeu, una cu universul.
"Simon Magus"

menire si curaj

O lecţie importantă este aceea că trebuie să acceptăm că există o realitate interioară şi una exterioară. Există, de asemenea, mulţi factori care influenţează realitatea exterioară – dorinţele şi necesităţile altor fiinţe umane, sentimentele şi părerile lor, acţiunile şi deciziile noastre din trecut, viziunea pe care o avem asupra lumii şi modul în care o proiectăm în realitatea fizică. Adesea ni se pare că avem foarte puţin control asupra realităţii exterioare, că nu putem controla acţiunile, nevoile sau părerile celorlalţi- singurul aspect pe care-l putem controla este doar persoana noastră.
Adesea, într-un mod superficial, apare o dihotomie între conceptul de libertate şi cel de disciplină, două concepte care par a conduce în direcţii opuse. Printr-o analiză profundă şi o practică corespunzătoare, ajungem la concluzia că disciplina şi libertatea sunt două căi care duc în direcţii opuse. Prin disciplină şi exerciţiu controlul corpului devine o chestiune de gândire, nu una de musculatură sau de forţă. O idee poate deveni imediat mişcare sau sunet şi toate acestea se pot datora disciplinei.
Prin practică şi disciplină se poate atinge libertatea dorită. Când ai disciplina poţi atinge libertatea. Când ai disciplina necesară pentru a-ţi asculta sufletul, a-ţi asculta intuiţiile şi a răspunde, eşti liber. Îţi trăieşti adevărul şi ai descoperit un nou mod de a-ţi controla viaţa şi că poţi trăi în armonie cu universul, poţi să-ţi clădeşti existenţa plină de satisfacţie, bucurie, linişte şi împlinire. Prin disciplină interioară poţi să-ţi trăieşti existenţa plenar şi vei şti că, indiferent de dramele ce se desfăşoară în jurul tău, poţi alege să rămâi în propria ta realitate lăuntrică, fiind împăcat şi trăind Adevărul în esenţa fiinţei tale.
Calea spre libertate prin disciplină este calea fiinţei angrenate pe o cale spirituală, o putem numi războinic al luminii. Pentru mulţi dintre noi, imaginea războinicului este un stereotip al unei forţe ameninţătoare, dar trebuie să devenim conştienţi că energia războinicului are o altă natură. Se poate numi războinic al luminii, fiinţa umană care are o misiune şi se dedică trup şi suflet acelei misiuni, indiferent ce obstacole pot apărea. Războinicul spiritual rămâne ferm în adevăruil său şi se consacră creşterii şi evoluţiei personale. El este cel care primeşte cu braţele deschise provocarea noilor idei şi noilor opinii şi le cântăreşte în funcţie de adevărul său sufletesc, adoptând doar convingerile care se află într-o perfectă armonie cu sufletul său. Calea războinicului spiritual este o chemare înaltă, pentru că necesită devotament şi disciplină, dar recompensele sunt pe măsură, adică foarte mari.
În societatea contemporană ne aflăm adesea în contradicţie cu fluxul natural al energiei universale, de aceea privim schimbările ce apar în viaţa noastră ca pe nişte duşmani nu ca pe nişte oportunităţi. În această epocă singurele puncte de sprijin din această realitate sunt realităţile sublime ale sufletului. E ca şi cum ai face surf pe valurile realităţii şi care te poate conduce către experimentarea unor stări de conştiinţă, de forţă şi de înţelegere, spre noi aspecte ale acestei realităţi dinamiceşi spre un viitor mai bun.De asemenea, te poţi împotrivi schimbării şi să te agăţi de trecut, de modurile vechi de a gândi şi astfel să fie în defazaj cu lumea şi cu societatea din jur.
Un războinic spiritual este o fiinţă umană care vrea să-şi trăiască adevărul spiritual cu orice preţ, trecând peste toate obstacolele, dar a cărui viaţă este un permanent proces de evoluţie.
Un războinic spiritual este ca un surfer fixat pe coama valului vieţii, care trăieşte în realitatea prezentă. Deşi viaţa noastră exterioară se află într-o continuă transformare, viaţa noastră interioară rămâne cam aceeaşi şi acolo se produc cu greu schimbări, transformări. Pe măsură ce ne elevăm conştiinţa începem să ne cunoaştem mai bine, ne dăm seama cu mai multă claritate de calea ce dorim să o urmăm şi ce daruri dorim să împărţim lumii. De asemenea, în această călătorie recunoşti ceea ce ai realizat până acum, dar şi ceea ce mai ai de realizat. Simultan este necesar să-ţi accepţi stadiul de începător şi să admiţi că există multe lucruri noi pe care le ai de învăţat, dar şi moduri noi de a privi concepte noi. Această călătorie necesită foarte multă răbdare, mai ales când aproape tot ceea ce ai făcut până acum simţi că nu este în armonie cu misiunea sufletului tău. Ai nevoie de timp, energie, concentrare, antrenament, angajament şi răbdare pentru a stăpâni un nou mod de viaţă, chair dacă e calea sufletului tău. Suntem creaturi ale obişnuinţei şi avem nevoie de timp pentru ca să ne schimbăm obiceiurile.
Oricare ar fi experienţa de viaţă pe care o ai într-un anumit moment, ea se oglindeşte la niveluri profund personale, dar şi la niveluri universale. O schimbare la unul din nivelurile constiinţei le influenţează pe toate celelalte.
Menirea spirituală presupune dezvoltarea şi perfecţionarea artei de a trăi, de a stăpâni viaţa cu măiestrie. Devenim artişti doar prin efort propriu, învăţând sentimentul îndemânării şi supravieţuind propriilor greşeli. Esenţa menirii fiecărei fiinţe umane este aceea de a deveni maeştri în a ne trăi adevărul şi esenţa. Maestru al existenţei este cel care, chiar dacă îşi perfecţionează aptitudinile, continuă să se rafineze, să exploreze să experimenteze, să înveţe. Când ajungi la măiestrie, îţi trăieşti esenţa adevărului personal. Este vorba de de integrarea dansului magic al manifestării într-o deplină armonie cu Sinele propriu. În această călătorie, trebuie să devii conştient de ceea ce ai de lăsat mai valoros acestei planete.

despre libertate

Libertatea este ca sufletul. Fără ea, nu suntem nimic. Trăită în prezenţa ei, viaţa noastră se transformă…. Prima noastră obligaţie în această lume este să descoperim împrejurările în care sufletul nostru înfloreşte. Acesta este cel mai adevărat şi mai profund înţeles al libertăţii – să trăieşti în condiţiile care te fac să rămâi cât mai fidel adevăratei tale naturi.
De la orice nivel ai începe să lucrezi cu ideea de libertate, spiritul îţi arată clar că nu o vei găsi doar prin ACŢIUNE. Alege să fii liber interior, să nu faci compromisuri cu tine, acum şi remarcă pur şi simplu abundenţa care va începe să-ţi apară în viaţă, din punct de vedere financiar, dar nu numai.. Alege să fii liber pe dinăuntru acum şi priveşte acum relaţia cu persoana iubită îşi recapătă rolul pe care-l merită în viaţa ta. Abia atunci vei şti dacă e nevoie de o schimbare de atitudine sau dacă relaţia respectivă trebuie să ia o altă formă.
Când simţim că e ceva în neregulă în viaţa noastră, puţini dintre noi ne facem o analiză interioară sau privim viaţa exterioară ca pe o reflexie a fiinţei lăuntrice. Datorită obişnuinţei am fost învăţaţi ca, atunci când avem o problemă, să ne uităm în exteriorul nostru şi să vedem ce piese pot fi rearanjate, ce element ar putea fi înlocuit sau cui am putea să-I pasăm problema, doar ca să o reparăm. Acest tip de schimbare este doar unul superficial, pentru ca o acţiune să ducă la o transformare de durată, trebuie să fie precedată de o alegere conştientă.
De ce e atât de importantă alegerea libertăţii? Pentru că este o declaraţie de intenţie. Afirmarea intenţiei de a fi liber începe sş-ţi deschidă perspectiva şi să-ţi activeze vibraţiile pentru ca să-ţi cunoşti potenţialul nelimitat. Când ştii clar ce scopuri şi ce intenţii ai, universul pare să te sprijine în călătoria de descoperire a misiunii tale spirituale. Coincidenţe fericite apar peste tot în jurul tău. Energiile tale creatoare se iau la întrecere şi apar idei şi gânduri noi. Totul pare să se petreacă foarte repede şi totuşi să te descurci uşor. Fiinţa ta începe să fie activă la un nivel fără precedent. Când începi să accepţi puterea, puterea care este iubire ce curge liber printr-un suflet liber. Pe măsura trecerii timpului, lumea ta exterioarăse poate schimba în totalitate, dar asta oar pentru a ajunge să reflecte lumea ta interioară.
Dar dacă tu crezi că aceasta înseamnă că totul va fi mai uşor şi nu vei mai avea parte de dificultăţi sau conflicte, dimpotrivă viaţa te va pune în situaţii dificile, în mijlocul unor conflicte tocmai pentru că eşti cu mult mai conştient de numeroasele sale faţete. Ceea ce va fi diferit va fi modul în care vei reacţiona în faţa situaţiilor dificile în faţa cărora te pune viaţa, deoarece fiecare obstacol poate fi un dar, o modalitate de creştere şi transformare rapidă.
Henry David Thoreau a spus- Dacă un om nu merge în pas cu tovarăşii lui de drum, e poate că nu aude acelaşi toboşar. Lăsaţi-l să păşească după muzica pe care o aude, indiferent de ritmul acesteia şi oricât de îndepărtată ar părea. Ascultarea toboşarului lăuntric este o parte esenţială a procesului de revendicare a vieţii, de recunoaştere a propriei puteri interioare. Pe măsură ce conştientizăm prezenţa lui, începem să ne recunoaştem adevărul personal şi să ne rupem de conştiinţa colectivă, de mase. Această separare cere mult curaj. E mult mai simplu să ne conformăm modului de a gândi al maselor, decât să evadăm şi să creem ceea ce doreşte sufletul noetru cu adevărat. Pentru a realiza ceea ce ne-am propus vom avea nevoie de multă disciplină interioară, de asumare responsabilă şi de curaj.
A trăi plenar viaţa înseamnă un proces constant de naştere, dezvoltare, integrare şi trăire. Asumarea propriei vieţi este un proces continuu şi progresiv, la fel ca şi asumarea libertăţii, dar întotdeauna vor exista obstacole şi dificultăţi care vor ameninţa să preia controlulasupra vieţii noastre. Când înfruntăm dificultăţile fiind concentraţi pe propriul adevăr interior vom găsi curajul, forţa, disciplina şi devotamentul pentru a ne continua drumul, deoarece este necesar ca adevărul personal să-l trăim oricare ar fi preţul dificultăţilor exterioare.
Uneori alegerea libertăţii şi asumarea propriei vieţi ne pot antrena într-o călătorie singuratică, dacă în jurul tău se află o mulţime de oameni care par că dorm, înţepeniţi într-un anumit mod de viaţă şi care nu acceptă să vadă alte posibilităţi. Cei apropiaţi vor încerca să ne oprească sau să ne tragă înapoi din diferite motive- faptul că, ăn felul lor, consideră că ne iubesc foarte mult şi vor ceea ce este mai bine pentru noi, conform normelor sociale, sau le este teamă că dacă te vei transforma ei nu te vor mai recunoaşte sau nu-I vei mai iubi. Faptul că vei înţelege mai bine cine eşti nu va schimba nimic din dragostea fundamentală pe care le-o porţi.Unele persoane vor dori să te oprească şi să te facă să te conformezi unor reguli rigide deoarece se simt ameninţaţi de încăpăţânarea şi dăruirea cu care urmăreşti să-ţi valorifici potenţialul la maxim. Din unghiul lor observă că s-au blocat, dar nu vor să fie provocaţi pentru a mai face ceva, ei simt că e mai uşor să lase lucrurile aşa cum sunt, deoarece viaţa lor rămâne previzibilă, iar ei au iluzia că deţin controlul.
Însă cel care caută libertatea este necesar să fie înconjurat de oameni îndrăzneţi care să aibă aceleaşi idealuri ca şi el, deoarece recăderea în vechile tipare comportamentale şi de gândire e relativ facilă.
Să fii aşa cum eşti de la natură, înseamnă să fii conştient de scânteia divină care se află ascunsă în tine. Când trăieşti conform naturii tale iţi foloseşti potenţialul la maxim, astfel încât ceilalţi, întregul univers dealtfel, pot beneficia de tine la adevărata ta valoare, la potenţialul tău maxim. Când nu eşti fidel naturii tale, naturii interioare, îţi refuzi ţie, dar şi celorlalţi, adevărata ta valoare. Aşa că, a rămâne fidel naturii interioare este cea mai mare realizare din această viaţă, pentru că te ajută să revelezi în exterior ceea ce este ocultat în tine, ca în fiecare fiinţă umană de alfel.

despre menirea spirituala

Cel mai mare pericol pentru noi toţi este faptul că nu ţintim prea sus şi nu ne putem atinge scopul, ci că ţintim prea jos şi obţinem ceea ce ne dorim.- Michelangelo

Trebuie să fim schimbarea pe care dorim să o vedem în lume. - Ghandi

Începutul oricărei călătorii implică o pregătire prealabilă şi o necesitate sufletească. Începutul conştient al călătoriei noastre în această lume începe atunci când ne descoperim şi ne acceptăm, deschis şi plenar, talentele, înzestrările native, visurile şi speranţele cele mai mari, precum şi darurile ce trebuie să le faci celorlaţi prin tot ceea ce este fiinţa ta în această manifestare.
În cuvinte simple, înseamnă a-ţi privi viaţa cu multă sinceritate, să vezi ce e bine şi ce nu, ce te motivează şi ce te împiedică să înnaintezi, adică este un demers în vederea unei transformări interioare din ce în ce mai profunde.
Transformarea interioară nu înseamnă atingerea unui alt statut social, a unui anumit prag de venituri sau îmbunătăţirea imaginii exterioare. Pe parcursul acestei călătorii către lumea enigmatică şi profundă a fiinţei tale vei descoperi că acestea sunt aspecte exterioare ale unei transformări profunde interioare, fiind eminamente un proces interior, care te ajută să te raportezi mereu la un nivel fundamental şi să devii ceea ce eşti tu de fapt, să-ţi foloseşti potenţialităţile ocultate, nu să devii o altă persoană.
Este cel mai mare dar pe care ţi-l poţi oferi ţie, dar şi întregii lumi deoarece te oferi pe tine lumii, universului, în forma ta cea mai elevată, adică să te cunoşti perfect şi prin această cunoaştere eşti capabil să-ţi foloseşti toată puterea şi iubirea pentru a-ţi da seama de ceea ce poţi face ca fiinţă ce a venit în această lume cu un anumit rost. Astfel la finalul acestei călătorii interioare ajungi să trăieşti ca o fiinţă dinamică şi creativă a ce nu mai aparţine doar lumii, ci aparţine universului.
Transformarea începe prin modificarea unor structuri mentale fixe, a unor convingeri, care ne modulează fiecare aspect al vieţii, acea sumă a convingerilor, valorilor, identităţii, aşteptărilor, atitudinilor, obiceiurilor, deciziilor, părerilor şi tiparelor de gândire pe care le avem faţă de noi şi faţă de viaţă, în general.
Transformarea este un proces conştient, un proces ce necesită atenţie şi intenţie clară. Transformarea înseamnă o schimbare profundă, iar dacă cineva vrea să-şi modifice viaţa trebuie să-şi modifice credinţele. Ce înseamnă a fi liber? Înseamnă a-ţi vedea viaţa într-un mod dinamic, care se foloseşte de muncă pentru a se exprima, ca fiind vie şi plină de graţia iubirii.
Căror lucruri le permiţi să-ţi definească viaţa?
Dacă munca ta este cea care îţi defineşte viaţa, înseamnă că i-ai permis să-ţi limiteze şi să-ţi îngrădească viaţa. Fii conştient că munca te serveşte pe tine nu tu pe ea.
Dacă permiţi religiei să-ţi definească stilul de viaţă şi convingerile, fără să fi decis acest lucru în mod conştient, înseamnă că religia a devenit o structură rigidă şi o lentilă prin care percepi viaţa şi uneori o înţelegi dogmatic. Dar dacă religia, sau spiritualitatea, este o structură vie şi flexibilă, care te face să te simţi liber şi să te simţi bine oriunde, atunci înseamnă că ai înţeles, diferenţa dintre dogmă şi inspiraţie divină.
Este necesar să fim conştienţi că orice sistem de convingeri, orice stil de viaţă sau orice practică spirituală se află în cadrul unui spectru care are la un capăt libertatea absolută şi la celălalt o capcană mortală. O viaţă liberă este aceea care nu încetează să se extindă, să se înnoiască, să descopere, să reveleze şi să devină. Depinde de fiecare fiinţă cât doreşte să fie de liberă sau de limitată. De obicei ne agăţăm de obişnuinţe sau de prejudecăţi, nu de ceea ce ştim în adâncul inimii noastre că ne dorim cu adevărat. Ne-am obişnuit cu anumite tipare de viaţă şi nu suntem dispuşi să renunţăm la ele. Însă, în mod curent, ne aşteptăm ca viaţa noastră să se îmbunătăţească fără ca noi să facem nici un efort de a ne transforma. Rigiditatea, prea multe reguli şi structurile prea strâmte lasă spaţiu mic pentru exprimarea şi manifestarea liberă a fiinţei umane.
Trebuie să nu uităm niciodată că nu putem schimba pe nimeni şi nimic în jurul nostru atât timp cât noi nu ne vom transforma, disciplinându-ne gândurile prin optimism şi gândire pozitivă, asumându-ne libertatea de a fi liberi să construim lumea în care dorim să trăim cu adevărat. Însă, schimbarea profundă, transformarea începe din interior. Dacă nu identificăm sursa interioară a nefericirii noastre şi nu realizăm acolo, atunci degeaba vom căuta schimbări exterioare. Dacă avem o slujbă care nu ne place, nu trebuie să ne imaginam că fericirea va veni instantaneu după ce ne vom angaja în altă parte. Dacă ajungem la un conflict într-o relaţie cu cineva, o soluţie rapidă este să ieşim din acea relaţie, dar acel conflict fundamental va continua să apară şi în relaţiile următoare, dacă nu vom soluţiona dezacordul lăuntric. O nouă relaţie este adesea, o nouă oglindă în care dorim să ne vedem pentru că nu ne place imaginea care se vede în cea veche. Ceea ce este necesar să nu uităm este că schimbarea oglinzii nu produce o altă imagine decât cea reflectată.
În viaţă, o dificultate exterioară este, adesea, o dificultate interioară cu care ne confruntăm. Greutăţile cu care ne confruntăm în lumea exterioară ne ajută să vedem mai bine neajunsurile pe care trebuie să le recunoaştem şi să le rezolvăm în lumea noastră interioară.
Timpul pare că se grăbeşte, iar viaţa devine din ce în ce mai complexă. Astfel viaţa înainte însemna siguranţa însemna să ai mai mult decât o sursă de venit stabilă - presupunea să cunoşti regulile de viaţă şi să ai certitudinea că nimeni nu le va schimba. Astăzi viaţa înseamnă provocare continuă, mai ales aceea de a trăi dincolo de siguranţa sistemului generat de convingeri sau circumstanţe, care ne confereau o relativă siguranţă materială sau afectivă. Astăzi regulile ce guvernează viaţa se schimbă foarte repede, astfel încât parcă nu mai există reguli. O mare provocare, un sentiment eliberator, dar şi un regret după o structură care să fixeze nişte graniţe şi care să ne ofere reguli. Renunţarea la reguli înseamnă asumarea propriei libertăţi, dar deşi cerem atât de mult libertatea, adesea, când o avem nu ştim ce să facem cu ea şi căutăm un sistem cu reguli în care să ne încadrăm.
A-ţi asuma libertatea înseamnă a fi dispus să o iei mereu de la început, de a-ţi urma calea pe care o dictează sufletul tău pentru a-ţi împlini menirea pe acest pământ şi a avea propriul set de reguli, în deplin acord cu regulile divine universal valabile, adică a-ţi acorda fiinţa la univers, la universal.
Ce poate să însemne aceasta mai departe?
Poate însemna să-ţi clădeşti o structură de viaţă care să-ţi ofere o mare stabilitate interioară şi o mare libertate. Dar această structură trebuie să vină din interior, nu din exterior, fiind în deplină armonie cu cerinţele cele mai profunde ale sufletului nostru. Trebuie să ne inspirăm din modele, dar trebuie să fim propriile noastre modele şi să ne găsim singuri calea. Este imperios necesar să învăţăm să ascultăm de înţelepciunea sufletului nostru şi să avem încredere în îndrumarea sa. Trebuie să conştientizăm aspecte ale vieţii unde avem nevoie de creştere şi dezvoltare şi să fim receptivi la posibilităţile pe care ni le oferă potenţialul nostru nelimitat. Învăţarea, transformarea este un proces proactiv, care presupune evoluţie, însemnând dezvoltarea conştiinţei personale prin experienţă directă de viaţă şi nu doar prin cunoştinţe acumulate din cărţi sau din tratate.

Femeile sunt precum merele neculese. Cele mai bune sunt in varful pomului. Majoritatea barbatilor nu vor sa se intinda dupa cele bune fiindca se tem sa nu cada si sa se raneasca. Prefera, in schimb, merele cazute pe jos, care nu sunt la fel de bune, dar usor de luat. Merele din varful pomului se gandesc ca este ceva in neregula cu ele, cand, de fapt, sunt extraordinare. Trebuie numai sa astepte sa apara barbatul potrivit, care sa fie suficient de curajos sa urce pana in varful pomului.
Barbatii sunt precum un vin bun. Incep prin a fi struguri si depinde de femei daca reusesc sa stoarca toata pleava din ei pana cand acestia sa se transforme in ceva acceptabil pentru cina.